Gala MTV Europe Music Awards (EMA) 2023 a fost anulată din cauza conflictului dintre Israel și Hamas. „Este un moment de doliu”

Data actualizării: Data publicării:
Dusseldorf, Germany. 13th Nov, 2022. November 13th, 2022, Dusseldorf, Germany. Taylor Swift collects an award presented by David Hsselhoff at The MTV European Music Awards, PSD Bank Dome. Credit: Doug Peters/Alamy Live News
Taylor Swift (foto) la MTV European Music Awards 2022. Sursa foto: Profimedia Images

Gala MTV Europe Music Awards (EMA) 2023, care urma să aibă loc pe 5 noiembrie la Paris, a fost anulată, au anunţat joi organizatorii, invocând conflictul dintre Israel şi Gaza, transmite Reuters.

Ceremonia de premiere, cu Taylor Swift, Olivia Rodrigo, Bad Bunny şi Foo Fighters printre nominalizaţi, urma să aibă loc la 5 noiembrie.

"Având în vedere volatilitatea evenimentelor la nivel mondial, am decis să nu continuăm cu MTV EMA 2023 din precauţie pentru miile de angajaţi, membri ai echipelor, artişti, fani şi parteneri, care călătoresc din toate colţurile lumii pentru a da viaţă spectacolului", a declarat un purtător de cuvânt, într-un comunicat.

"MTV EMA reprezintă o celebrare anuală a muzicii din toată lumea. În timp ce urmărim evenimentele devastatoare din Israel şi Gaza, în continuă desfăşurare, acesta nu pare un moment pentru o sărbătoare globală. Cu mii de vieţi deja pierdute, este un moment de doliu. Aşteptăm cu nerăbdare să găzduim din nou MTV EMA în noiembrie 2024", se precizează în comunicat.

Israelul a răspuns la cel mai mortal atac din istoria sa de 75 de ani jurând că va anihila Hamas, punând sub asediu total cei 2,3 milioane de oameni ai Fâșiei Gaza și bombardând enclava cu lovituri care au ucis mii de oameni și au lăsat mai mult de un milion de palestinieni fără adăpost.

Pe de altă parte, Europa se confruntă cu atacuri teroriste care au legătură cu evenimentele din Gaza. Franța se află în cea mai mare stare de alertă după uciderea pe 13 octombrie a unui profesor de școală într-un presupus atac islamist. Miercuri, opt aeroporturi franceze s-au confruntat cu alerte de securitate și mai multe au fost evacuate pentru verificări, a declarat autoritatea de aviație DGAC, iar Palatul Versailles s-a închis din nou din cauza celei de-a treia amenințări de securitate în cinci zile.

Premiile muzicale anuale MTV Europe au loc într-un oraș diferit în fiecare an. Evenimentul de anul trecut a fost la Duesseldorf, în vestul Germaniei.

Taylor Swift este în topul preferințelor din acest an, cu șapte nominalizări, inclusiv pentru cea mai bună artistă, cea mai bună melodie și cel mai bun videoclip pentru hitul ei „Anti-Hero”. Printre nominalizați era și Jung Kook, membru al trupei K-pop BTS, care urma să cânte și el la eveniment.

Gala premiilor MTV Europe Music Awards (EMA) a avut loc ultima dată la Paris în 1995.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri