Exclusiv Raluca Turcan: AUR este o greșeală politică. Extremiștii ne îndepărtează de UE și de NATO

Data actualizării: Data publicării:
raluca turcan
Raluca Turcan a vorbit la Interviurile Digi24.ro despre pericolul ascensiunii partidelor extremiste. Foto: Captură video

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a vorbit, vineri, la Interviurile Digi24.ro, despre ce ar însemna ca partidul AUR, despre care spune că este „o greșeală politică” să obțină mai multe voturi în alegerile de anul acesta decât PNL. Potrivit acesteia, AUR ar lăsa România fără fonduri europene, ceea ce ar conduce automat la lipsa spitalelor, școlilor sau a drumurilor județene.

Întrebată de jurnalistul Alexandru Rotaru dacă PNL se teme că ar putea obâine mai puține voturi decât AUR, Turcan a răspuns: „Nu știu dacă se teme, nu ar trebui să se teamă. AUR este o greșeală politică, concentrată pe mesaje extremiste, o ancorare într-un curent antieuropean distructiv pentru România, și un pericol la siguranța cetățenilor pentru că politica acestora este de a ne rupe și îndepărta de alianța NATO”.

„Un partid serios nu ar trebui să se teamă de AUR, e un partid care promovează dezbinarea și violența”, a continuat Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, „dacă își adună toate forțele și găsește soluții pentru rezolvarea problemelor, PNL are o șansă serioasă să se consolideze ca cel mai mare partid de pe eșicherul de dreapta”.

„Să ne imaginăm cum ar fi România fără fonduri europene, pentru că AUR spune că nu avem nevoie de Europa. Lipsa drumurilor județene, spitale, școli” a mai adăugat ministrul Culturii.

Turcan a subliniat, de asemenea, că o reușită a extremismului ar fi dăunătoare nu numai pentru PNL, ci și pentru România.

„Extremiștii ne îndepărtează de UE și de NATO. Lucrurile acestea sunt extrem de dăunătoare pentru omul de rând. Dacă aceste partide nu sunt păstrate în niște limite electorale care să nu le permită accederea la putere, riscă să devină un pericol pentru siguranța de zi cu zi a românilor. Eu cred lucrul acesta”, a conchis aceasta.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nu Bela Karolyi a descoperit-o pe Nadia: Antrenorul uitat care i-a deschis...
Digi FM
Cu ce se ocupă, de fapt, Dragoș Moștenescu, Costel din „La bloc”, în Anglia. Emil Mitrache l-a dat de gol...
Pro FM
Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge...
Film Now
Tom Cruise, agățat de un avion în zbor, în "Mission: Impossible 8". Ar putea fi ultima dată când intră în...
Adevarul
Eugen Ionesco și absurdul din Diaspora înainte de ’89: condamnat în România, sărac în Franța
Newsweek
Ministru de Finanțe anunță dezastru: 700.000 pensii NU cresc, pensionari fără pensie de sărbători
Digi FM
Irina Fodor are o siluetă ca trasă prin inel, dar nu face mari eforturi pentru a o păstra. Un preparat nu-i...
o fata scrie pe foaia de examen
Peste 10.000 de candidaţi susţin duminică examenul de intrare în rezidenţiat 2024. Când se vor afișa...
Digi Animal World
Reacția unei femei când soțul ei a venit acasă cu un câine, în ciuda entuziasmului copiilor: „A spus că e...
Film Now
A avut o copilărie traumatizantă, dar nu-și învinovățește părinții. Pamela Anderson, noi declarații: „Au...
UTV
Anca Dinicu a devenit mamica! Actrita a dezvaluit numele bebelusului