Galerie foto: Sate întregi acoperite complet cu cenușă după erupția vulcanului Şiveluci din Rusia. Stratul depus pe sol depășește 8 cm
Vulcanul Şiveluci, unul dintre cei mai activi vulcani din Rusia, a erupt marţi aruncând în atmosferă un nor imens de cenuşă care a acoperit satele din regiune şi a condus la emiterea unui cod roşu pentru aviaţie în Peninsula Kamceatka din Orientul Îndepărtat rus. Cenușa vulcanică s-a răspândit pe o suprafață de peste 100.000 de kilometri pătrați, iar în unele zone stratul depus pe sol depășește 8 centimetri grosime.