Galerie foto: Rușii susțin că nu au existat victime pe nava „Moskva” scufundată, dar au organizat vineri o ceremonie de adio la Sevastopol
La Sevastopol, oraș din Crimeea anexată de Rusia, a avut loc vineri o ceremonie de adio pentru crucișătorul „Moskva”, care s-a scufundat în Marea Neagră cu o zi înainte, în timp ce se îndrepta spre acest port ca să fie reparat după ce la bordul său au avut loc explozii. La ceremonie au participat veterani ai Marinei ruse și un preot. O panglică cu inscripția „Pentru navă și marinari” a fost atârnată de una dintre coroanele funerare, în condițiile în care Moscova susține că nu au fost victime și că toți marinarii au fost salvați, relatează serviciul în limba rusă al BBC, care publică și fotografii atribuite agenției oficiale TASS.