Galerie foto: Prima ședință a Camerei Deputaților la care participă parlamentarii. Cum respectă aleșii măsurile de distanțare socială
Camera Deputaţilor s-a întrunit, joi, în şedinţă, cu participarea efectivă a unor parlamentari, fiind prezenţi în sală preşedinţi ai comisiilor de specialitate, lideri de grup şi alţi deputaţi nominalizaţi să ia cuvântul. Şedinţa este condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, care a anunţat că este înregistrată prezenţa a 140 de deputaţi.