Galerie foto: Natalia, refugiată în București: Copilul meu mare are 15 ani și dacă o să dureze încă câțiva ani el trebuie să se ducă și să apere țara

Suntem în Luțk, un oraș din Ucraina, aproape de granița cu Polonia, dar și mai aproape de un aerodrom militar așezat acolo încă din vremea în care zona era descrisă în hărțile geo-politice sub numele de URSS. Dreptunghiul din plastic roșu de pe calendar indică ziua de 16 februarie 2022, deci cu aproape o lună înainte de ceea ce manualele de istorie, din viitor, vor consemna drept MIR, adică Marea Invazie a Rușilor.