Galerie foto: Cele mai bizare locuri în care polițiștii români au găsit ascunse șpăgi
În România, ofițerii anticorupție găsesc anual cel puțin 2.000 de angajați ai statului care au primit mită. Fie că este vorba despre polițiști, medici sau silvicultori, de cele mai multe ori banii sunt lăsați fie la vedere, fie ascunși superficial în plicuri sau în buzunare. În ultimii 10 ani însă, anchetatorii au avut parte și de câteva surprize și au fost obligați să caute șpăgile în cele mai bizare ascunzișuri. Chiar și cei mai experimentați polițiști au fost surprinși când au găsit bani în spatele unor pereți falși, în interiorul anvelopelor sau chiar în vasul de toaletă. Iată cele mai neobișnuite ascunzători ale suspecților.