Galerie foto: Pilonul II de pensii. Suma virată de stat, la cel mai mic nivel din ultimele 13 luni
La finalul lunii aprilie, statul a virat la fondurile private obligatorii de pensie, Pilonul II cum se spune mai pe scurt, 585,77 milioane lei. Suma reprezintă, în ciuda creșterilor salariale și a asigurărilor politicienilor, minimul ultimelor 13 luni. În contrapartidă, numărul participanților cărora nu li s-a virat contribuția în luna curentă se situează la maximul ultimelor 13 luni. Pentru a localiza mai bine în timp momentul în care a început să scadă suma plătită și să crească numărul celor fără contribuții virate, vă spun că este vorba de aprilie 2017. Adică, fix luna în care a început să se vorbească, pentru prima dată, în public, despre un plan PSD-ALDE de naționalizare a Pilonului II.