ZIUA REGALITĂȚII. Ferdinand, om al cărților și al regulilor
eşi scurtă, mai puţin de 15 ani, domnia lui Ferdinand I cuprinde cel mai important moment din istoria modernă a ţării: unirea tuturor provinciilor româneşti în cuprinsul regatului României.
Ca şi regele Carol I, Ferdinand nu s-a născut în România, ci la Sigmaringen, lângă Dusseldorf, în Germania. Lipsit de moştenitori, Carol I îşi îndreptase atenţia spre fiul fratelui său, Leopold. În 1889, Ferdinand intră arborele genealogic și devine, astfel, principele moştenitor al României, iar în septembrie 1914, rege.
„Avea o cultură foarte întinsă şi merg până la a spune că a fost un om de carte, cel mai cultivat dintre regii noştri. Aici nu pot sa nu observ interesul lui și competența în ştiinţă ca botanica, limbile străine, paleografia. În schimb, temperamental era un timid, ceea ce unchiul lui a observat imediat cu enervare pentru că ar fi vrut să îl vadă mai energic și mai hotărât”, spune istoricul Andrei Pippidi.
Licenţiat în drept la Tubingen, observator atent, curajos în momente-cheie, Ferdinand a fost un om al datoriei şi regulilor. La Consiliul de Coroană din 14 august 1916, Ferdinand e de acord ca România să intre în război contra Germaniei natale şi alături de Franţa, Anglia şi Rusia. Interesele României în Transilvania erau servite mai degrabă de legăturile dinastice ale Reginei Maria. Era nepoata de frate a regelui Angliei, iar ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei era vărul ei. Dar decizia l-a costat scump pe rege.
„Ferdinand a avut de suferit personal foarte mult, consecințele pentru el personal au fost foarte dure. La insistențele împăratului german Wilhelm al II-lea va fi excomunicat de către Papă ceea ce pentru un catolic fervent cum era și Ferdinand a fost o grea lovitură. În al doilea rând, Wilhelm al II-lea, şeful Casei de Hohenzollern l-a șters pur și simplu din registrul Casei”, explică istoricul Alin Ciupală.
Dinastia română pierde în acest fel numele de Hohenzollern și, în plin război pentru reîntregire, primeşte numele „de România”. Cât despre excomunicare, Papalitatea îşi adusese aminte brusc că Ferdinand şi Maria îşi botezaseră ortodox toţi cei şase copii, nu numai pe principele moştenitor Carol, aşa cum obliga Constituţia.
Dar era numai începutul. În urma înfrîngerii României, autorităţile se retrag la Iaşi. Regele Ferdinand este chemat la negocieri cu trimişii Puterilor Centrale, lângă Galaţi şi i se înfăţişează un tratat dezastruos, cu pierderea Dobrogei. Dar refuzul său de a nu ratifica pacea de la Buftea din mai 1918 şi manevrele de englezoaică influentă ale reginei Maria au făcut ca România să revină în octombrie de partea Antantei. Iar în 1919, Regina Maria a înclinat categoric balanţa negocierilor de la Paris în favoarea recunoaşterii României Mari. Când premierul Ionel Brătianu reuşise să enerveze pe toată lumea cu revendicările României, regina Maria s-a întâlnit în virtutea rangului cu premierul francez George Clemenceau, cu preşedintele Franţei, Raymond Poincare, cu premierul britanic Lloyd George şi cu președintele american Woodrow Wilson.
„Cea mai fascinantă a fost întâlnirea cu George Clemenceau care a apreciat-o foarte mult pe Regina Maria și în urma acestei întâlniri a făcut declarații ulteriore unor politicieni prezenți la negocieri că și-a schimbat părerea cu privire la România. Și era evident că în acel moment imaginea României avea fața Reginei Maria”, afirmă Diana Mandache, istoric.
Peste doi ani, la 15 octombrie 1922, regele Ferdinand şi regina Maria sunt încoronaţi regi ai României Mari la Alba Iulia - unul dintre puţinele momente astrale din istoria României.
Este momentul de maxim al statului român - cu toate provinciile istorice în interiorul graniţelor, cu o bună reputaţie externă şi uriaş potenţial economic. Cu un an înainte, Ferdinand Întregitorul semnase reforma agrară, promisă soldaţilor pe front. Iar în 1923 va fi adoptată o nouă Constituţie, cu extinderea dreptului de vot.
Regele Ferdinand a trăit însă spre sfârşitul vieţii o mare dezamăgire. Fiul său, Carol renunţase de două ori la tron din cauza unor relaţii amoroase. Şi el, Ferdinand, fusese îndrăgostit în tinereţe de o româncă, Elena Văcărescu, dar spre deosebire de fiul său, respectase Constituţia ca să ofere României o dinastie influentă prin Maria de Edinburg, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii. Principele Carol se dovedea mult mai slab.
„E un moment de cumpănă în care Regina Maria a reacţionat cu toată hotărârea printr-o scrisoare care pe urmă a devenit publică, a fost publicată în ziare, în care îşi arăta indignarea pentru purtarea fiului ei”, spune Amdrei Pippidi.
Ferdinand s-a stins în 1927 şi a fost înmormântat la Curtea de Argeş. I-a urmat la tron nepotul său, Mihai I, în vârstă de cinci ani, căruia i-a lăsat moştenire prin testament şi castelul Peleş.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
