De la an la an, sărăcia şi migraţia economică depopulează zona rurală şi micile oraşe. Primul efect vizibil în sistemul de învăţământ este închiderea, de la an la an, a multor grădiniţe. Satele din comuna vasluiană Ivăneşti sunt fruntaşe în acest clasament nedorit. Anul acesta s-a închis grădiniţa din Valea Oanei, iar copiii cu vârste între trei şi şase ani stau acasă.
„Aveam nu idealul, dar ca mobilier, ca material didactic, aveam tot ce se putea pentru grădiniţă la şcoală la sate, în învăţământul rural”, spune Anca Flavia Roşu, directorul şcolii din Ivăneşti.
În această sală de clasă, anul trecut răsunau vocile copiilor care învăţau jocuri, cântece şi poezii. Anul acesta a rămas doar amintirea.
„Copilul încă suferă că nu merge la grădiniţă, că la grădiniţă învăţa orice. Noi, ca părinţi, nu ne putem ţine de dânşii ca să învăţăm poezii, cântece”, spune o localnică.
O soluţie fi naveta într-un sat vecin. Dar aici este numai o soluţie teoretică.
„Microbuzul şcolar deserveşte 17 sate, are doar 16 locuri, nu poate să asigure transportul, nu ne-am încadra nici în program până la ora 12 să-i ducem pe toţi, nu am putea aproba orarul”, mai spune Anca Flavia Roşu, directorul şcolii din Ivăneşti.
Aşa că neşansa de a se fi născut la ţară le croieşte din start acestor copii un drum strâmb spre şcoală.
„Sunt învăţătoare de 16 ani, nu m-am mai lovit de această problemă. Am avut surpriza neplăcută să primesc copii care nu ştiau să îşi spună numele corect, să spună din ce familie provin sau să ştie câţi ani au şi atunci munca unui învăţător care primeşte un copil direct din familie şi nefiind pregătit în învăţământul preşcolar este peste puteri”, adaugă directorul şcolii din Ivăneşti.
Nici în judeţul Gorj lucrurile nu stau mai bine. Dar aici, preşcolarii din satul Isvarna, aflat în componenţa oraşului Tismana, au măcar şansa de a face naveta cu tot cu educatoare.
În judeţ au fost închise recent 12 grădiniţe, aproape toate din mediul rural. Iar unele abia fuseseră modernizate, ca şi cea din Isvarna.
„Amenajările interioare erau la standardele corespunzătoare. Nu aceasta a fost problema, situaţia clădirii, ci numărul de copii care a scăzut din ce în ce mai mult, făcând imposibil să mai funcţioneze”, afirmă Marian Slivilescu, primarul oraşului Tismana.
Micii navetişti merg acum la grădiniţă în satul Pocruia, unde în ciuda faptului că grupa lor are 33 de copii, au spaţiul şi dotările necesare. Nu la fel se întâmplă în singura grădiniţă din cartierul Ştrand, aflat în oraşul Sibiu.
„Ținând cont că spațiul este destul de mic, ariile de stimulare se desfășoară destul de greu. Tot timpul măsuțele trebuie mișcate, schimbate, și copilașii nu au atâta răbdare ca tu să amenajezi spațiul tot timpul”, spune Marina Gavrilă, educatoare.
Sălile, improvizate în fostele arhive şi ateliere ale şcolii de cartier, au doar 16 metri pătrați. Asta în timp ce construcţia unei noi grădiniţe a fost abandonată acum patru ani.
„Demararea lucrărilor a început în anul 2007, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Educației Naționale. Anul de finalizare prevăzut al lucrării era anul 2013”, declară Livia Crețulescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Sibiu.
„În lipsa acestui spațiu ne descurcăm foarte greu, pentru că spațiile pe care le avem noi, destinate grădiniței, sunt foarte, foarte mici și inadecvate procesului educațional”, spune Claudia Canciu, directorul Școlii numărul 1.
Şi cum cea mai apropiată grădiniţă este la câţiva kilometri distanţă, părinții au acceptat varianta de compromis, chiar şi cu un program de numai patru ore.
„Dacă clădirea de lângă nu s-a renovat, ce să facem? Și în zonă nu sunt grădinițe... Mai este la Steaua grădiniță, dar e departe”, spune un părinte.
Aceasta este problema principală a sistemului de învăţământ românesc şi a societăţii în general. Respectiv acest continuu exerciţiu de adaptare la condiţii sub standarde, pentru că... merge şi aşa.