Vreau să ştiu! - Preţul unui sistem primitiv de educaţie: Mulţi adolescenţi nu ştiu să vorbească în public
„Suntem ruşinoşi noi. Suntem obişnuiţi cu întunericul”, a spus un elev.
Întrebat despre problema Bacalaureatului de anul acesta, un elev a răspuns. „Chiar dacă consider că este o problema cu promo... promovabilitatea redusă, chiar cred că este un pas spre viitor şi... dacă... nu se... depinde cel mai mult de elevi şi de ...opinii... dorinţele lor... nu mă pot exprima”.
Aşa a început experimentul nostru simplu făcut cu elevi din clasele a XI-a şi a XII-a. Câţiva sunt deja majori, deci pregătiţi teoretic să pornească în viaţa de adulţi. Elevi cu note bune la învăţătură, pe care i-am provocat să simuleze un interviu despre şcoală, pentru a-i vedea cum comunică spontan şi coerent pe o temă dată.
„Eu sunt mai timid aşa şi nu prea vorbesc în public. Rar vorbim în public, doar când facem proiecte”, a spus Sergiu.
„Eu am emoţii în general în a vorbi ăăă, în a vorbi liber. Sunt timid. De ce? Nu mă întreba, că nu ştiu. Nu am nicio idee. În momentul când trebuie să vorbesc în public, am foarte mari emoţii, mă şi înroşesc la faţă şi mi-e greu să îmi găsesc cuvintele”, a spus Răzvan.
Am insistat să continuăm experimentul. Emoţiile sunt naturale, spun psihologii, însă nefiresc este lipsa exerciţiului pentru a le controla. Un exerciţiu pe care, dacă l-ar face la şcoală, l-ar transforma apoi într-un avantaj personal.
„Temerea de a vorbi în public este pe primul loc printre temerile oamenilor şi nu e vorba numai de români, tocmai pentru că te simţi extrem de evaluat în momentul în care vorbeşti în public. Şi atunci, dacă plecăm de la această premiză, este foarte clar că orice fel de competenţă socială se învaţă. Nu doar ne uităm la ceilalţi cum interacţionează cu oamenii şi facem şi noi asta brusc, ci este o chestiune experienţială, învăţăm prin repetare şi eroare să facem anumite lucruri”, a spus psihologul Cristina Fulop.
Acesta este rezultatul ineficient şi trist al unui sistem de educaţie bazat pe redarea cunoştinţelor memorate, nu asimilate prin structuri logice. Profesorii înşişi spun că 90% din programa de învăţământ presupune memorarea. Acesta este drumul spre un diagnostic dur: analfabetism funcţional. Peste jumătate dintre adolescenţi ştiu să citească, dar nu înţeleg tot ce citesc şi nu pot face conexiuni spontane între informaţii.
„În mod evident, va trebui, şi într-un timp cât mai scurt, să îi învăţăm pe aceşti copii să fie pregătiţi pentru şocul pe care îl au de îndată ce termină liceul. Ei se duc la interviuri, trebuie să se prezinte, unii nu ştiu să se prezinte, nu ştiu să vorbească despre ei, unii nu ştiu ce limite au, ce calităţi au, ce defecte au, cât pot şi cât nu pot”, a spus Andreea Bodea, directorul Colegiului I. L. Caragiale.
Însă chiar dacă nu au imaginea exactă a acestor lipsuri, tinerii sesizează totuşi ceva: „Nu. Nu există materii care să te pregătească cu adevărat pentru viaţa din viitor”, a spus un elev.
„În România ne omoară practica, nu doar în liceu. E mai uşor să băgăm informaţii foarte multe, îndesate, decât să facem ceva practic, care chiar te-ar ajuta.
Or, exact practica este factorul esenţial în dezvoltarea viitorului adult. Parte a acestui proces de formare sunt studiul şi exersarea comunicării. În sistemul de învăţământ occidental, cele două elemente sunt prezente de-a lungul întregului proces educaţional. În România, însă, apar doar la şcolile particulare.
„Am făcut un parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, de opt ani de zile, predăm diplomaţie, copiii participă participă la activităţi ale Institutului de Diplomaţie, pleacă în străinătate, la Parlamentul European, fac proiecte, internship la diferite societăţi. Am implementat public speaking şi debate. Am repetat experimentul din liceul de stat într-unul particular. Diferenţa de reacţie e tinerilor este remarcabilă”, a spus Tova Ben Nun-Cherbis, preşedintele Fundaţiei Ronald S. Lauder România
„De studiat, vreau să studiez în Marea Britanie. Subiectul pe care vreau să îl urmăresc este o combinaţie între computer science şi business management. Practic, acest subiect a apărut în urma necesităţii programatorilor de a înţelege ceea ce vor clienţii de la ei”, a spus un elev.
Este lesne de înţeles că adaptarea acestui tânăr la cerinţele şi rigorile de studiu şi de muncă din Marea Britanie va fi doar o chestiune de geografie. Din păcate, nu acelaşi lucru este valabil pentru colegii săi de generaţie din majoritatea liceelor de stat. Aceştia sunt condamnaţi să continue să memoreze formule şi cuvinte aproape inutile şi vor lua nota zece când le vor reproduce profesorilor. Apoi nu vor înţelege unde au greşit când viaţa nu le va aşterne covorul roşu spre o carieră rapidă şi de succes. Cine va plăti pentru greşeala unui sistem educativ care l-a deformat aşa?
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
