Vin’ la Shelby cu grăbire

Gluma e veche, dar merită să sufli praful de pe ea. Învăţătoarea le cere elevilor să scrie o compunere cu titlul „Mama e numai una”. Marcela, premianta clasei, se dezlănţuie: „Mama îmi spune poveşti înainte de culcare, mă ajută la lecţii, îmi face prăjituri de două ori pe săptămână şi vine să mă aştepte cu umbrela când ies de la şcoală şi plouă. Mama mă iubeşte şi mă răsfaţă. Mama e numai una.” Costel, abonat la premiul doi, nu e cu nimic mai prejos. Dimpotrivă: „Mama merge cu mine la medic ori de câte ori am o problemă, îmi pregăteşte pacheţelul cu mâncare în fiecare dimineaţă, îmi cumpără tot ce-mi trebuie şi-mi dă bani de buzunar. Mama e ca o prietenă mai mare, căreia pot să-i spun tot ce am pe suflet. Mama e cea mai scumpă fiinţă din lume. Mama e numai una.” Îi vine rândul şi lui Bulă, care, cam fără chef şi molfăind gumă, citeşte din caiet: „Când a plecat la serviciu, mama mi-a zis din uşă: «Vezi, Bulă, că ai două chiftele în frigider dacă ţi se face foame». Mi s-a făcut foame abia când s-a întors mama de la muncă. Mi-am amintit ce-mi spusese la plecare, am deschis frigiderul şi am strigat furios: «Mama, e numai una!»”.

Nu se ştie dacă doamna Lucia Gherardi îi lasă chiftele în frigider fiului dumisale, Marian Oprişan. Se ştie, în schimb, că-l cadoriseşte cu maşini dichisite, pe care preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea le poate întrebuinţa după pofta inimii. Doamna Gherardi are 73 de ani, e pensionară şi beneficiază de averea tipică salariatelor care au semnat condica la fosta Fabrică de confecţii din Focşani. Puţini sunt directorii de multinaţionale care se pot lăuda cu lefuri comparabile cu pensia acestei moldovence discrete şi mărinimoase. Fără să aibă vreo firmă sau vreo afacere profitabilă, Lucia Gherardi e totuşi în stare să funcţioneze ca puşculiţă a baronului de Vrancea. Cum? Pesemne că prin strămoşeasca punere a banului la ciorap. În asta constă de fapt avantajul serviciului într-o fabrică de confecţii: faci rost de o mulţime de ciorapi pe care-i umpli ca pe şoseţica roşie de Crăciun. Nu cu zaharicale, ci cu ochiul dracului. E de mirare totuşi că nu s-au comis crime pentru obţinerea unui loc de muncă în amintita fabrică, din moment ce salariile de aici concurau cu zgârie-norii, iar posibilităţile de economisire erau atât de lesnicioase. În loc să se (z)bată pentru o slujbă acolo, focşenenii neorientaţi au ales posturi în bănci, în multinaţionale sau în Horeca. Spre deosebire de ei, Lucia Gherardi s-a orientat şi a înghesuit pe numele ei alte câteva herghelii de cai-putere din garajul filial, laolaltă cu o vilă imposibil de ridicat din salariu şi muncă onestă.

În fond, povestea e simplă şi se deapănă pentru a multa oară. Un bogătan îşi trece averea pe numele unui părinte care, în temeiul statului de pensionar, nu trebuie să depună declaraţie de venit. Stevie Wonder însuşi ar vedea cu ochiul liber făcătura dacă ar lucra la Fisc. Sistemul bielă-manivelă de driblare a legii e elementar ca deducţiile lui Sherlock Holmes. Marian Oprişan acumulează, Lucia Gherardi depozitează. Această formă sfidătoare de diviziune a muncii, precum şi autoritatea exercitată în judeţ, îi asigură preşedintelui CJ Vrancea impermeabilitate la controale şi exonerare în faţa eventualelor insistenţe. Contul abundenţei se transformă în cornul abundenţei, sub privirile apoase ale ANAF-ului şi sub admiraţia uleioasă a subalternilor: „al naibii şefu’, fii atent ce i-a dat prin devlă”.

Într-un articol apărut în Ziarul de Vrancea, ziaristul Mihai Boicu apasă pe contrastul dintre nivelul de viaţă al lui Marian Oprişan şi situaţia deplorabilă a vrâncenilor din judeţ. Mihai Boicu pleacă de la maşina achiziţionată de Lucia Gherardi pentru Marian Oprişan şi scrie după cum urmează: „Ford Shelby F-150 este o maşină realizată într-un număr redus de exemplare, în urma colaborării dintre Ford şi Shelby American, o firmă cunoscută de tuning auto. Maşina se bazează pe modelul F 150 produs de Ford şi este un adevărat monstru pe patru roţi. În versiunea de bază, pick-up-ul are un motor de 395 CP, iar versiunea superioară are un motor de 755 CP. Potrivit presei de specialitate, Shelby F-150 are cele mai scumpe dotări, iar maşina poate fi folosită fără probleme atât pe teren accidentat, cât şi pe asfalt. Cu siguranţă, constructorii nu şi-au făcut probleme cu consumul maşinii, care are un motor de 5 L V8, pe benzină. Această problemă nu şi-a pus-o nici Marian Oprişan, şef de Consiliu Judeţean într-unul dintre cele mai sărace judeţe ale ţării. Gusturile în materie de maşini ale acestuia par a deveni din ce în ce mai scumpe, în timp ce în Vrancea, cu PSD la putere din anul 2012, nu s-a întâmplat nimic care să ducă la o îmbunătăţire a situaţiei economice şi sociale a populaţiei. Dimpotrivă, foarte mulţi vrânceni pleacă în fiecare an în străinătate pentru a munci, întrucât administraţia PSD nu a fost capabilă să ducă o politică de creare de locuri de muncă în judeţ. În aceste condiţii, deşi achiziţionarea unei maşini de lux poate fi acoperită legal din toate punctele de vedere, opulenţa pe care o etalează Marian Oprişan este un gest de aroganţă, are arată cât contează în ochii săi vrâncenii în folosul cărora pretinde că munceşte.”

De ce sunt cu putinţă asemenea lucruri? Bine, dar vi s-a spus de atâtea ori: PENTRU CĂ PUTEM. Atât de repede aţi uitat?

Ce începe cu o glumă merită să sfârşească în poezie, mai ales că PSD numără destui fachiri lirici în rândurile sale. Aşadar:

„O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi /

Ca să mi-l dai pe Shelby la tine tu mă chemi.

În faţa vilei noastre, o casă pe pământ, /

Dotările maşinii mă fac să râd, să cânt.

Nechează cai-putere, îngână glasul tău,

Voi demara în trombă şi voi fura mereu.

Când voi buşi maşina, să nu anunţi la SMURD,

Din fiarele-ndoite un pic aş vrea să zburd.

La capul meu ai grijă să pui ceva isteţ:

O vorbă sau o strofă pentru al meu judeţ.

Simţi-voi cum partidul mă va iubi din greu;

Mereu veni-vor hoţii, eu voi fura mereu.

Iar dacă împreună va fi să şterpelim,

Să luăm ce pică-n labă: bronz, glastră sau chilim.

Celula să ne-o ţină la margine de-oraş,

De unde-apoi fugi-vom în Fordul nărăvaş.

De-a pururea aproape vei fi de contul meu,

Mereu va plânge Vrancea, eu voi fura mereu.”