Locuitorii din Lille, Bordeaux, Lyon sau Paris pot să depună mărturie că e o bucurie să-ți iasă în cale această maree verde. Zâmbetele lor, cântecele lor și atitudinea lor de simpatie cu cei din jur reamintesc, din fericire, că huliganii veniți din Est sau din Anglia nu sunt decât o minoritate infirmă și că, de fapt, nu le pasă de fotbal, comentează Le Parisien.
La Lille, în Grand Place, oamenii în verde au cântat ieri, într-un duet al perucilor în aceleași culori, cu italienii. Adesea fals, dar din inimă și cu bun simț. Chiar dacă vreo 20 de irlandezi aveau tricouri pe care scria „Fuck Schillaci”, referință la golul italianului Salvatore Schillaci care a eliminat Irlanda în sferturile de finală la Mondialul din 90. „Ăsta nu e însă un motiv să nu ne îmbrățișăm azi cu italienii”, spune un suporter irlandez. Câteva ore mai târziu, pe stadion, în partida condusă de arbitrul român Ovidiu Hațegan, Irlanda a reușit să învingă Italia cu 1 la 0.
De zece zile, fanii irlandezi nu contenesc să uimească prin comportamentul lor: au ajutat-o pe o șoferiță din Paris să schimbe o roată, i-au cântat un cântec de leagăn unui bebeluș într-un tramvai din Bordeaux, dar mai ales serenada dedicată unei blonde în fața unui pub din Bordeaux a fost fost vizionată pe YouTube de peste un milion de ori. Carla, o studentă franceză cu ochii verzi, s-a trezit înconjurată de fani irlandezi care s-au declarat cuceriți de frumusețea ei pe melodia Can’t Take My Eyes Off You a Gloriei Gaynor.
Iar polițiștii francezi care voiau să degajeze spațiul de sub un pod ocupat de fani irlandezi au sfârșit prin a dialoga cu ei în aceleași mod – prin cântec.
„Avem o tradiție a cântecelor”, a explicat unul dintre suporterii irlandezi. „Cântăm sloganuri pe refrene din Abba, Stevie Wonder sau Pet Shop Boys. Și lumea cântă cu noi. Iar în Irlanda, nu suntem împărțiți în tabere, în funcție de cluburile pe care le susținem, pentru că ele nu sunt foarte puternice. De aceea suntem uniți. Fie că suntem din Republica Irlanda sau din Irlanda de Nord n-are importanță. Ne simțim bine. Iar în Franța, cred că vă face bine să vedeți oameni fericiți ca noi acum”, le-a spus fanul ziariștilor francezi.
Drept răsplată, Le Parisien publică, în ediția online, un filmuleț dedicat fanilor irlandezi în care sunt montate cele mai frumoase faze în care au fost protagoniști. Imaginile sunt însoțite de comentarii scrise:
„Suporterii irlandezi sunt cei mai simpatici din lume”
„La Bordeaux, după meciul Belgia-Irlanda, au cântat un cântec de leagăn unui bebeluș în tramvai”.
„În TGV, cu o maică”
„Omagiu poliției franceze”
„I-au cântat o serenadă unei tinere franțuzoaice”
„Își adună cutiile goale de bere”
„Schimbă roata la mașina unor pensionari”
„Ajută un biciclist să treacă” (purtându-l pe sus, cu tot cu bicicletă – n.r.)
„Și cântă din ABBA cu suporterii suedezi”
„Suporterii irlandezi sunt cu adevărat cei mai cool”
„Iar fanele....la fel”
„Mulțumim, fanilor irlandezi!”
Presa britanică, la rândul său, publică, joi, noi filmulețe cu fanii irlandezi. Într-unul din ele, ca o compensație, irlandezii strecoară bani într-o mașină care părea să fi suferit o avarie la acoperiș:
Într-un alt filmuleț, un fan irlandez purtând pe cap o mască de cal dă un șut unei mingi și nimerește exact în balconul unui apartament de la etajul al treilea, spre deliciul tovarășilor săi:
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 102 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.