VIDEO. Crăpătură de aproape un metru pe un munte din Italia

Data publicării:
crapatura pe munte seism italia

Cutremurul de duminică şi replicile care au urmat au format crăpături adânci de 65 de centimetri pe versanţii muntelui Vettore, din zona epicentrului.

O echipă a unei televizuini italiene a filmat pe munte acolo unde se îmbină cele două plăci tectonice a căror mişcare a produs cutremurul.

„Suntem la 2.000 de metri altitudine pe muntele Vettore, chiar pe locul faliei care s-a activat”, relatează reporterul TGCOM24.

Pământul s-a crăpat, s-a format un şant de circa 65 de centimetri. Cele două plăci erau separate de o punte care s-a rupt, iar unda s-a propagat spre suprafaţă cu câţiva kilometri pe secundă. Una dintre plăci s-a mişcat în jos cu viteza de câţiva metri pe secundă şi a crăpat scoarţa până la 65 de centimetri”, explică un alipinist.

„Muntele e foarte crăpat. E periculos să te afli aici. După cum vedeţi, pământul e în continuă mişcare şi, de la un minut la altul, din cauza unei replici, pot apărea pericole serioase pentru cine se află aici”, adaugă un alt alpinist.

Cutremurele puternice din Italia

Cel mai puternic seism din 2016, în Italia, s-a produs la 24 august 2016 și a avut o magnitudine de 6,2 grade. Acesta a avut loc în jurul orei 01.30 GMT, în centrul Italiei, lângă Perugia, la o adâncime de 4,2 kilometri, fiind urmat de câteva zeci de replici mai mari de trei grade. Șocul a fost resimțit până la Roma. Cutremurul s-a soldat cu 281 de morți, 388 de răniți și numeroase clădiri prăbușite în zona centrală. Cele mai afectate orașe au fost Accumoli, Amatrice, Posta și Arquata del Tronto. În urma acestui seism au murit și 11 cetățeni români.

Pe 26 octombrie, o serie de patru seisme, dintre care unul de 6,1 grade și altul de 5,4 grade, au zguduit centrul Italiei. Cutremurele au avut loc la aproximativ două ore distanță unul de altul și au provocat rănirea mai multor persoane și prăbușirea unor clădiri vechi, inclusiv a câtorva biserici istorice aflate în zonele rurale. Primul seism s-a produs la ora 17.10 GMT și s-a simțit inclusiv în capitala țării, Roma. Acesta a avut magnitudinea de 5,4 și a fost înregistrat la o adâncime de 9 kilometri în zona Macerata, în Marche și Umbria. Cel mai mare dintre ele, cu magnitudinea 6,1, a lovit centrul Italiei la ora 19.18 GMT. Epicentrul seismelor a fost localizat în apropierea orașului Castelsantangelo sul Nera din regiunea Marche.

Patru zile mai târziu, pe 30 octombrie, un alt seism puternic a zguduit Italia. Cutremurul a avut o magnitudine de 6,5 și a avut epicentrul la sud-est de orașul Perugia. Cutremurul a fost resimțit la Roma.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri