Vacarmul silenţios
„Începând din 17 aprilie 2017, odată cu grila de primăvară a TVR, emisiunea se difuzează de luni până vineri, de la ora 16, concomitent pe TVR Timişoara şi TVR 3”. În ciuda a acestui anunţ pe care-l puteţi găsi pe site-ul postului TVR 3, emisiunea „În prelungiri” intră pe post vineri, 26 mai, la ora 10 dimineaţa.
Discrepanţa dintre site şi realitate se explică prin acomodarea emisiunii la rigorile unui eveniment sportiv în transmisie directă. E vorba de Campionatele internaţionale de badminton ale României, aflate în desfăşurare la Timişoara.
Şi campionatele, şi emisiunea se bucură de prezenţa şi de comentariul lui Florin Mihoc, despre care acelaşi site informează că „a reuşit să atragă de fiecare dată publicul spectator”.
Şi de data asta informaţia are nevoie de o completare: da, Florin Mihoc atrage publicul, însă nu doar prin lucrurile care le subînţeleg oamenii de PR de la TVR 3. Printre altele, printr-un defect de fabricaţie profesională care-l face, de câte ori intră în pielea comentatorului sportiv, să folosească un cuvânt în locul altuia, să obţină imagini în contrast cu ceea ce relatează sau să calce strâmb prin curţile limbii române.
Să fie vorba de trac? Posibil. De o putere de concentrare care scade când nu te aştepţi? Posibil din nou. De ignoranţă? Mai degrabă nu. Florin Mihoc are câteva calităţi care-l recomandă posturii de realizator şi de moderator TV: e afabil, civilizat şi în chestiune. Nu e pisălog, nu-şi foloseşte invitaţii în scopuri ornamentale, cum fac alţi moderatori, nu ridică tonul. Îi e drag să facă munca asta, pe care o face de mult, iar uneori aplombul i se transformă în entuziasm şi exuberanţă. Pe lângă asta, e simpatic. Îl ajută, ce-i drept, şi figura. Omul are 43 de ani, dar pare întârziat în adolescenţa unui pletos pasionat de rock şi îndrăgostit mereu de regina balului. Aerul de copil mare şi naturaleţea uneori şăgalnică îi servesc drept atuuri, mai ales într-o perioadă când se cultivă morga înaltă, solemnitatea nătângă, aerul sobru-trufaş şi privirea inclementă. Florin Mihoc nu are nimic din toate astea. Dimpotrivă, e firesc şi curtenitor. E netrucat. E spontan.
Iată însă că tocmai spontaneitatea îl trădează sau îi joacă renghiuri când iese din studioul unde moderează şi se pune pe comentat. Publicul s-a convins de asta când i-a ascultat comentariile de la Cupa Mondială de Fotbal din 2014, unde, sincer, omul nostru nu prea avea ce să caute. Iar dacă şi-ar fi văzut de treabă, privitorii ar fi fost scutiţi de rostiri din categoria „Sunt Florin Mihoc şi Bogdan Tomulică şi vă mulţumesc pentru atenţie”, „Avem cinci vulturi verzi în careul cocoşului galic, dacă vreţi această exprimare”, „În Brazilia este iarnă. La ora optsprezece este întuneric bocnă”, „Să aducă oare acest meci prima surpriză de la Cupa Mondială? Au fost atâtea până acum”, „Avem acum o formă de degringoladă uşoară în apărarea lusitanilor”, „Columbienii organizează o perdea de picioare în faţa atacantului grec”, „Toată lumea consideră Belgia revelaţia Cupei Mondiale încă înainte de-a juca”, „A fost una dintre puţinele schisme din apărarea algeriană” sau „Au fost deja două goluri văzute doar de mine, dar care n-au fost goluri, şi alte două goluri văzute de toată lumea, care într-adevăr au fost goluri”. Natura autocritică a acestei din urmă ziceri ar fi trebuit să-l invite pe Florin Mihoc la circumspecţie din acel moment încolo. Cel puţin în privinţa comentariului în direct.
Ieri dimineaţă, Florin Mihoc a arătat că duşul rece (bocnă) de la Cupa Mondială nu l-a lecuit de transmisiunile sportive. Cum era de aşteptat, recidiva a izbit cu forţă de berbec. Aceleaşi alunecări de teren lexical, aceleaşi stângăcii duioase, aceleaşi confuzii de planuri, aceleaşi exagerări pe valurile elanului neînfrânat. Însăşi prima constatare a lui Florin Mihoc – „Ne mutăm, dragi telespectatori, din atmosfera calmă din studio în vacarmul sălii «Constantin Jude»din Timişoara” – a trimis totul în zona umorului fără voie. Nu de alta, dar vacarmul din sală era cam acelaşi din timpul unei slujbe la catedrala mitropolitană din oraş. Şi în fond, la câţi decibeli te poţi aştepta într-o dimineaţă de vineri, la o întrecere de badminton?
Nici prezentarea invitatului din tribună n-a fost ferită de capcane: „Florin Posteucă are peste şapte titluri de campion naţional la simplu”. Cum adică, peste şapte? Dacă Florin Mihoc ar fi spus „peste zece”, mai era cum mai era. Dar ce înseamnă „peste şapte?” Opt? Atunci de ce n-a spus „opt”? O fi fost de fapt şapte şi trei sferturi? Sau şapte şi două cincimi? Sau şapte şi-o ţandără din al optulea? Nu se poate şti. Enunţul a chemat dintr-o cută a memoriei afirmaţia făcută de fostul antrenor Mircea Rădulescu: „La cursurile şcolii federale de antrenori au fost prezenţi aproape opt lectori”. Dintre care unul era aproximativ divorţat, altul cvasiepileptic, iar al treilea puţintel luteran. Nu-i vorbă, Florin Posteucă a profitat imediat de microfon spre a-i spune comentatorului principal că „La [jucătoarea noastră] Luiza Milu nu-mi place mimica feţei” – spre a o deosebi, probabil, de mimica pancreasului, a duodenului sau a vreunui tendon.
Campionatele internaţionale de badminton ale României au continuat în ritmul lufturilor de exprimare ale celor doi, cu Florin Mihoc în rolul principal. Un om de televiziune care rămâne simpatic şi manierat, însă care are numai de pierdut fiindcă nu ştie unde să se oprească.
- Etichete:
- radu paraschivescu
- mihoc
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News