Reuniunea dintre ambasadorii celor 28 de state membre NATO şi al Rusiei este a doua din 2014, de când relaţiile între blocul militar occidental şi Moscova au ajuns la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece, în urma anexării de către ruşi a Peninsulei ucrainene Crimeea şi implicării ruse în conflictul armat din estul separatist prorus al Ucrainei.
Alianţa a anunţat că va informa Moscova cu privire la decizia de a trimite patru batalioane - aproximativ 4.000 de oameni - în Polonia şi ţările baltice, îngrijorate după anexarea Crimeei.
Moscova a anunţat că va discuta despre riscurile pe care le reprezintă scutul american antirachetă pe care NATO l-a declarat operaţional la summit, şi despre o îmbunătăţire a securităţii spaţiului aerian al Mării Baltice.
"Aliaţii şi Rusia vor discuta despre trei subiecte - criza din Ucraina, transparenţa militară şi situaţia în domeniul securităţii în Afganistan", a anunţat Carmen Romero, o purtătoare de cuvânt a NATO.
"În spiritul transparenţei, vom informa Rusia cu privire la deciziile importante pe care le-am adoptat la Varşovia săptămâna trecută în vederea consolidării securităţii noastre", a adăugat ea.
Moscova a criticat dur decizia NATO, a acuzat Alianţa de agresiune şi a ameninţat cu contramăsuri la mobilizarea forşelor aliate în apropierea frontierelor ruse.
Sursa: News.ro