Tu ce vrei să schimbi în România? Armand Afremie: Vreau o ţară a normalităţii
Data publicării:
Pe 11 decembrie românii aleg senatorii şi deputaţii care îi vor reprezenta în următorii 4 ani. Până atunci, Digi24 vrea să ştie ce vă nemulţumeşte şi ce soluţii vedeţi. Care credeţi că sunt priorităţile ce ar trebui incluse în „Proiectul pentru România”? Tu ce vrei pentru România? Ce ai schimba în România? Acestea sunt întrebările la care căutăm răspunsuri.
După Revoluţie, România a pierdut treptat milioane de oameni, cei mai mulţi tineri, în favoarea ţărilor din Europa de Vest. Românii au plecat după salarii mai bune, iar multe domenii rămas fără forţă de muncă. Cum ar trebui să arate România pentru a-şi păstra cetăţenii?, este una din întrebările la care vă invităm să răspundeţi.
Armand Afremie, consultant în afaceri: „Ce vreau eu pentru România? Păi, în primul rând mi-aş dori o Românie a normalităţii. Prin normalitate înţeleg o Românie în care lucrurile se întâmplă aşa cum trebuie, când trebuie, fără a face un titlu de laudă din asta. Şi România lucrului făcut la vremea lui fără a face un titlu de laudă din aceasta se poate vedea în multe dintre domenii: România în care drepturile funcţionează aşa cum trebuie şi atunci când trebuie, România în care termenele limită sunt respectate, România în care valorile sunt apreciate. Noi votăm nişte oameni politici şi nişte partide tocmai pentru a ne reprezenta şi pentru a se ocupa de bunul mers al lucrurilor în ţara noastră. Şi e normal să avem aşteptări că în urma votului nostru cei care conduc această ţară să asigure o astfel de normalitate pe care noi toţi cred că în momentul de faţă nu o avem.”
Cum ai vrea să se se dezvolte România, cum ai vrea să se modernizeze? Vă aşteptăm părerile, în format video, pe secţiunea Digivox a site-ului nostru digi24.ro, pe e-mail (digivox@digi24.ro, redactie@digi24.ro) sau pe contul nostru de Facebook. De asemenea, puteţi trimite filmări pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304.