ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 „M-am uitat cu atenţie la fotografii. Sunt fotografii făcute de sus. Deci, cineva a ştiut că Udrea ajunge la Paris, au închiriat un apartament într-o clădire vizavi de hotelul în care s-a cazat. Au ştiut şi unde se cazează Udrea şi au făcut poze 24, 48 de ore în continuu pe unde a mers, ce a făcut”.
„Aceasta este o operaţiune pe care serviciile, un serviciu românesc şi unul francez, şi l-au făcut între ele", a spus Traian Băsescu, care a argumentat că „un reprezentant al unui serviciu român de informaţii nu se putea duce la recepţia hotelului unde a stat Elena Udrea, la Paris, şi să îl pună să caute în arhivă, cu şapte luni în urmă".
„Este clar că a fost o colaborare şi ea a fost promptă, după ce Elena Udrea şi-a depus candidatura, imediat au solicitat să primească această chitanţă, pentru că fotografiile le aveau din februarie", a mai spus Traian Băsescu.
Întrebat dacă va cere informaţii pe căi oficiale, Traian Băsescu a spus: "Categoric, da, acest lucru nu trebuie să rămână aşa. Până la urmă un cetăţean român a fost spionat, iar un lucru care este secret... Poate o femeie se duce cu un bărbat, îl pozezi şi îi iei chitanţa de acolo. (...) E viaţa ta privată. Dacă Elena Udrea era cu un domn, că e divorţată, pentru ce un cancan în ţară, pentru o recepţie de hotel".
El a precizat că Elena Udrea are "adversari mulţi, dar niciunul cu capacitatea de a obţine aceste documente, decât serviciile secrete".
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 „Am observat, spre surprinderea mea, că au foto într-un magazin foarte ieftin, unde o rochie e 10 euro. Mă aşteptăm să o prindă la nişte magazine mai scumpe. Dar, ce atrage atenţia şi asta arată că oamenii s-au grăbit foarte tare, a mai spus președintele.
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 „Fotografiile sunt făcute în februarie, pe dată de 14-15 februarie factură prin care şi-a plătit cazarea e datată 29.09.2014. Deci, la 6 luni după ce a fost cazată acolo. Am văzut că au sărit imediat dezinformatorii opiniei publice”, a menționat preşedintele Traian Băsescu.
Fotografiile au fost postate pe un site înfiinţat ieri. În imagini apare şi fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii de pe vremea cand Elena Udrea era ministru, Ana Maria Topoliceanu.
Pe site sunt și chitanțe din care reiese că atât Elena Udrea, cât și șefa DIICOT s-au cazat la un hotel de cinci stele din Paris și facturi care atestă ce servicii au achiziționat de la hotel.
În februarie 2014, Elena Udrea era doar membru PMP. Alina Bica nu a putut fi contactată până la această oră, iar Elena Udrea va face precizări în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc astăzi.