Tezele din iulie. Cartea, în viziunea tovarășului cu patru clase
În iulie 1971, după ce s-a întors inspirat şi triumfal din China şi din Coreea de Nord, Nicolae Ceauşescu a anunţat „noile măsuri pentru îmbogăţirea activităţii politico-ideologice a partidului” în fapt, o restalinizare a culturii naţionale şi o revenire la metodele bolşevice de control a producţiilor culturale.
„Acest reîngheţ care s-a petrecut în 1971 a fost acceptat de nomenclatură şi a continuat de fapt până în 1989, schilodind mental generaţii întregi”, spune Vladimir Tismăneanu.
„În primul rând că nu aveai voie să gândeşti tu cu capul tău! Trebuia să ţi se spună tot ce trebuia să gândeşti. Şi, bineînţeles, tot ce să scrii!”, spune traducătoarea Micaela Ghițescu, fost deținut politic.
„În domeniul culturii s-a întâmplat un lucru absolut îngrozitor, adică au fost şi cărţi care au fost arse. A apărut o listă cu vreo 22 de scriitori care n-au mai avut voie să publice niciun rând”, explică scriitoarea Nora Iuga.
Intelectualii români erau obligaţi să se inspire STRICT din realităţile României socialiste. Orice lucrare care nu corespundea principiilor eticii comuniste era scoasă de pe piaţă.
„Fiecare pagină trebuia să conţină o ştampilă care să dovedească că nu conţine nimic subversiv adică lucruri religioase, de homosexualitate bineîneţeles, că nu era voie, nu exista aşa ceva, adulter sau incest”, spune Micaela Ghițescu.
Nora Iuga a fost unul dintre scriitorii interzişi. Poeziile sale erau considerate decadente, erotice şi confuze din punct de vedere ideologic. „La început nu-mi ajungea nimeni cu prăjina la nas de mândră ce eram. Adică, mă gândeam vai de mine, păi dacă sunt pe lista asta şi am interdicţie de publicare înseamnă că reprezint o forţă, înseamnă că le e frică de mine şi eram mândră de nu mai puteam”, povestește Nora Iuga.
În plan literar şi editorial, „Tezele din iulie” au produs un şoc de proporţii: au însemnat revenirea la REALISMUL SOCIALIST din vremea lui Gheorghiu-Dej.
„Sloganul care circula era Lupta împotriva cosmopolitismului...Rusa trona!”, spune academicianul Solomon Marcus.
„Au fost poeziile astea care s-au scris ca omagiu pentru Ceauşescu şi Ceauşeasca că era marele om de stat, marele cârmaci, marele timonier. Cei care le scriau nu erau consideraţi nişte mari poeţi, în niciun caz!”, spune Micaela Ghițescu.
Micaela Ghiţescu este traducătoare şi redactor-şef al revistei „Memoria”. În anul 1952, a fost arestată de comunişti sub acuzaţia că era francofonă.
După ce şi-a ispăşit condamnarea politică, s-a angajat la Biblioteca Naţională Pedagogică, unde a lucrat timp de 17 ani. „Era un sector special în toate bibliotecile, sectorul secret. Ceauşescu avea fobia exilului şi a imigranţilor, a românilor care plecau în străinătate”, povestește Micaela Ghițescu.
Orice text considerat subversiv era cenzurat şi scos din fondul de carte. Noţiuni ca religie, biserică, Biblie, misticism sau alte ideologii de inspiraţie capitalistă erau INTERZISE.
Pentru a-şi putea publica lucrările, intelectualii erau nevoiţi să ridice în slăvi conducatorul suprem.
„Înainte de publicare, a trebuit să accept, introdus de ei, la sfârşitul prefeţei să fie introdus un citat al lui Ceauşescu”, spune Solomon Marcus.
Ceauşescu a impus o reformă drastică în domeniul cultural, deşi avea doar patru clase.
„Dumnezeule, nu citea în primul rând! El avea probleme cu limba română în general. Agramatismele, limba de cea mai proastă calitate, pronunţia mizerabilă: muncipiu, Costanţa, avengură...Avea o limbă de cel mai jenant nivel", reamintește Gabriel Liiceanu.
„Citea foarte puţin, dar avea o bibliotecă şi avea o bibliotecă în care era Istoria Românilor de Iorga, opere Marx, Engels, Lenin", spune politologul Vladimir Tismăneanu.
„Aş zice că avea un gust pentru literatură păşunist, nostalgic pentru lumea rurală, aşa cum o cunoscuse el, cât o cunoscuse la Scorniceşti”, explică istoricul Dan Falcan.
De inspiraţie maoistă, cultul personalităţii lui Ceauşescu a fost fără precedent în istoria României. „Acum el scotea pe bandă rulantă cărţi. Orice discurs, orice rostiri la diferite întâlniri se tipăreau imediat la Editura Politică, cei care tipăreau imediat tot ce scotea pe gură Ceauşescu”, explică Micaela Ghițescu.
Instrumentul de îndoctrinare a ţării şi de instaurare a stalinismului în toate domeniile culturii se concretizase încă din anul 1944, prin înfiinţarea ARLUS: Asociaţia Română pentru strângerea legăturilor cu URSS, sub conducerea profesorului C. I. Parhon.
„Anii aceia grei când s-a produs intrarea ruşilor după ce noi am fost invadaţi de acest regim, care ne-a adus în prim-plan o populaţie total needucată şi o populaţie, în proporţie de 50% ANALFABETĂ!”, spune Nora Iuga.
În anul 1948, sovietizarea vieţii cultural-ştiinţifice a ajuns la apogeu. Membrii Academiei Române au fost înlocuiţi cu intelectuali devotaţi partidului. Nenorocirea este că o mare parte din foştii membri ai Academiei dinainte de război au înfundat puşcăriile, au murit în puşcărie. Timp de aproape douăzeci de ani, sute de intelectuali au fost întemniţaţi, anchetaţi și torturați.
Alţii au trăit cu domiciliu forţat, urmăriţi de Securitate, fără dreptul de a mai publica. „Poetul Ion Barbu (...) era atât de înfricoşat că ar putea fi aruncat în închisoare, încât a băgat şi-n prefaţa cursurilor lui de algebră pe Stalin”, povestește academicianul Solomon Marcus.
Cenzura transformase lupta de clasă în conflict literar. În anul 1952, paranoia sovietizării culturii a atins cote de neimaginat. Caragiale a fost desemnat marele precursor al luptei împotriva burghezo-moşierimii.
Prin „Tezele din iulie”, Romania culturală a fost aruncată cu 30 de ani în urmă, iar cei care îndrăzneau să gândească liber îşi asumau riscuri enorme.
„E vorba de monopolul puterii în mâinile partidului comunist. Despre asta este vorba. Hegemonie totală, monopol total”, spune Vladimir Tismăneanu.
Monopol care, timp de jumătate de secol, a îngenunchiat viaţa culturală a României, prin cenzură şi dogmatizare.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
