Termopanele și polistirenul au mutilat clădirile din București
Bucureştiul era cunoscut cândva drept Micul Paris, pentru clădirile sale istorice şi aerul de metropolă europeană cu stil. Capitala a fost, însă, uşor-uşor mutilată. În ultimii 26 de ani, proprietarii clădirilor vechi le-au transformat în blocuri, hoteluri sau restaurante. Temopanele şi polistirenul au stricat zeci de clădiri istorice. Proprietarii pot fi traşi la răspundere în primii trei ani după renovare, apoi faptele se prescriu.
De multe ori, atunci când vine vorba de renovarea clădirilor vechi, fie că sunt monument istoric sau nu, proprietarii aleg soluţia cea mai la îndemână: curăţă faţada şi plachează clădirea cu polistiren, iar tocăria veche de la geamuri e înlocuită cu termopan modern.
O reţetă din ce în ce mai folosită, mai ales că economiile făcute cu restaurarea sunt însemnate. O renovare „ca la carte” poate să coste între 200.000 şi un milion de euro, în funcţie de casă, în timp ce una cu polistiren şi termopane rareori depăşeşte zece mii de euro. De aici până la distrugerea patrimoniului mai rămâne un singur pas.
Bucureşti, strada George Georgescu, din fosta mahala a vechiului cartier Rahova. La numărul 16, o banală clădire vopsită în două nunaţe. Casa care arată de parcă a fost ridicată ieri are mai bine de 130 de ani. O istorie de mai bine de un secol ştearsă cu câteva straturi de polistiren şi vopsea.
Imobilul a fost renovat în urmă cu doar câţiva ani, iar schimbarea e dramatică.
„Faţada neoclasică de secol al XIX-lea a unei case mic-burgheze, de pe vechea cale a Rahovei, a fost pur şi simplu mutilată. Pur şi simplu distrusă, pentru a se termoizola această casă”, afirmă Cristian Radu, membru Rezistanţa Urbană.
De altfel, chiar lângă ea este o altă clădire aproape identică, dar care a scăpat până acum.
„Singurul element, de fapt, prin care mai recunoaştem că această casă a fost o bijuterie arhitectonică de secol al XIX-lea este marchiza de deasupra intrării. Acel portal prin care se face intrarea în casă. De fapt, cred că aşa o putem identifica acum în fotografiile de epocă”, spune Cristian Radu, membru Rezistanţa Urbană.
Culmea este că zona este una protejată, iar astfel de intervenţii radicale nu ar trebui aprobate. Reprezentanţii Primăriei Capitalei spun că proprietarul nu a avut aviz pentru lucrări. Specialiştii descoperă tot mai des astfel de cazuri.
„În ultimul secol am trecut prin câteva regimuri politice în România. Şi fiecare regim politic a încercat să îşi impună standardele, să îşi impună viziunea. De aici rezultă haosul, de aici rezultă cenuşiul, dar care, iată, adeseori este termopanizat şi izolat termic şi spoi în culori stridente”, afirmă Cristian Radu, membru Rezistanţa Urbană.
Au existat şi situaţii în care procesul de renovare a fost oprit de autorităţi.
1 aprilie 2016. Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii la acea vreme, merge pe şantierul Casei Nanu-Muscel din Piaţa Romană şi cere oprirea lucrărilor de renovare.
„Eu mă îngrozesc. Era o marchiză în faţă, erau trepte de marmură, toate elementele decorative. Aici s-a prăbuşit tot zidul. Este o faptă penală pentru care vor răpsunde cei care continuă această faptă”, spune Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii.
Academia de Studii Economice ar fi vrut să consolideze imobilul, iar peste el să ridice o clădire cu şapte etaje. Ministerul Culturii nu a emis avizul necesar. Reprezentanţii ASE au susţinut totuşi că şi-au reînnoit toate autorizaţiile de construcţie. Au omis, însă, un aspect important: între timp, clădirea fusese declarată monument istoric.
Din aprilie, lucrările au stagnat, iar Casa Nanu Muscel, construită la începutul secolului al XX-lea, în stilul belle epoque, este acum un şantier abandonat.
Există, însă, şi cazuri de mutilări totale. Cel mai cunoscut mod de distrugere a arhitecturii originale este acela prin care proprietarul anunţă că păstrează o parte din faţadă. O găselniţă prin care au fost modificate radical zeci de case din Bucureşti. De exemplu, Casa Spiru Haret, peste care dezvoltatorul a căţărat, la propriu, un bloc de birouri.
Acelaşi tipar urma să fie aplicat şi pe strada Christian Tell.
Două case de la începutul secolului trecut au fost puse la pământ de buldozere în doar câteva zile. Chiar dacă nu erau pe lista monumentelor istorice, într-una din clădiri a locuit pentru o vreme monseniorul Vladimir Ghika.
Tot ceea ce a rămas după demolare este un singur colţ al clădirii în care a locuit monseniorul Ghika. Proprietarul spunea că vrea să construiască o clădire de birouri şi să păstreze faţada imobilului. Numai că se împlinesc aproape trei ani de la demolare, iar locul e năpădit acum de buruieni.
În cele mai multe dintre cazuri, proprietarii scapă basma curată pentru că legea le permite să modifice clădirea câtă vreme păstrează faţada. Aşa au apărut monştri arhitecturali.
„În ultimii 20 de ani, o mare parte din patrimoniul naţional a fost distrus prin scăpările existente în lege”, spune Anita Sterea, istoric.
Cei care distrug o clădire de patrimoniu parţial sau total riscă amenzi de până la 10 mii de lei sau dosar penal. Doar că dacă autorităţile locale sau poliţiştii nu descoperă în primii trei ani abuzurile, proprietarii scapă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
