Tăriceanu: Rezultatul lui Diaconu e cel mai mare scor al unui candidat independent de până acum

Data publicării:
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că rezultatul obținut de Mircea Diaconu e cel mai mare scor pe care l-a avut un candidat independent la alegerile prezidențiale. Liderul ALDE a precizat că va veni cu modificări legislative privind campania electorală, conform MEDIAFAX.

„Sunt foarte bucuros pentru rezultatul pe care l-a obținut Mircea Diaconu. Sute de mii de români i-au acordat încrederea. E o situație cu totul și cu totul aparte, cred, în ultimii 30 de ani. Cel mai mare pe care l-a obținut un candidat independent la alegerile prezidențiale și acest lucru s-a datorat mesajului lui Mircea Diaconu, care a încercat să explice românilor cum se citește Constituția în cheia unui adevărat președinte care dorește să respecte normele constituționale, instituțiile fundamentale ale statului, care nu acționează peste Guvern sau împotriva altor instituții”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, după anunțarea datelor exit poll.

Liderul senatorilor ALDE a mai spus că va propune modificări legislative în ceea ce privește campania electorală pentru ca mesajele tuturor prezidențiabililor să poată ajunge la alegători. Tăriceanu a adăugat că a fost „o campanie electorală extrem de anostă”.

„Din păcate, a fost o campanie electorală extrem de anostă, cum nu am mai văzut demult. O campanie în care practic alegătorii au fost puși în situația ca să fac o comparație să își cumpere o mașină legați la ochi. Este un enorm deficit democratic pe care l-am înregistrat în această campanie electorală și de aceea am de gând să propun o serie de modificări legislative astfel încât campania electorală să poată să își atingă scopul, să poată să ducă mesajul fiecărui candidat la alegători, ceea ce nu s-a întâmplat în momentul de față”, a conchis Tăriceanu.

Exit poll-ul realizat de institutele de sondare CURS-Avangarde în primul tur al alegerilor prezidențiale arată că Klaus Iohannis a obținut 39%, Viorica Dăncilă -22,5%, Dan Barna-16,4%, Mircea Diaconu-7,9%, Theodor Paleologu-6,1%, Kelemen Hunor-3,9%, Ramona Bruynseels- 1,9%, Alexandru Cumpănașu-1,2%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...