Surse: Gabriela Firea nu este susținută de conducerea PSD pentru a cere anularea votului la Primăria Capitalei

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
gabriela firea cu un buchet de trandafiri in brate alaturi de marcel ciolacu
Foto: INQUAM Photos/George Calin

ACTUALIZARE: Conducerea PSD a decis să o lase pe Gabriela Firea să discute cu avocații săi și să ia singură o decizie privind contestarea votului de la Primăria Capitalei. Președintele executiv al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că „doamna Firea, împreună cu avocații se vor consulta și în cel mai scurt timp vă vor anunța ce decizie au luat”.

Liderii PSD, în frunte cu președintele Marcel Ciolacu, au avut, joi dimineață, o discuție cu primarii de sector din PSD, care au candidat și la alegerile locale de duminică și cu Gabriela Firea, candidatul partidului la Primăria Capitalei. Surse apropiate discuțiilor susțin că nu s-a luat o decizie în privința unei solicitări de anulare a alegerilor pentru Primăria București, după ce Firea a acuzat fraude electorale și a cerut, pe Facebook, reluarea alegerilor.

„Noi, în acest moment, avem o cerere de renumărare la Biroul Electoral Sector 1 și, având în vedere imaginile, cerem anularea votului la Sectorul 1. Nu facem nimic pe București, discuția este doar pe Sectorul 1”, susțin sursele citate.

Gabriela Firea intenționa să obțină sprijinul partidului pentru o solicitare de anulare a întregului scrutin din București, după ce miercuri seara scria pe Facebook că alegerile trebuie repetate.

Joi dimineața, doar primarul sectorului 1, apropiat al Gabrielei Firea, mai solicita acest lucru.

„În cursul zilei de astăzi voi face sesizare la BEC. (...) Să cer anularea alegerilor la București. S-a viciat votul primarului general”, a declarat Tudorache.

După ședința de la sediul PSD din Kiseleff, în care Gabriela Firea ar fi încercat să obțină susținerea partidului pentru o eventuală solicitare de anulare a alegerilor din București, primarul general în funcție a evitat să spună dacă va solicita reluarea scrutinului.

„În București nu au fost alegeri libere și corecte și primarii aleși nu sunt legitimi”, s-a rezumat să spună Gabriela Firea, fără să precizeze dacă va cere anularea votului.

„Este exclusă o solicitare făcută de PSD la BEC pentru anularea alegerilor din București”, mai susțin surse din partid.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...