Şeful PSD Olt: OUG 13 se va transforma în lege

Data actualizării: Data publicării:
paul stanescu psd olt fb

Fostul ministru al Justiției, deputatul PSD de Olt Florin Iordache, a declarat la Slatina că infracțiunea de abuz în serviciu trebuie să fie reglementată. Iar şeful PSD Olt a precizat că acest lucru se va întâmpla printr-o lege.

paul stanescu psd olt fb
Foto: Facebook/PSD Olt

Fostul ministru al Justiţiei a ţinut o conferinţă de presă la Slatina. L-a avut alături pe şeful organizaţiei judeţene a PSD, Paul Stănescu. Acesta a declarat că, în Parlament, conținutul OUG 13 va fi transpus în lege. O idee pe care o susţine şi fostul ministru.

Florin Iordache a subliniat că OUG 13 nu-l viza pe președintele PSD, Liviu Dragnea, ci urmărea punerea în concordanță a legislației cu unele hotărâri ale Curții Constituționale.

„Nu-l viza pe domnul Dragnea, pentru că oricum nu se aplica dumnealui. În același timp (infracțiunea de abuz în serviciu — n.r.) trebuie să o reglementăm cumva. Nu se face prin ordonanță, foarte bine, trebuie făcută în Parlament. Poate viitorul ministru al Justiției va iniția un alt demers. Dar repet, trebuie făcută. O să vedeți că, în cascadă, foarte multe instanțe, datorită faptului că există vid legislativ, vor pronunța hotărâri de achitare. De fapt aici e problema. La acest moment e dezincriminat. Ori, în ordonanță noi spuneam că se pedepsește de la șase luni la trei ani", a spus Iordache, citat de Agerpres.

iordache

 

Florin Iordache a menționat că respectiva OUG a fost votată în unanimitate de Guvern, iar dacă fostul ministru Florin Jianu afirmă că nu a citit ordonanța „e vina dumnealui că n-a citit sau n-a fost atent".

„În Guvern a existat unanimitate. După ce eu am prezentat, nu au existat discuții pe ordonanță. Repet, este decât punerea în concordanță, dar nimeni nu s-a uitat pe expunerea de motive, pentru că discutam acolo de cinci hotărâri ale CCR, de la abuz în serviciu până la alcoolemie. Și la fiecare în parte spuneam de ce am ajuns la soluția asta. Dar nimeni n-a citit asta (cu referire la protestatari - n.r.). A, membrii Guvernului, cu unanimitate de voturi. Atunci când s-a discutat, nimeni nu a fost împotrivă. În ședințele de Guvern fiecare ministru primește o anumită documentație și fiecare, dacă are de făcut discuții, completări, observații, au anumite puncte de vedere. Dar acolo stenograma e publică. La intervenția prim-ministrului, eu am prezentat ce noutăți vin, ce reglementează și nimeni din membrii Cabinetului nu a avut niciun comentariu. Se trezește acum domnul Jianu să-și aducă aminte că n-a citit. E vina dumnealui că n-a citit sau n-a fost atent", a explicat fostul ministru al Justiţiei.

Stănescu și Iordache au participat miercuri, la Slatina, la ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Olt, în cadrul căruia s-au adoptat rezoluții pentru susținerea lui Liviu Dragnea la conducerea partidului, a Cabinetului Grindeanu și pentru a participa la un miting al social-democraților la București. Un alt vot pozitiv a fost dat propunerii de excludere din partid a primarului Iaşiului, Mihai Chirica.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri