Secuii vor în continuare autonomie. Prefectul de Covasna spune că judeţul se poate autosusţine din investiţii

Data publicării:
6 2004secuibase-59142

Declaraţia şefului statului i-a deranjat vizibil pe lideri ai UDMR, care nu au ratat ocazia de a-l contrazice, tot la Digi24.

Îl combat pe Traian Basescu cu date concrete. Dacă privim investiţiile străine în judeţul Covasna, vom vedea că Ungaria nu este pe locul, unu, doi, nici pe locul 5 în ceea ce priveşte investiţiile străine, ci sunt firme din Olanda, Suedia, Austria sau Germania. Nu e adevărat ce a spus Traian Băasescu”, a declarat Antal Arpad.

Dumitru Marinescu, prefectul de Covasna, a spus că judeţul s-ar putea autosusţine prin investiţiile care au început să apară în viitor.

„Covasna, prin investiţiile care se fac se poate susţine. Sunt 13 judeţe în ţară care primesc mai puţin de la Bucureşti decât cotizează acolo. Din ele sunt 9 din Transilvania şi toate cele trei judeţe din secuime. Cifrele de la Ministerul Finanţelor sunt mai tari decât declaraţiile politice ale oricărui politician”, a susţinut Tamas Sandor.

Luna trecută, preşedintele Traian Băsescu declara, în direct la Digi24, că dacă judeţele Harghita şi Covasna ar obţine autonomia, ar ajunge cele mai sărace din Europa.

„Trebuie să spunem cinstit un lucru: Covasna şi Harghita nu se autosusţin. Auzeam cu ocazia mitingului de la Târgu Mureş - vrem să rămână banii aici. Domnilor, dacă ele rămân să trăiască şi să se dezvolte cu banii care se produc în aceste judeţe, devin cele mai sărace judeţe din Europa. Ele au printre cele mai mari alocări de la bugetul de stat”, afirma Traian Băsescu.

Până în acest moment, Preşedinţia nu a exprimat niciun punct de vedere cu privire la reacţiile liderilor din secuime.

Citiţi şi

RAPORT DE ŢARĂ. Covasna a câștigat la limită duelul cu Harghita. Cum a votat juriul

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri