Se întâmpla în noiembrie, în urmă cu 100 de ani
Luna noiembrie a anului 1918 a fost una dintre cele mai frumoase din istoria României. Primul Război Mondial s-a încheiat prin înfrângerea Austro-Ungariei şi Germaniei. Iar România se afla în tabăra învingătorilor. În paralel, se pregătea pentru Marea Unire a tuturor provinciilor sale. În noiembrie a fost momentul Bucovinei.
În noiembrie 1918, deşi era clar că Germania şi Austro-Ungaria sunt înfrânte, iar pe Frontul de Vest, ecuaţia militară era tranşată, România se afla într-o situaţie periculoasă. Bucureştiul era încă ocupat de trupele germane conduse de mareşalul August von Mackensen. Antanta vedea rezolvarea printr-o ofensivă a trupelor franco-engleze din aşa-numita armată a Dunării condusă de generalul Henri Berthelot.
România își calculează victoria
Potrivit acestui plan, armata romană - mobilizată din nou - urma să lupte pe teritoriul propriei ţări cu trupele germane, să ocupe Transilvania şi să coopereze cu forţele aliate care luptau în nord contra bolşevicilor din Armata Roşie. „Este indispensabil ca România să ridice armele pentru a-şi dovedi fidelitatea de nezdruncinat faţă de Antantă, a elibera teritoriul naţional şi a-şi câştiga încă o dată dreptul de înfăptuire a revendicărilor sale naţionale”, îşi explica Berthelot cererea de mobilizare adresată românilor. Regele Ferdinand, premierul de facto în teritoriul liber, Ionel Brătianu şi comandanţii militari începând cu Şeful Marelui Stat Major, Constantin Christescu, şi continuând cu generalii Constantin Prezan şi Alexandru Averescu sau colonelul Victor Antonescu - au analizat amănunţit toate consecinţele. Amintirea lui 1916 - când Aliaţii promiseseră sprijin masiv, dar oferiseră puţin - era chinuitoare. Remobilizarea imediată Armatei era posibilă, dar ar fi fost ineficientă din lipsă de muniţie şi echipament. Scenariul unor noi lupte în Muntenia, adică noi sacrificii de militari şi civili, când interesele româneşti vizau apărarea Transilvaniei, nu părea alegerea inteligentă. Europa nu îşi putea imagina o Românie fără Bucureşti, dar fără Transilvania, da. Creierele de la Iaşi au evitat un răspuns ferm şi au păstrat armata întreagă ca să poată rezolva exact urgenţele politice şi militare legate de proiectul de ţară pentru care intraseră în război. Evenimente cruciale se precipitau în Bucovina şi Transilvania.
Bucovina, revendicată de români și ucraineni
În timpul războiului, Bucovina, teritoriul rupt Moldovei în 1775, subordonat direct împăratului de la Viena, a fost ocupat de trupele ruseşti, dar recăpătat de austrieci. În august 1917, împăratul Carol I de Habsburg însuşi a venit la Cernăuţi, ca să celebreze recuperarea oraşului. Dar în toamna lui 1918, imperiul austro-ungar se destrăma, iar fostul imperiul ţarist, cufundat într-un sângeros război civil, era o sursă de violenţă. Ucraina, desprinsă de Rusia, încerca să îşi câştige independenţa. Nu va reuşi, dar în acest efort, emitea pretenţii asupra Bucovinei. Un Consiliu Naţional Ucrainian cu centrul la Lvov integra Consiliul Naţional Ucrainian din Cernăuţi. Paleta etnică a Bucovinei îi plasa pe ucrainieni pe primul loc, cu circa 40% din populaţia Bucovinei, urmaţi de români cu 34%, apoi de evrei şi germani.
Politicienii care au făcut posibilă Unirea Bucovinei cu România au riscat mult. La 27 octombrie 1918, membrii Dietei Bucovinei şi deputaţi la Viena au alcătuit Adunarea Constituantă, ceea ce însemna ruptura totală de Imperiul Austro-Ungar. Au fost la un pas de a fi arestaţi de guvernatorul german al provinciei. Peste o săptămână, concurenţa dintre Consiliul Naţional Român şi Consiliul Naţional Ucrainian a devenit ameninţătoare. Ucrainienii, mai numeroşi decât românii, dar nu majoritari, mulţi dintre ei adunaţi în Piaţa Operei şi proclamat Bucovina - inclusiv Suceava şi mănăstirile lui Ştefan cel Mare - teritoriu al Republicii Ucrainiene.
Bucovina cere ajutor militar României
În paralel, jafurile şi dezordinile înspăimântau populaţia. Cererea lui Iancu Flondor de intervenţie a armatei române a ajuns la timp, iar anunţul ofiţerilor regali că soldaţii români îi vor apăra pe toţi cetăţenii, indiferent de etnie, a liniştit spiritele.
Cererea bucovinenilor de a fi apăraţi a fost aprobată de regele Ferdinand pe 5 noiembrie, în aceeaşi zi în care a ordonat re-mobilizarea întregii armate române. Trupele regale au intrat în Cernăuţi în frunte cu generalul Iacob Zadik pe 11 noiembrie.
Ca să câştige majoritatea pentru Unire, liderii români din Bucovina i-au convins pe reprezentanţii germanilor, ai polonezilor şi chiar pe liderii unor comunităţi ucrainiene, apoi pe evrei.
Proclamația de Unire a Bucovinei
Argumentul suprem, invocat de preşedintele Consiliului Naţional Român, Iancu Flondor, a fost că România era o ţară stabilă politic, în care drepturile civile şi politice erau respectate. Aşa se explică unanimitatea votului dat la finele lunii de Congresul General al Bucovinei adunat în sala sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi. Reuniunea a fost prezidată de Iancu Fondor, alături de şeful Catedrei de Limba Română de la Universitatea Cernăuţi, Sextil Puşcariu.
La 28 noiembrie 1918, preşedintele Congresului General al Bucovinei, Iancu Flondor, colegii săi şi ofiţeri, au dus rezoluţia de Unire oficialilor locali. Aici pe aceste trepte s-a auzit din nou proclamaţia, iar bucovinenii adunaţi în Piaţa Centrală au izbucnit în urale, relatează jurnalistul Digi24 Elena Vijulie, aflată la Cernăuți.
Iuliu Maniu refuză oferta Ungariei de federalizare
Peste munţi, în Ardeal, după ce la 18 octombrie 1918, deputaţii români din Parlamentul de la Budapesta au anunţat independenţa Transilvaniei faţă de Ungaria, Consiliul Naţional Român a purtat discuţii la Arad, în 12 şi 14 noiembrie cu reprezentanţii guvernului maghiar. Ministrul pentru naţionalităţi, Oszkar Jaszi, a propus federalizarea Ungariei şi drepturi depline pentru etnicii români. Iuliu Maniu, loial României, a refuzat oferta maghiară în două cuvinte: „Ruptură totală”.
Alegerea delegațiilor pentru Alba-Iulia
După care Consiliul Naţional Român a convocat Marea Adunare Naţională pentru Unire. Ea a presupus alegerea celor 1228 de delegaţi din toate comunităţile româneşti din Transilvania, Banat, Crişana şi deplasarea lor în siguranţă spre Alba-Iulia cu sprijinul gărzilor naţionale româneşti, finanţate chiar din buzunarele politicienilor unionişti. Coordonarea internă, dar şi cu guvernul regal de la Iaşi a mers ceas. Nu exista alternativă. Maghiarii NU cedau cu uşurinţă un teritoriu pe care îl stăpâniseră într-o formă sau alta o mie de ani, iar bolşevicii se apropiau treptat de România şi de Europa Centrală.
Trupele germane se retrag din România
Era nevoie de susţinerea Armatei Române. Dar acesta avea însă de rezolvat mai întâi problema ocupaţiei germane asupra Bucureştiului, cu cât mai puţine pierderi. Trupele franceze în frunte cu generalii Flanchet d'Esperey şi Henri Berthelot au trecut Dunărea în noaptea de 8 spre 9 noiembrie. Berthelot a transmis la Iaşi un mesaj direct: „Cer în mod foarte serios ca armata română să fie mobilizată imediat. Mai târziu, va fi prea târziu”. A doua zi, August von Mackensen a primit din partea regelui Ferdinand un ultimatum: cei 190.000 de soldaţi germani să părăsească teritoriul României în 24 de ore. Cererea, imposibilă practic, a adus România în stare de război cu Germania cu numai o zi înainte de încheierea completă a ostilităţilor pe Frontul de Vest. Faptul s-a dovedit util la negocierile de pace, dar fiind tardiv, a scutit Bucureştiul de distrugeri.
Se încheie Primul Război Mondial
Armistiţiul general între Germania şi Antanta din 11 noiembrie 1918 - dată simbol pentru încheierea Primului Război Mondial - a pus Statul Major al mareşalului Mackensen în completă inferioritate. Nu mai era vorba de bătălii, ci numai de retragerea ordonantă a trupelor germane. Acestea au ocupat Braşovul şi Sibiul, dar soldaţii români îi urmau îndeaproape. Din 13 noiembrie, Armata Română a rămas pe linia Mureşului ca să respecte libertatea celor chemaţi să decidă soarta Transilvaniei. Dar după adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie şi apoi violenţele anti-româneşti din Crişana, va înainta până pe linia Satu-Mare-Oradea-Arad. Pentru România, războiul se va termina abia în noiembrie 1919.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
