România la bilanț | Ce înseamnă bunăstarea?
Digi24 vă propune o analiză săptămânală a economiei, una bazată pe cifre care ne ajută să înţelegem nu doar în ce direcţie merge economia ţării, dar şi cum anume resimt cetăţenii acest lucru. Cresc salariile, sunt eliminate taxe, dar cât anume costă toate aceste măsuri, care sunt efectele lor Răspunsurile, bazate pe cifre oficiale, vin de la „România la Bilanţ”.
Discutăm despre bunăstare. Despre cum e ea percepută de fiecare dintre noi şi despre cum se vede de la masa Executivului. Salariile mai bune înseamnă bunăstare? Accesul mai uşor la credite, fie ele pentru casă sau frigider, ajută senzaţia de bunăstare? Căutăm răspunsul pentru aceste întrebări acum, la „România la bilanţ”.
Inevitabil, bunăstarea se traduce pentru fiecare dintre noi prin nivelul de trai. O casă renovată, o maşină mai bună, cumpărături mai dese. Apetitul românilor pentru consum, generat de veniturile mai mari, înseamnă bunăstare nu doar pentru populaţie, ci şi pentru stat. Fiecare leu cheltuit de oameni se vede în raportările finanţelor.
Cumpărăturile sunt purtătoare de TVA, salariile mai mari duc la încasări mai mari din impozitele pe muncă. Este, în fapt, un cerc economic, o relaţie de interdependenţă.
Vă dăm câteva exemple ca să înţelegeţi mai bine ce spunem. Ultimele date pe care le avem sunt pentru martie, când Finanţele spun că au încasat din impozitele pe salarii şi TVA peste 20 de miliarde de lei.
7,72 mld lei - impozit venituri, 13 mld lei - încasări TVA
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Dacă vrem să comparăm, cu această sumă, statul nu ar fi reuşit să acopere cheltuielile cu asistenţa socială pentru intervalul ianuarie - martie 2017.
Cheltuieli cu asistenţa socială - 21,78 mld. lei
Matematic vorbind, cât timp sumele se acoperă între ele, bunul mers al economiei este asigurat. Dar cum practica nu seamănă mereu cu teoria şi cum România a demostrat deja că ştie să se împiedice de propria bunăstare, vă introducem în zona dezechilibrelor financiare.
Salariul minim a crescut deja semnificativ din 2013, când acesta a fost majorat de trei ori. Dacă la începutul anului era 700 de lei, în februarie a ajuns la 750 de lei, iar în iulie - la 800. Majorările au continuat an de an până recent, la începutul lui februarie când a urcat până la nivelul actual, de 1.450 de lei.
În 2013, în România erau peste 9 milioane de persoane ocupate (9,24 mil.), potrivit statisticii. Nu toţi contribuiau la bugetul statului, pentru că persoana ocupată este inclusiv cel care munceşte la negru. Contribuiau prin taxe doar 6,2 milioane. Ei erau salariaţii cu forme legale de muncă. Ceilalţi, adică muncitorii la negru, contribuiau la buget prin consum, căci, indiferent de unde primeşti bani, dacă îi laşi la magazine, susţii economia.
În 2016, ocupaţii din economie erau cam cu un milion mai puţini decât în 2013 (8,44 mil.), deşi numărul celor care munceau legal era asemănător. Doar că taxele încasate de pe urma acestora au fost duble având în vedere că, în ultimii patru ani, venitul minim s-a dublat. (700 lei în 2013, 1450 lei în 2017).
Oare aceasta să fie logica pe care o merge Executivul şi acum? Numărul salariaţilor poate să rămână la fel cât timp salariile lor se dublează din nou până în 2022, deci şi taxele încasate vor fi duble?
Economiştii se grăbesc însă să explice că suntem pe nisipuri mişcătoare şi efectele unor astfel de politici gândite de la birou ne pot întoarce rapid în anii de criză economică. Bunăstarea pe care şi-o doreşte fiecare dintre noi şi pe care Guvernul o promite cu zâmbetul pe buze ne-ar putea duce în situaţia în care ni se dă cu o mână şi ni se ia cu două.
În 2013, că tot am luat acest an ca referinţă, erau de ajuns puţin peste 8 procente din PIB pentru a asigura salariile. Anul acesta, procentele ar urma să ajungă la 8,7% din produsul intern brut, dar în 2022, când salariul minim ar urma să ajungă la 2500 de lei, salariile bugetare vor acapara 12 procente din PIB.
În 2008, anul în care criza economică era recunoscută şi la noi, cheltuielile erau de 10,7 la sută. În 2010, când guvernul Boc a decis reducerea salariilor cu un sfert, ponderea lor în PIB însemna 9,5%. Cât de sustenabil e acel 12% în 2022?
Înţelegeţi de ce vorbesc economiştii despre nisipuri mişcătoare? Pentru că România are o economie care abia asigură din venituri bugetare mai puţin de o treime din Produsul Intern Brut.
Statul nu este singurul care plăteşte salarii. La fel fac şi privaţii care se descurcă pe o piaţă liberă, concurenţială. Veniturile lor sunt asigurate din producţie şi, atunci când nu au de ajuns, se împrumută sau regândesc cheltuielile.
Un studiu recent arată că lipsa încasărilor va face ca două din zece companii cu risc de lichiditate să se închidă în următoarele 12 luni. Asta pentru că gradul de îndatorare este de peste 50%.
Iar când ajungi să te împrumuţi ca să plăteşti salarii nu ca să creşti producţia, următorul pas este să pui lacătul pe uşă.
Pentru stat, un faliment nu înseamnă doar un val de câteva sute de persoane pe lista ajutoarelor de şomaj. Înseamnă inclusiv taxe care nu mai vin la buget. Anul trecut, de exemplu, impozitul pe profit a însemnat două procente din PIB (15,44 mld lei).
E important să vedem tabloul în ansamblu şi să ne întrebăm dacă bunăstarea imediată nu va ajunge să ne coste prea mult într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Să calculăm deciziile şi promisiunile guvernului şi, dacă tot vor creşte veniturile, să ne întrebăm dacă nu ar fi momentul să punem deoparte nişte bani albi pentru zile negre.
„România la Bilanţ” vă va ţine la curent cu toate cifrele importante pentru dumneavoastră aici, la Digi 24.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
