ROMÂNIA ÎN CONSTRUCȚIE. Unirea Principatelor, soluție anti-Rusia

„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei

Violențe la Paris. Protestatari ieșiți în stradă împotriva unei gale pro-Israel s-au bătut cu forțele de ordine

Un vlogger a demascat mai mulți români care păcăleau turiștii cu jocul „alba-neagra” la Turnul Eiffel

„Pălăriile Patriei”. Profesoare din Rusia, păcălite să facă și să poarte coifuri din staniol. Motivul invocat de cel care a făcut farsa

Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

În prima jumătate a secolului XIX, Anglia şi Franţa devin din ce în ce mai preocupate de expansiunea Rusiei spre Constantinopol. Dacă Rusia ar fi obţinut controlul Mediteranei, Anglia şi-ar fi văzut periclitate rutele maritime, iar Franţa influenţa în Orientul Apropiat. Este motivul pentru care cele două mari puteri occidentale au susţinut Turcia în războiul Crimeei.

„Diplomaţia otomană a avut înţelepciunea şi prudenţa să ceară un arbitraj internaţional în momentul în care era evident că Rusia pregăteşte un nou război împotriva ei. Sigură pe ea, Rusia respinge arbitrajul începe războiul. Războiul este ultimul mijloc pentru a regla aceste evoluţii politice din Europa. Alianţa va înfrînge Rusia, pentru prima dată la ea acasă în secolul XIX. În aceste condiții, Tratatul de pace din 1856 are ca obiectiv major limitarea influenţa Rusiei în Europa”, explică Alin Ciupală, profesor de istorie modernă, Universitatea București.

Aşa se face că, prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856, Moldovei îi sunt restituite trei judeţe din sudul Basarabiei, provincie devenită gubernie rusească în 1812. Realipind Moldovei judeţele Cahul, Ismail şi Bolograd, puterile occidentale obţineau controlul gurilor Dunării. Dar nu era suficient. În raporturile de forţe dintre puterile europene, Principatele erau atât de slăbite şi de înapoiate încât nu puteau fi nici măcar monedă de schimb. Unirea ar fi schimbat situaţia. „În condiţiile rivalităţii austriece, Napoleon al III-lea, repet, pentru că aşa cereau interesele Franţei, susţine proiectul Unirea Principatelor, spune Alin Ciupală.

Unirea era însă un deziderat exprimat de români cu aproape un secol în urmă. Într-un respiro din războiul ruso-turc din 1770, la negocierile de la Focşani, alături de diplomaţi prusaci, austrieci, francezi şi britanici au fost invitaţi şi mari boieri moldoveni şi munteni. Aceştia folosesc ocazia ca să înainteze memorii:

„În aceste memorii constatăm că aici apare ideea Unirii, ideea neatârnării, că există ideea Prinţului Străin, se gândeau la Henric, fratele lui Frederic cel Mare al Prusiei, ideea garanţiei colective a Puterilor tot ei o emit, idei care ne-au venit înapoi din Pala mijlocul secolului al XIX, dar în fond ele fuseseră inventate de noi”, subliniază Dan Berindei, istoric.

Unirea principatelor, prioritară pentru Franța

Când în secolul XIX devine imperios necesară o contrapondere la Rusia, Unirea Principatelor devine prioritară în primul rând pentru Franţa. „În confruntarea dintre Rusia şi Imperiul Otoman, pentru a nu permite Rusiei să înghiţă Imperiul Otoman, au încercat să creeze state-tampon. Nu se puteau extinde teritorial aşa că aveau nevoie de aliaţi înrudiţi ideologici. Şi un astfel de aliat este un stat naţional bazat pe o ideologie filo-occidentală, şi terenul cel mai mai bun aici este sublinierea romanităţii şi românii devin fraţii Franţei, România - sora mai mică a României, etc”, spune Petre Guran, istoric.

Atunci când tinerii din familiile mai avute ale Principatelor pleacă în Occident la studii, în mod evident se îndreaptă spre Franţa, sora mai mare de gintă latină. Aici învaţă dreptul sau ingineria, dar şi ideologia statului naţional şi principiile modernităţii:

„Unii dintre ei devin personaje importante în lumea masonică. Mă gândesc la Dumitru Brătianu și C. A Rosetti. Masoneria este importantă în epocă pentru că susţine un proiect politic, proiectul liberal. Societăţile acestea masonice care organizează până la urmă revoluţia de la 1848, încearcă să organizeze aceste societăţi pe principii noi. Revoluţia de la 1848 eşuează, dar proiectul care a stat la baza Revoluţiei de la 1848 este reluat. Reuşita se va constata la 1859”, explică Alin Ciupală.

Rusia dovedise că vrea să ocupe Principatele, nu să le elibereze

Totuşi, pe la 1850, nu toată societatea românească susţinea Unirea, iar paşoptiştii nu erau unanim simpatizaţi. Dar vechile principii imperiale creştine nu mai funcţionau. Prin ruperea Basarabiei, Rusia dovedise deja că urmăreşte să ocupe Principatele, nu să le elibereze de turci.

„1812 a fost o mare eroare politică a Rusiei a cărei consecinţă a fost formarea Unirea Principatelor Unite. Gândiţi-vă la o Moldovă mult mai puternică, în 1859 ar fi negociat altfel, elementele particulare ar fi fost mai importante şi atunci poate că energia naţională nu ar fi fost suficientă pentru a duce la Unirea Principatelor. Rusia devine un potenţial duşman, putere competitoare, în primul rând cei care sunt cel mai aproape adică Molodva şi Ţara Românească”, subliniază Petre Guran.

Când, în 1821, Rusia refuză să sprijine Eteria grecească, dar grecii reuşesc cu sprijin occidental să îşi creeze propriul stat naţional, vechiile familii boiereşti erau pe deplin edificate. Chiar dacă nu exista consens în privinţa reformelor radicale propuse de paşoptişti, la jumătatea secolului XIX majoritatea elitei politice româneşti pleda pentru Unire şi conectarea cu Occidentul. Congresul de la Paris care a încheiat în 1856 Războiul Crimeei i-a prins pregătiţi. Construcţia României putea să înceapă.