ROMÂNIA ÎN CONSTRUCȚIE. În secolul XIX, Bucureştiul a fost ocupat de şase ori
Momentul Unirii a venit la capătul a aproape cinci secole de vasalitate faţă de imperiul otoman. Principatele Române erau îngenuncheate politic şi economic. Se plăteau biruri uriaşe către Poartă, nu se putea face comerţ liber cu alte ţări, mare parte din producţia agricolă mergea către turci, iar domnii erau puşi de sultan. Odată cu înaintarea Rusiei spre sud, situaţia se schimbă. Otomanii pierd războiul cu Rusia din 1774, iar ţarul devine protectorul Principatelor. Asta însemna că emisari ruşi puteau reprezenta cele două ţări în relaţia cu Poarta. Prin tratatului de pace de la Kuciuk-Kainargi, sultanului i se interzicea să mai detroneze domnitorii fără motive întemeiate.
„Aveam o societate feudală, o societate strict ierarhizată, feudală cu raporturi de iobăgie, deci era o structură nealterată de trecerea timpului în care elementele de modernitate erau prea puţin vizibile”, a afirmat Manuel Stănescu, istoric.
Urmează o perioadă în care destinul principatelor se joacă la masa marilor puteri. În funcţie de interesele acestora, ţările române sunt ocupate militar de câte unul din cele trei imperii vecine. În 1806 izbucneşte un alt război ruso-otoman. Trupele ruseşti ocupă principatele; şase ani mai târziu otomanii sunt învinşi şi obligaţi să ceară pacea. Teritoriile principatelor devin moneda de schimb. Astfel, deşi nu a fost niciodată provincie turcă, Basarabia este cedată în 1821 imperiului ţarist.
În timpul ocupaţiei ruse, comandanţii militari în frunte cu Mihail Kutuzov au locuit la Hanul lui Manuc. De altfel, tot în acesta clădire s-au purtat şi negocierile de pace care s-au finalizat cu semnarea tratatului la 28 mai 1812.
Ruşii şi austriecii, mesageri occidentali
Dar odată cu ocupaţiile ruseşti sau habsburgiece începe şi emancipare a aşa-numitei înalte societăţi româneşti. Ofiţerii austrieci şi ruşi erau educaţi în spirit occidental. Moda şi mentalitatea apuseană a fost însuşită mai întâi de către femei. Un conte francez aflat în serviciul militar al ţarului nota în jurnalul său "... după un an toate femeile din Moldova şi Ţara Românească au luat portul european. De pretutindeni, au sosit, în cele două capitale, negustori de mode, croitorese, croitori, iar prăvăliile de la Viena şi de la Paris au scăpat de toate vechiturile care la Iaşi au părut nou-nouţe şi au fost plătite foarte scump (...)". De asemenea, bărbaţii au început să poarte frac, iar cântecele şi dansurile tradiţionale aproape că au fost interzise, fiind înlocuite cu cele occidentale. La polul opus, țărănimea nu sesiza nicio îmbunătăţire a situaţiei sale economice. Dimpotrivă.
Ruşii se retrag din principate însă aparenta autonomie nu durează prea mult. În 1821 izbucneşte revolta condusă de Tudor Vladimirescu, iar otomanii ocupă militar ţările române pentru a restabili ordinea. Se retrag ulterior, însă după câţiva ani, în 1928 când izbucneşte un nou conflict ruso-turc, ruşii ocupă din nou principatele. De această dată războiul se poartă chiar pe teritoriile româneşti.
„Este un război extrem de dur în care populaţia este angrenată aproape total în sprijinirea trupelor ruse. Mă refer la tot ce înseamnă produse finite, cantonarea trupelor. Evident au loc evenimente destul de grave pentru populaţie, trupele vin şi cu o epidemie de ciumă şi de holara, deci momentul este tragic pentru principatele române. Ţările române sunt teatru de război cu tot ce implică acest lucru, foamete, boli”, a mai spus Manuel Stănescu.
Noua ocupaţie aduce însă schimbări majore în societatea românească. Sub protectorat rusesc, începe cu adevărat un proces de modernizare ireversibil al celor două ţări. Reformele au fost iniţiate de către Pavel Kiseleff, numit reprezentant al ţarului Nicolae în cele două ţări române. Se adoptă regulamentele organice, care sunt practic forma unei prime Constituţii moderne a Principatelor.
„Acest imperiu rus trimite pe una dintre minţile cele mai luminate: Pavel Kiseleff. Prin faptul că va crea un sistem legislativ unitar, că administrează în comun cele două ţări, creează administrativ mişcarea dintre Bucureşti şi Iaşi”, şi-a amintit Petre Guran, istoric.
„Ocupaţia rusă din 1829 reprezintă un moment de cotitură din perspectiva tinerilor plecaţi la studii în Occident. Începe o deschidere către valorile occidentale, fiii boierilor înstăriţi care îşi puteau permite, ajung în marile universităţi europene şi de aici se creează această generaţie, sunt germenii acestei generaţii extraordinare de la 1848 care a creat România la 1859”, a completat Manuel Stănescu.
Războiul Crimeei, şansă extraordinară
La mijlocul secolului al XIX-lea contextul internaţional este într-o continuă schimbare. În 1853 izbucneşte un nou conflict ruso-turc. De această dată imperiul otoman este sprijinit de Marea Britanie şi Franţa iar Rusia este înfrântă. Pentru principatele române urmează înlocuirea unei ocupaţii cu alta. Austriecii le cer ruşilor să părăsească Țările Române şi îşi cantonează trupele în Moldova şi Ţara Românească. Comandanţii militari austrieci preiau functile administrative de la autorităţile civile şi combat puternic curentul unionist care se făcea simţit din ce în ce mai puternic în cele două principate.
„Este un moment destul de interesant pentru că practic este o declaraţie de interes a Austriei spre această zona. Practic Austria încerca şi ea să-şi ducă controlul Dunării până la gurile ei”, a explicat Stănescu.
La 24 ianuarie 1959 românii pun marile puteri în faţa faptului împlinit. Alexandru Ioan Cuza este ales domnitor atât în Moldova cât şi în Ţara Românească realizându-se astfel unirea principatelor.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
