România de peste ape | 14 ani pe o platformă petrolieră maritimă

Data actualizării: Data publicării:
platforma

România are o tradiţie de 160 de ani în industria petrolieră, iar Gabi Tudor, un inginer petrolist, are de gând să o continue. În ultimii 14 ani, jumătate din timp şi l-a petrecut pe mare, la slujbă. Şi nu regretă. Iată povestea lui.

Exista o Românie şi dincolo de ţărm. Este România de peste ape, a platformelor maritime. De acolo este încălzită şi pusă în mişcare România de la uscat. Gabi Tudor este inginer petrolist şi, în ultimi 14 ani, jumătate din timp şi l-a petrecut pe mare, la slujbă. Are una dintre cele mai căutate meserii din această lume, care necesită un grad înalt de specializare. Putea foarte uşor să plece să lucreze afară. De pildă, pe platformele din Marea Nordului unde salariile sunt foarte mari. A ales să rămână.

„Mai mult contează lucrurile importante, familia, prietenii, obiceiurile, felul nostru de a fi. Sunt multe probleme la nivel de sistem. Eu cred că că s-au schimbat multe faţă de acum 20-30 de ani”, a spus Gabi Tudor. 

Vântul bate constant acolo, la 100 de kilometri de țărm. Bate așa de tare că uneori nu se înţelege om cu persoană. Mai bate şi valul. E o meserie care combină duritatea vieţii de marinar cu greutatea muncii de sondor. Se lucrează în ture, 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Programul este prelungit şi activitatea trebuie să meargă ceas. Dar după două săptămâni la serviciu, pe platformă, urmează două săptămâni libere, acasă.

Gabi Tudor este recunoscător României că l-a educat, că l-a făcut petrolist, şi acum îi întoarce serviciul prin munca sa.

„Am avut acces la o scoală a petroliştilor de tradiţie cum sunt foarte puţine în lume. România are o tradiţie de 160 de ani de industrie petrolieră şi vrem să ne mândrim cu această tradiţie încă mulţi ani de acum încolo”, a spus inginerul.

Sunt 200 de oameni care lucrează pe cele șapte platforme de maritime operate de OMV Petrom în Marea Neagră, singurele care extrag deocamdată resurse din zona maritimă. Sunt mini-oraşe plutitoare care trebuie să fie funcţionale. Au bucătari, au medici, care să hrănească şi să îngrijească angajatii. Aprovizionarea şi schimbul de personal se face cu două vapoare şi trei elicoptere.

Din Marea Neagră, OMV Petrom extrage circa 17% din producţia sa totală de hidrocarburi. E o cantitate care acoperă plinul a 4,4 milioane de maşini.

Steagul este pus acum la 100 de kilometri de ţărm. Românii noștri de pe platformă sunt cu gândul acasă, la familie. Sărbătoresc și ei 1 Decembrie. La mulți ani!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”