România de fațadă. Restaurarea monumentelor istorice
Comuniştii au scăpat de casele vechi pentru a-şi impune pe deplin discursul totalitar. Paradoxal însă, nici capitaliştii nu le-au preţuit mai mult. Realitatea modernă s-a împiedicat în ele. Au fost puse la pământ pentru o stradă mai largă, pentru o clădire de birouri modernă sau pentru un magazin. Dacă autorităţile le-au ignorat sau le-au vândut pe nimic, nici măcar cei care le-au moştenit nu le-au apreciat. Le-au lăsat să cadă sau le-au adaptat epocii. Au dat cărămida pe beton, lemnul pe termopan şi mozaicul pe faianţă. Prinse de mai bine de un secol în centrifuga istoriei, centrele vechi s-au zguduit temeinic. Sunt un amestec de ruine pe care cresc bălării, cu palate strălucitoare salvate pe bani europeni şi sedii de bănci din oţel şi sticlă. Sunt doar o oglindă a societăţii în care politicienii, oamenii de afaceri sau proprietarii îşi caută direcţia şi valorile.
Restaurarea unui monument istoric e un proces laborios. Legea stabileşte clar etapele, însă din cauza birocraţiei mulţi proprietari le sar.
„Legea nu permite să faci niciun fel de intervenţie ca să schimb aspectul monumentelor istorice, aspectul exterior, interior, instalațiiile monumentului istoric nu pot fi schimbate decât în urma unor analize, unor proceduri. Şi astfel de proceduri pot să dureze şi doi ani de zile, cel puţin”, spune Mihai Valentin Neagu, avocat.
Legea îi obligă pe proprietari să nu strice faţada, aşa că mulţi păstrează doar carcasa unei clădiri, iar în interior înalţă un bloc de oţel şi sticlă.
„Legal, dacă ar fi să interpretăm legea, aşa cum prevede ea, nu ai voie să intrevii nici măcar asupra zugrăvelilor. Să restaurezi cu sticlă, îţi trebuie o serie întreagă de aprobări, care se dau ocolind într-un fel sau altul legea”, afirmă Mihai Valentin Neagu, avocat .
Chiar şi reprezentanţii Ministerului Culturii recunosc că astfel de restaurări se fac la limita legii.
„E vorba de un compromis sau de un fel de cosmetizare a unei intervenţii contemporane în cea mai mare parte, e o concesie care se face, păstrăm faţada, aşa numitul faţadism. De fapt nu mai putem vorbi de un monument şi în cazul situaţiilor de la noi, sunt de fapt o forţare a regulilor”, spune Irina Emandescu, reprezentant Institutul Naţional al Patrimoniului.
Sunt multe astfel de clădiri în Bucureşti. De exemplu, fosta Casa Păucescu, o veche casă boierască devenită Ambasada Austro-Ungariei, şi preluată de Securitate până în 1989. Acum este sediul Uniunii Arhitecţilor din Bucureşti.
Istoricii spun că toate aceste restaurări au impact asupra zonei.
„Ele sunt nepotrivite în zonele respective, se vede cu ochiul liber că acolo s-a făcut ceva artificial”, spune Alin Ciupală, istoric.
Specialiştii atrag atenţia şi asupra modului în care se schimbă viaţa locuitorilor dintr-un mare oraş.
„Clădirile de sticlă nu absorb radiaţia solară ci o întorc înapoi pe trotuar. Insule de căldură urbană, adică zone, microzone care au cu până la 10 grade în plus faţă de temperatura din afara oraşului.
Nu e un lucru specific Bucureştiului. Oricine a fost la New York a văzut clădiri vechi de două, trei etaje din care ies zgârie-nori”, spune Liviu Chelcea, antropolog.
Şi în centrul istoric al Constanţei au răsărit clădiri de sticlă printre case de patrimoniu.
„Eu sunt unul dintre arhitecții care susțin reconstrucția clădirilor istorice. Avem foarte multe locuri în oraș unde putem să facem clădiri moderne. Trebuie să punem în valoare istoria noastră. Nu este o lucrare care a fost supusă unui concurs de arhitectură, astfel încât să venim cu soluțiile cele mai bune aici într-o zonă istorică”, afirmă Andrei Chivu, arhitect.
Clădirile din oțel și sticlă au fost construite în anii '90 lângă două dintre cele mai importante monumente istorice din Constanța. Este vorba despre moscheea construită de regele Carol I pentru comunitatea musulmană din oraș... dar și Casa cu Lei care a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Un alt mastodont de sticlă a rămas neterminat.
„Aceasta a trecut prin foarte multe firme. A trecut prin mâinile unor români, greci, libanezi, mai multe mâini de afaceriști. Inițial urma să găzduiască o instituție financiară, apoi după ce a trecut prin mâinile altor proprietari, siguri fiecare a avut o altă idee”, spune Valentin Coman, publicist.
Hotelul Continental din Arad. Faţada clădirii a fost modificată după 1990 atunci când i s-a adăugat o decoraţie semicirculară din sticlă. O alegere neinspirată, spun specialiştii.
„Suntem pe bulevardul principal unde nu îşi avea locul acest... acest... această lucrare realizată sub standardele fireşti”, spune Alexandru Nagy Vizitiu, arhitect.
Hotelul Continental a fost construit în anii 70 ai secolului trecut pe locul unui parc aflat între clădirile vechi din Arad.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
