România de fațadă | Departe de exemplul francez
Oraşul dragostei. Oraşul Luminilor. Oraşul Muzeu. Oricum i-ai spune, Parisul reuşeşte să păstreze imaginea de metropolă fără egal, cu bulevardele, podurile şi parcurile sale cochete. În spatele acestei imagini elegante şi sofisticate, se ascunde însă multă muncă şi mai ales încăpăţânarea de a păstra clădirile într-o stare impecabilă.
Place de la Sorbonne. Inima Parisului. Un loc vechi de patru secole. Aici ai impresia că doar oamenii s-au schimbat și, poate, felul lor de a-și petrece timpul liber.
Place de la Sorbonne e unul dintre acele locuri centrale din Paris, care sunt totuși mai ferite de agitația turiștilor. Această zonă istorică, ce a servit în trecut și ca centru al protestelor studenților, este prezervată perfect, iar la baza clădirilor vechi au fost acum instalate cafenele și terase. Pe parcursul anului școlar, aici poți găsi profesorii celebrei universități relaxându-se la o cafea.
Evident, şi această atmosferă tihnită, şi cartierul păstrat aproape piatră cu piatră, vin cu un preț. Unul deloc de neglijat, având în vedere sumele uriașe investite în refacerea sau întreținerea monumentelor istorice. 500 de milioane de euro este costul aproximativ pentru refacerea a doar 20 de situri, numite prioritare, la Paris. Sunt bani daţi direct de edili. Situația se schimbă când vine vorba de restul clădirilor istorice. Multe sunt deținute de asociaţii de proprietari, iar din sumele pe care locatarii le plătesc pentru întreținere, o parte este păstrată exact pentru costurile neprevăzute de refacere a imobilului.
Magali Hautin, arhitect: „Nu sunt peste tot aceleaşi reguli. Fiecare primărie are regulile sale. Într-o zonă putem fi limitaţi la înălţimi de 20 de metri, iar în cartierul vecin primăria poate impune limite de 30 de metri. În fine, trebuie să ne supunem acestor legi în ceea ce privește fațadele, înălțimea clădirilor, materialele folosite.”
Legile sunt dure în această privință. Practic, pe lângă faptul că deținătorii sunt nevoiți să aibă grijă ca acele clădiri să nu se degradeze, ei nu pot face niciun fel de modificări asupra fațadelor fără aprobări. Iar avizele pentru schimbările la exterior nu prea se acordă. Nici măcar gardul balconului nu poate fi vopsit în altă culoare decât cea aprobată pentru restul clădirii.
Magali Hautin, arhitect: „Parisul este un oraș-muzeu. Ne păstrăm clădirile vechi pentru a-l proteja, dar în același timp vrem şi să evoluăm. Avem și clădiri noi, cum ar fi Halele, care au fost construite cu o nouă arhitectură care nu e neapărat în relație cu exteriorul, însă rămâne un spațiu deschis, cu grădină și așa putem aprecia arhitectura veche din jur. Se echilibrează.”
Parisul nu înseamnă însă doar oraşul de promenadă cu mari bulevarde, Luvrul sau Arcul de Triumf. De partea cealaltă este oraşul pitoresc: Montmartre, de exemplu.
Dealul devenit cunoscut în mare parte datorită Sacre Coeur are o istorie aparte. Teatru de război în secolele 16 și 18, zona s-a transformat în reședința marilor artiști precum Dali, Monet, Picasso, Modigliani la începutul secolului 20. Acum Montmartre își păstrează romantismul prin cafenelele sale parcă neatinse de timp.
Şi aici, în cartierul care găzduiește, printre altele, și faimosul cabaret Moulin Rouge, totul e conservat aproape cu obstinaţie. Cafenelele își păstrează șarmul învechit, dar îngrijit, atât la exterior, cât și la interior, iar numele personalităților care le-au trecut pragul sunt imprimate la loc de cinste. Şi totuşi, în această obsesie a conservării, Parisul reuşeşte să rămână un oraş viu. Adică, respectând cu stricteţe planul urbanistic, capitala franceză primeşte constant clădiri noi, în pas cu vremurile, fără ca asta să-i altereze unitatea stilistică.
Jean-Louis Missika, viceprimarul Parisului: „Am selecționat 23 de situri reprezentative pentru diversitatea Parisului, de la căi ferate dezafectate, până la hoteluri din secolul al XVIII-lea. Le-am spus oamenilor că zonele sunt libere şi ne pot face propuneri. Am avut un mare succes. La început au fost 815 proiecte. Sunt magnifice! Iar ceea ce arată această expoziție este întreg procesul ,,Reinventează Parisul".”
Indiferent dacă e vorba de conservarea patrimoniului arhiectural sau de ridicarea unor construcţii noi, rar se ajunge la amenzi. Asta pentru că toată lumea acceptă regulile jocului - de la investitori, la arhitecţi, ingineri constructori şi edili. Desigur şi pentru că inspecţiile şi controalele sunt foarte rigurose şi se fac de la stadiul de proiect şi până la ultima cărămidă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
