În urmă cu 29 de ani, zilele Revoluţiei Române au adus pe marea scenă a confruntărilor publice instituţiile de forţă ale regimului comunist. Românii i-au putut vedea la televizor pe şeful Marelui Stat Major, pe şeful Miliţiei Capitalei, o serie întreagă de ofiţeri de Armată şi Securitate care îşi afirmau loialitatea faţă de manifestanţi şi faţă de naţiunea română. Mulţi dintre ei luaseră însă parte la represiunea sângeroasă care a dus la moartea a peste 1100 de persoane. Iar unii vor face parte din prima linie a noii puteri, cel puţin la începutul anilor '90.
General Ștefan Guşă, şeful Marelui Stat Major în perioada 1986-1989: Auzi că au doborât 8 elicoptere!
Voce. La Timişoara.
General Ștefan Guşă: Nu la Timişoara, ci în toată zona.
Iulian Vlad, şeful Securităţii Statului: Păi cine a săltat elicopterele?
General Ștefan Guşă: Păi, din interior!
Iulian Vlad: Cine? Cine a săltat elicopterele ca să se tragă în ele?
Ștefan Gușă: Păi, cine le-o fi avut dacă le-a avut.
Voce: Sunt teroriști... teroriștii!
Iulian Vlad: Ce terorişti! De unde? Ori ale dânsului, ori ale mele. Altele nu sunt! Foarte ciudată treaba asta.
Decembrie 1989 | Securitatea şi Armata la răscruce
La represiunea de la Timişoara, soldată cu sute de victime, au participat atât Armata, cât şi Securitatea. Represiunea de la Bucureşti din noaptea de 21 spre 22 decembrie, soldată de asemenea cu numeroase victime, a presupus acţiunea unor unităţi militare din ambele instituţii.
La scurta reuniune a conducerii PCR, din dimineaţa zilei de 22, Nicolae Ceauşescu a insistat pentru o represiune şi mai cruntă. Ordinele i-au fost ignorate. Manifestanţii se apropiau de sediul Comitetului Central:
În prima sa apariţie la televiziune, pe 22, şeful Marelui Stat Major, Ştefan Guşă, spune că nu mai asculta ordinele lui Nicolae Ceauşescu de două zile:
General Ștefan Guşă: Aveţi toată încrederea în Armata! Sunt fiii dvs şi sunt fraţii noştri! Lăsaţi-i să se deplaseze, să se retragă în cazărmi! Ei ştiu! Au primit ordin acum două zile şi am dat ordin şi astăzi de pe unde am putut! Nimeni nu trage! Vă garantez că nimeni nu va trage!
Şef al Marelui Stat Major din 1986, gen. Ştefan Guşă a reapărut de multe ori în zilele Revoluţiei în direct, cerând încetarea focului. După mulţi ani, în 1997, când Parchetele Militare i-au trimis în judecată pe generalii Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, rechizitoriul vorbea şi despre vinovăţia generalului Guşă. Procesul nu a mai avut însă loc. Generalul Guşă, cel care a susţinut întotdeauna că prin retragerea tancurilor în cazărmi a evitat un masacru, a murit de cancer galopant în 1994.
După fuga dictatorului de la Comitetul Central, conducerea Departamentului Securităţii Statului a ordonat neimplicarea angajaților săi în acţiunile de stradă și trecerea sub controlul Armatei.
Iulian Vlad: Verifică la toate unităţile dacă îşi au efectivele acolo şi dacă comandanţii răspund de comportarea efectivelor lor. Să înteleagă toată lumea că trebuie să se pună în slujba poporului, în slujba ţării, cu devotament deplin. Acesta este ordinul, te rog să execuţi.
Iulian Vlad, ascensiune constantă în Securitate
General colonel din 1984, Iulian Vlad devenise şeful Securităţii Statului la 3 octombrie 1987. Una din primele sale misiuni a fost anchetarea muncitorilor care au participat activ la revolta anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987.
Potrivit fişei sale de cadre, cariera în Securitate a lui Iulian Vlad a început în 1951 cu Şcoala de Ofiţeri MAI de la Botoşani şi a continuat în 1956 cu o specializare în Securitate în URSS, pe care a finalizat-o cu "foarte bine" un an mai târziu. Membru al PCR încă din 1946, Iulian Vlad este avansat în 1967 drept şef al Direcţiei de Învăţământ a Securităţii, iar în 1984 la Congresul al XIII lea devine şi membru în Comitetul Central al partidului.
În această calitate şi mai ales ca şef al Securităţii, a participat la organizarea represiunii de la Timişoara, dar şi la cea din Bucureşti din noaptea de 21 spre 22 decembrie.
Iulian Vlad a luat parte la scurta şedinţă a Comitetului Politic al PCR din dimineaţa zilei de 22 decembrie. După fuga lui Nicolae Ceauşescu, generalul Vlad, ca şi generalul Guşă s-a pus la dispoziţia Noii Puteri.
Nicolae Militaru, noul ministru al Apărării
Acţiunile lor în zilele Revoluţiei se vor subordona noului ministru al Apărării, generalul Nicolae Militaru, un apropiat al grupului de nomenclaturişti din jurul lui Ion Iliescu. Nicolae Militaru va fi debarcat însă după numai două luni de mandat din cauza protestelor ofiţerilor reformişti. Generalul Victor Atanasie Stănculescu, care l-a înlocuit, se bucura de un sprijin mult mai direct.
Ion Iliescu: Ceea ce ne trebuie... în momentul de faţă situaţia este oarecum stăpânită. Am vorbit la telefon acum 20 de minute cu gen. Victor Stănculescu. Se află la Ministerul Apărării Naţionale. S-au retras trupele care erau dispuse în oraş cu dispoziţie de a trage. A întors înapoi o coloană de blindată care fusese ordonată să vină dinspre Piteşti spre Bucureşti.
Victor Atanasie Stănculescu, în barca Revoluţiei
Generaluul Victor Atanasie Stănculescu avea motive să fie extrem de supărat pe Nicolae Ceauşescu. La ultimul congres al PCR, cel din noiembrie 1989, general Victor Atanasie Stănculescu, om de încredere al Ceauşeştilor, este dat afară din conducerea Comitetului Central. Avusese unele discuţii prea sincere cu reformiştii maghiari.
Lavinia Betea, istoric, expert în comunism: Spune Ștefan Andrei că a plâns. S-ar fi dus să întrebe ce probleme sunt. Stănculescu se pare că greşise în concediul din vara lui 1989 petrecut în Ungaria.
Implicarea generalului Stănculescu în represiunea de la Timişoara l-a convins însă pe Nicolae Ceauşescu că îi poate din nou acorda încredere, fatală până la urmă.
La proces soţilor Ceauşescu a fost prezent şi Virgil Măgureanu, cel care avea să devină primul şef al Serviciului Român de Informaţii.
Virgil Măgureanu, primul şef al SRI
Virgil Măgureanu l-a cunoscut pe Ion Iliescu în 1973, cu ocazia unui drum la Timişoara, unde viitorul preşedinte al României era secretar responsabil cu propaganda la organizaţia judeţeană a PCR. Pe atunci, ardeleanul Virgil Măgureanu, pe numele său adevărat Virgil Astaluş, era profesor la Academia Ştefan Gheorghiu şi, potrivit documentelor din Arhivele Naţionale, căpitan de Securitate în rezervă. În 1979, va deveni maior.
În 1981, la un picnic tovărăşesc, Virgil Măgureanu îi atrăsese atenţia lui Ion Iliescu că este văzut ca viitorul preşedinte al României. Mesajul defineşte un episod enigmatic de opoziţie la adresa lui Ceauşescu în interoriul PCR. Este vorba despre complotul din jurul generalilor Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru din 1984, dejucat de Ceauşescu.
Sunt anii în care apare pentru prima dată în cercurile comuniste denumirea de Front al Salvării Naţionale:
Virgil Măgureanu: O denumire aleasă în 1985. A plăcut cuiva. O denumire pentru regimurile puciste sau militariste din America de Sud. S-a numit Frontul Salvării Naţionale şi cu asta basta. După aia s-a făcut şi un partid cu această denumire cu o conotaţie de nume pe care eu de asemenea îl consider regretabil.
Relația dintre Virgil Măgureanu și Ion Iliescu
În urma deconspirării, Ion Iliescu este trimis la Editura Tehnică. Virgil Măgureanu ajunge de la "Ştefan Gheorghiu" într-un post modest la Focşani. Ca şi cunoştinţa sa, Silviu Brucan, Virgil Măgureanu frecventa, se pare, anumite cercuri diplomatice de la Bucureşti.
Lavinia Betea: S-ar fi putut să fie motivată prin întâlnirile pe care Măgureanu le-ar avut cu diplomaţi străini. Cetăţenilor români le erau interzise convorbirile cu străinii. Însă aducerea lui înapoi şi apariţia lui la procesul Ceauşeştilor, la fel, nu poate fi explicată decât prin acele bine şi adânci rădăcini ale episodului din 1984, episod eşuat.
Aceleaşi vechi legături par să explice şi loialitatea şi încrederea care au guvernat relaţia dintre Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu în primii ani ai tranziţiei româneşti.
