Reportaj | Cum convieţuiesc 13 confesiuni creştine în Ierusalim
În urmă cu opt secole, Ierusalimul era ocupat de armata condusă de Saladin, liderul militar al musulmanilor care luptau împotriva cruciaţilor. El a fost cel care a adus pacea între religiile din cetatea sfântă, creştinism, iudaism şi islamism. Şi de atunci, cheia care deschide cel mai sacru loc pentru creştini, biserica mormântului lui Iisus, este păstrată de o familie de musulmani. Este poate cel mai bun exemplu de coexistenţă a religiilor în numele cărora se dă şi astăzi o luptă nedreaptă. O echipă Digi24 a fost la Ierusalim să descopere pentru dumneavoastră locurile sfinte care aduc bucurie credincioşilor din întreaga lume.
Cetatea păcii este traducerea din limba ebraică a numelui Ierusalim, casa unui singur Dumnezeu, venerat diferit dar la fel de pătimaș de cele trei religii monoteiste ale lumii. Creștinii, evreii și musulmanii deopotrivă trăiesc sau vin de peste tot aici, în locurile unde s-au născut sau au propovăduit profeții. Ierusalim este cel mai sacru loc din lume, un spaţiu legendar în care credincioşii se simt cel mai aproape de Divinitate. În Ierusalim este concentrată istoria omenirii.
„Ierusalimul se află la picioarele noastre. Oraşul vechi măsoară mai puţin de un kilometru pătrat, dar cuprinde în el cele trei mari religii monoteiste, iudaismul, creştinismul şi islamul. 30.000 de oameni locuiesc pe această suprafaţă mică, a oraşului vechi. De fapt, traiesc mai mult unii lângă ceilalţi decât împreună. Există tensiuni. Statul Israel a decretat Ierusalimul drept capitală, ceilalţi nu recunosc asta. Tensiunile politice fac să existe neînţelegeri între creştini, musulmani şi evrei. Mai există uneori şi tensiuni între creştini şi musulmani. Din cauza a ceea ce se întâmplă în restul Orientului Mijlociu, coexistenţa a devenit mai dificilă.
Această separare în patru cartiere e destul de recentă, de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi mai ales e vorba despre o consecinţă a războiului din 1948. Arhivele otomane ale oraşului ne arată că înainte cartierele erau mixte, că exista un adevărat amestec de populaţii. Existau creştini în cartierul musulman şi musulmani în cartierul creştin, evreii erau cam peste tot, doar armenii erau concentraţi. Această împărţire este mai curând rezultatul războaielor, decât decizia unor oameni. Era din ce în ce mai greu de locuit împreună şi atunci s-a ajuns la împărţire”, explică Marie Armelle Beaulieu, jurnalist.
Ierusalim înseamnă ziduri şi porţi. Sunt nouă intrări în Cetatea Veche şi fiecare dintre ele are o altă semnificaţie.
„Este tipic pentru identitatea Ierusalimului. Ierusalimul este un oraş care are nevoie să se protejeze, în mod tradiţional. Pentru că aici, ca şi în alte locuri din Orientul Mijlociu au fost multe invazii, deci era nevoie de protecţie. Primele orase din Ierusalim aveau deja ziduri. Biblia ne vorbeşte deja despre zidurile Ierusalimului. Zidul pe care îl vedeţi aici a fost terminat de Suleiman Magnificul în secolul al XVI-lea. Dar Ierusalimul este şi un oras cu porţi, opt porţi care corespund tuturor punctelor cardinale. Aici suntem în faţa porţii Iafo, în Est. Este drumul către Mediterana, către pelerinaje, este drumul evreilor care vin către Ierusalim, drumul celor care vin să facă cumpărături aici. Poarta Leilor, tot în Est este poarta către Orient, către desert, către Arabia Saudită, o poartă deschisă pentru comerţ şi un drum de pelerinaj. Chiar şi azi sunt două porţi pe care intră oameni extrem de diferiţi. Poarta de Nord, poarta Damascului e deschiderea către Liban, Siria, Mesopotamia, este tot un drum de comerţ, dar şi de invazii. Poarta de Sud e cea care deschide drumul către Betleem.Ierusalim este oraşul Cărţii. Oraşul Torei, mai întâi şi apoi al celorlalte cărţi sfinte.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Ierusalim este oraşul păcii, dar este şi oraşul tuturor religiilor Cărţii, cele trei religii ale Cărţii. Evreii şi creştinii au în comun, măcar pe jumătate, aceeaşi Carte. Creştinii au adăugat încă o Carte, care împlineşte Cartea cea veche. Sigur că există dezbateri, dar într-o oarecare măsură putem spune că avem aceeaşi Carte. Şi apoi musulmanii au venit mai târziu şi au adăugat o Carte Sfântă, Coranul. Ierusalimul este oraşul în care este depusă Cartea, dar este o Carte vie. În jurul nostru vedem oameni de toate credinţele, oameni care cred sau nu. Oameni ai Cărţii care au un lucru în comun: sunt vii. Sunt martori ai Cărţii, dar martori vii”, spune Luc Pareydt, preot.
În anul 33 al erei noastre, Iisus conducea o procesiune pe Muntele Măslinilor, locul de unde se vede vechea cetate a Ierusalimului, în toată splendoarea ei. Se întâmpla cu o săptămână înainte de Înviere, în duminica Floriilor. Adepții săi l-au întâmpinat cu ramuri de palmier și plecăciuni adânci.
„Este important ca în fiecare an, în perioada primăverii, sărbătorim trecerea de la viaţă către moarte şi de la moarte către Înviere. Toată săptămâna sfântă e trăită foarte puternic de toţi credincioşii creştini şi chiar de către evrei, pentru că Paştele pică anul acesta cam în aceeaşi perioadă. Sigur că ei nu trăiesc moartea şi învierea lui Iisus, dar există ceva în tradiţia comună. Sărbătorirea Paştelui în acest moment în care natura îşi reintră în drepturi, în care soarele redevine soarele de vară şi este foarte frumos, este un simbol foarte puternic. Deschideţi ochii, ascultaţi, este cam la fel. Uitaţi-vă în jurul dvs, vedeţi evrei, creştini, musulmani. Atunci nu erau decât evrei, este adevărat, dar erau evrei din lumea întreagă, evrei din Palestina, unii credeau, alţii mai puţin, existau lupte între diferitele confesiuni evreieşti. Era orasul pe care îl vedeti azi, un oraş amestecat, un oraş de înfruntări între religii. Aceste înfruntări nu sunt însă atât de teribile. Ceea ce se întâmplă azi în Israel şi Palestina nu este un conflict religios, este un conflict pentru pământ, pentru identitate, dar nu un război al religiilor. Contextul este diferit, lucrurile s-au schimbat, dar oraşul e acelaşi, este suficient să te plimbi şi să închizi ochii. Îţi poti imagina că deschizând ochii îi vezi pe Iisus şi discipolii săi”, mai spune preotul Luc Pareydt.
În Ierusalim, Iisus propăvăduia o nouă credinţă, a iubirii și îi vindeca pe cei bolnavi. Faptele sale miraculoase i-au adus și multe critici din partea mai marilor preoţi iudei care aveau alte viziuni religioase şi alte interese politice.
În timpul cinei de dinaintea Paştelui, Iisus ştia că unul dintre apostolii săi o să-l tradeze și că va fi arestat. În timp ce se bucura de liniștea din grădina Ghetsemani, de Profet de apropie Iuda care vine să îl sărute. Gestul său este un semn pentru soldații romani care îl identifică pe Fiul Domnului și îl arestează.
Urmează un proces public în urma căruia Iisus este condamnat la moarte prin răstignire. Își duce singur crucea pe care urma să îşi desăvârşească misiunea pe pământ.
Drumul biblic poartă numele de Via Dolorosa iar credincioșii din toată lumea îl parcurg și astăzi. Golgota, locul căpățânii, este destinaţia finală.
După moarte, trupul Mântuitorului este coborât de pe cruce, întins pe o piatră, uns cu mir și pregătit pentru înmormântare.
Aceste trei puncte esențiale pentru credincioși, Golgota, locul răstignirii, piatra Mirului și mormântul lui Iisus, se regăsesc sub acoperișul a ceea ce se numește Biserica Mormântului, cel mai venerat si mai aglomerat loc din Ierusalim.
„Oricât de diverşi ar fi creștinii care vin la Ierusalim, în acest loc ne aflăm toți în fața aceluiași demers al credinței care înseamnă că suntem în punctul zero, ca un punct GPS, al locului în care Iisus a murit și a înviat. Lucrul cel mai extraordinar aici este că oamenii vin ca să vadă un mormânt gol. Suntem în perioada postului, pentru creștinii ortodocși și catolici, dar pentru toți cei care vin aici este fantastic că mormântul e gol. Vidul din acest mormânt este simbolul învierii lui Christos. Creștinii occidentali și catolicii sunt destul de dezorientați de această biserică. Ea nu seamănă cu bisericile pe care le știu ei. Creștinii din Orient, ortodocșii sunt pur și simplu aruncați în misterul divin imediat cum trec pragul bisericii. Oricare ar fi perioada anului, simți că vin să retrăiască tot ceea ce Isus a trăit aici, fie că e vorba despre etapele Pasiunii sau alte momente. La intrarea în biserică e Piatra Ungerii, locul în care corpul lui Iisus a fost pus și pregătit pentru înmormântare. Apoi, în biserică este mormântul, și pelerinii realizează acceptarea morții de către Iisus pentru salvarea oamenilor și apoi vestea extraordinară a învierii lui. Unii oameni, când ajung aici își dau seamă, realizează că toate aceste lucruri s-au întâmplat pentru ei”, adaugă Marie Armelle Beaulieu, jurnalist.
În Biserica Mormântului au dreptul să slujească toate confesiunile creștine: ortodocși, catolici, copți și armeni. Printr-un program foarte bine pus la punct, cu totii își săvârșesc ritualurile. Fiecare slujbă se încheie cu o procesiune.
„Aceste procesiuni nu se întâmplă în fiecare zi, sunt mai dese în perioada sărbătorilor și a postului. De altfel o procesiune va sosi dintr-un moment în altul, auzim deja loviturile de baston ale celor care o călăuzesc. Această biserică e în coproprietate. Toate confesiunile creștine sunt de acord că aici este locul în care Iisus a murit și a înviat. Cei care deschid procesiunea sunt gărzile tradiționale ale Bisericii, Kawas, îmbrăcați în costum otoman, în spatele lor sunt franciscanii, care pentru biserica catolică, sunt paznicii Mormântului Sfânt”, explică Marie Armelle Beaulieu.
Mormântul lui Iisus este locul central al celei mai importante biserici a creștinătății. El este acoperit de o biserică de dimensiuni mai mici, construită sub acoperișul lăcașului care mai cuprinde și Golgota și piatra miruirii.
În jurul acestui așezâmânt se află în permanență o mulțime de credincioși care stau la rând să poată să se închine la sfântul mormânt. Şi tot aici se produce şi miracolul luminii sfinte. Milioane de creştini din întreaga lume vin la biserica mormântului în fiecare an de paşte. Ce caută? Ce aşteaptă? Ce speră?
„Suntem trei milioane de creștini în fiecare an care intrăm aici ca să vedem cu ochii noștri că Iisus a înviat cu adevărat, pentru că mormântul este gol! Acesta este miracoul Sfântului Mormânt. Venim aici și facem ceea ce îngerii ne-au spus să facem: sosim, vedem, atingem și ieșim spunând: Aleluia, adevărat a înviat!”, mai spune Marie Armelle Beaulieu.
Biserica în care se sărbătoreşte Paştele este locul unui ritual neobişnuit, în fiecare an se repetă un miracol.
„Da, se întâmplă în sâmbăta dinaintea Paștelui. Este ceremonia focului sfânt. Reprezentanții tuturor confesiunilor ortodoxe sunt aici, înghesuiți în jurul mormântului sfânt, e atâta lume, că nu poți arunca un ac pe jos. Toți se roagă la Dumnezeu că să repete miracolul din fiecare an pentru ca din mormânt să țâșnească focul sfânt, focul învierii. Focul nu vine de sus, ci din mormânt. Învierea este sărbătorită în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar încă de sâmbătă după-amiaza, ortodocșii primesc această flacără. Este de fapt vorba despre lumina pe care discipolii lui Iisus o văd în mormântul lui în ziua Învierii”, adaugă Marie Armelle Beaulieu.
La piatra mirului, așezată chiar la intrarea în biserica mormântului, credincioșii vin să se închine și să își ia rămas bun de la Mântuitor, înainte de a fi înmormântat. Oamenii ating piatra cu tot felul de obiecte pentru a le sfinți. Cei care vin aici au tot felul de obiecte cu care ating Piatra Miruirii, ca să inspire din Divinitate.
„În faţa noastră se află locul Calvarului, locul în care a fost crucificat. Este vorba despre o colină pe care fuseseră ridicate crucile. Cimitirul era mai jos, la nivelul solului. După ce Iisus a fost dat jos de pe cruce, corpul trebuia curăţat, parfumat, uns, înainte să fie pus în giulgiu. Aici, pe piatra Mirului asta venerăm. Oamenii vin să venereze Piatra Mirului şi să o atingă aşa cum cei care îl urmau pe Iisus au venit aici să îl atingă pentru ultima oară, să îl sărute pentru ultima oară, să îşi arate dragostea faţă de el înainte să fie înmormântat”, spune Marie Armelle Beaulieu, jurnalist.
Ierusalim este orașul în care credincioșii din lumea întreagă încearcă să ajungă măcar o dată în viață. Orasul înseamnă pentru ei centrul lumii.
„Eşti la sursa creştinismului. Când te plimbi prin oraş îţi dai seama, de orice confesiune crestină ai fi, că eşti aproape de Iisus şi discipolii săi. Apoi ai o şansă fantastică de a descoperi cât de bogat este creştinismul: la Ierusalim convieţuiesc 13 confesiuni creştine. Unii ar putea spune că este o catastrofă, eu spun că este o mare bogăţie pentru că fiecare îşi aduce contribuţia, sensibilitatea spirituală. Este o fericire să vezi cum sărbătoresc unii şi alții, să te întâlneşti cu patriarhi, comunităţi creştine... Şi mai este ceva: alţi creştini în Orientul Mijlociu trec prin momente groaznice. Numărul creştinilor din Ierusalim a scăzut, dar ei îşi păstrează o identitate puternică. Aţi văzut că la procesiunea pe care am organizat-o de Florii au venit chiar şi musulmani. Vin şi evrei. Creştinii au o identitate puternică”, mai spune Luc pareydt, preot.
Există însă și o parte mai întunecată a Ierusalimului. Transa în care intră diferiți credincioși poate să îi afecteze pe termen lung. Starea lor are și un nume: sindromul Ierusalimului.
„Unii cred că sunt Iisus, alţii pot să creadă că sunt profeţi. În general, anunţă sfârşitul lumii şi obligaţia convertirii, a întoarcerii către Dumnezeu. Se întâmplă în general de Paşte. Ce este surprinzător este că dacă muţi aceste persoane la doar zece kilometri de oraşul vechi, sindromul se opreşte. Există un fel de magnetism în oraşul vechi. Cine sunt cei atinşi de sindromul Ierusalimului? În general se întâmplă cu cei care cunosc foarte bine textele sfinte, în primul rând protestanţii. Când văd cu ochii lor ceea ce ştiu doar din lecturi. E ca şi cum le-ar sări o siguranţă. Se petrece un scurtcircuit între credinţă şi realitate. Unii se dezbracă, iau un cearceaf din hotel şi încep să alerge pe străzi ca să anunţe sfârşitul lumii”, spune Marie Armelle Beaulieu, jurnalist.
Ierusalim este oraşul deschis pentru toată lumea, inclusiv pentru necredincioşi. Ce înţelege un ateu din Ierusalim?
„Cred că ateii care ajung aici consideră că oraşul şi locuitorii lui sunt puţin cam nebuni. S-ar putea să aibă chiar o părere destul de proastă despre religii şi să îşi spună: cum se face că dacă Dumnezeu a venit să salveze lumea, atunci oamenii din religii diferite se luptă, nu sunt de acord. Dacă toţi cred în acelaşi Dumnezeu, de ce nu ajung la o înţelegere? Cred că ateii nu sunt foarte pozitivi în legătură cu ce se întâmplă aici. Alții sunt însă fascinaţi să vadă câte credinţe sunt aici, câte diferenţe sunt între felul în care se îmbracă unii şi altii şi sunt impresionaţi, îşi spun că totuşi aici se întâmplă Ceva”, conchide Marie Armelle Beaulieu, jurnalist.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
