Regele gimnasticii își păstrează coroana, o performanță nemaiîntâlnită de 44 de ani

Data publicării:
GettyImages-588297964 1

 

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

În Japonia este supranumit „Superman” sau „Regele”, iar la Jocurile Olimpice de la Rio a demonstrat de ce și-a atras această faimă.

Pentru gimnastul nipon este al doilea titlu olimpic la individual-compus, după cel obţinut în 2012, iar în 2008 a obţinut medalia de argint. El mai are în palmares şi şase titluri mondiale consecutive la individual-compus, potrivit News.ro.

De asemenea, Uchimura devine primul gimnast care câştigă două titluri olimpice consecutive la individual-compus după 44 de ani, ultima performanţă de acest fel aparţinând tot unui japonez, Sawao Kato, la ediţiile din 1968 şi 1972.

Până în 2012 câștigase 5 medalii olimpice (individual compus, echipe și sol), din care una de aur și 4 de argint. Era totodată câștigător a 4 medalii de aur, 3 de argint și 2 de bronz la campionatele mondiale. Este primul gimnast (masculin sau feminin) care a câștigat 3 titluri mondiale consecutiv la individual compus (2009, 2010 și 2011).

Uchimura are acum în palmares șapte medalii olimpice, între care trei de aur, fiind primul gimnast medaliat cu aur la individual compus în două ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice, după compatriotul său Sawo Kato (1968 și 1972).

După ce am câștigat aurul în concursul pe echipe, a fost greu să mă concetrez. Sunt atât de epuizat acum", a declarat gimnastul nipon.

Uchimura a obținut argintul în 2008, la Olimpiada de la Beijing și a fost neînvins de atunci. Maestru incontestabil al gimnasticii masculine, japonezul Kohei Uchimura și-a continuat seria incredibilă, care cuprinde 19 medalii dintre care 10 medalii de aur.

El speră acum să-și treacă în palmares al treilea titlu olimpic peste patru ani, când marea competiție va avea loc în țara sa, la Tokyo. Uchimura, care va avea 31 de ani în 2020, când Tokio va găzdui următoarele Jocuri Olimpice, va încerca să stabilească un nou record.

„Jocurile Olimpice din 2020 vor fi în țara în care m-am născut, desigur, vreau să concureze, a declarat pentru Reuters Uchimura .

Pe de altă parte, acesta a declarat că își dorește ca și alți gimnaști japonezi să devină campioni mondiali. „Și alți gimnaști japonezi au patru ani la dispoziție să se pregătească. Vreau ca un japonez să fie campion mondial”, a spus el despre necesitatea pregătirii unei noi culturi de gimnaști pentru Jocurile Olimpice din 2020,

Acesta este conștient că noua generație ar trebui să vină din urmă și să câștige teren, deoarece în urma concursului de miercuri era la un pas să-și piardă coroana.

Fiul a doi gimnaști, Uchimura a început să practice acest sport de la vârsta de trei ani și deja părea extenuat de toate pregătirile efectuate pentru a ajunge la Olimpiadă la fiecare patru ani. Acesta schiopăta vizibil în momentul în care dădea declarații presei, având o problemă în momentul aterizării după exercițiul de la bară.

Am fost capabil de a executa un exercițiu de o performanță care arată aspectele provocatoare și interesante ale gimnasticii . Mai mult decât a câștiga sau de a pierde , eu sunt fericit că pot face asta”, a declarat gimnastul nipon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...