Vivariul din Bacău este situat pe strada Popa Şapcă numărul 3, într-un monument arhitectural care, în trecut, a fost şcoală de fete. Acesta este singurul muzeu din România care creşte şi reproduce exponatele pe care le deţine.
Prima expoziție deschisa pentru public a fost cea de pești exotici, în anul 1975. Numărul exemplarelor și al speciilor a crescut de la an la an iar acum vivariul are 4 expoziții permanente care cuprind mii de exponate.
Pentru fiecare specie în parte se menține o anumită temperatura în acvariu, iar animalele și pasarile sunt hrănite la oră fixă.
Orașul lui George Bacovia
Bacăul se poate mândri cu nume mari ale culturii românești care au trăit aici. George Bacovia, George Enescu și Vasile Alecsandri sunt câteva exemple. În centrul orașului, casa în care s-a nascut Alecsandri, veche de aproape 200 de ani, stă să se prabușeasca. Imobilul clasat ca monument istoric clasa A este acum adăpost pentru oamenii strazii și pentru câinii fără stăpân.
Singura casa memorială pe care o puteți vizita în municipiul Bacău este cea a lui George Bacovia. Scriitorul a moștenit imobilul de la parinți și a locuit aici timp de 22 de ani, între 1906 și 1928. Casa a fost deschisă pentru vizitare în anul 1971, iar aici au fost păstrate o mare parte dintre lucrurile personale și manuscrisele lui George Bacovia, dar și mobilierul original. În plus, vizitatorii sunt întâmpinați chiar de vocea lui George Bacovia.
Mănăstirea Bogdana
Bogdana este una dintre cele mai deosebite mănăstiri din județul Bacău. Situat la o distanță de 14 kilometri de orașul Onești, lăcașul de cult a fost construit de boierul Solomon Bârladeanu în anul 1670. Mănăstirea a fost desființată în anul 1959 și a fost, pe rând, azil psihiatric și tabără de copii. Abia în anul 1990 a fost reînființată mănăstirea de maici.
„La Bogdana avem strânse peste 5.000 de icoane, peste 7.000 de cărți vechi”, spune Eugen Aendrea, istoric.
Din păcate, întreaga colecție de cărți și icoane este închisă într-un depozit al mănăstirii și poate fi văzută doar în cazuri speciale și cu aprobare de la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24
Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.