RAPORT DE ȚARĂ. Președintele CJ Tulcea: „Avem istorie cât nu cred că are toată România la un loc”

Data publicării:
tulcea

„Eu sunt un susținător înfocat al Tulcei, pentru că este un oraș cu un potențial foarte mare, este un oraș turistic, care are Delta Dunării, litoral, și un județ minunat care este încărcat de istorie, pe aceeași platformă ca și județul Constanța. Avem ce să oferim, avem infrastructură, avem tot ceea ce ne trebuie ca o capitală să primească orice oaspete de rang înalt din Europa și să fie găzduit și primit în așa fel încât să rămână în memoria lui”, spune Horia Teodorescu.

Întrebat cum vede o posibilă colaborare cu autoritățile locale de la Constanța, președintele Consiliului Județean Tulcea spune că nu va fi nicio problemă în acest sens.

„Trebuie să fiu foarte clar, autoritățile locale de la Constanța îmi sunt prietene, sunt oameni cu care se poate colabora fără doar și poate, iar această regiune, pe care toți ne-o dorim să fie Dobrogea, să capete noi valențe, să aibă dezvoltare echilibrată, oriunde ar fi capitala. Esențialul este ca ambele județe să simtă beneficiile regiunii la acelasi nivel și oamenii de la conducere să fie de bună credință, oricare ar fi ei, și oriunde ar fi regiunea”, a mai precizat Horia Teodorescu.

„Potențialul acestei regiuni este unul imens. Avem ceea ce nu găsim în altă parte. La Constanța avem port turistic, avem litoral românesc, avem un oraș superb, iar la Tulcea avem Delta Dunării și istorie cât nu cred că are toată România la un loc”, susține președintele CJ.

Și prefectul județului, Lucian Simion, afirmă că ar agreea regiunea Dobrogea, formată cu vecinii de la Constanța.

„Cu plăcere constat faptul că toate propunerile care vin din teritoriu produc modificări în bine, chiar la ultima întâlnire de la Timișoara s-a propus o nouă hartă, regiunea Dobrogea, o regiune pe care o agreez din toate punctele de vedere. Cred cp ne vine ca o mănușă”, susține acesta.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...