RAPORT DE ȚARĂ. Ploieștiul este unul dintre cele mai poluate orașe din România

Data publicării:
09042013 20poluare-59605

Sunt zile în care mirosul înţepător de produs petrolier se simte de la kilometri distanţă de municipiu. Cea mai afectată zonă este cartierul Mihai Bravu, aflat în imediata apropiere a unei rafinării .

Fie că locuiesc la bloc sau la casă, oamenii se plâng că nu mai ştiu ce înseamnă să "miroasă a aer curat". Din această cauză, spitalele sunt pline de bolnavi cu probleme respiratorii, iar medicii avertizează că aceştia pot deveni markeri pentru poluare.

Mihai si Maria Goaliţă sunt doi pensionari care privesc furnalele rafinariei de o viață. Locuința lor este în imediata vecinătate a instalațiilor de prelucrare a petrolului.

Nici copacii din grădină nu mai dau roade. „Cais de șapte ani de zile şi s-a uscat, anul trecut. Câți copaci s-au uscat în gradină? La mine, șapte pomi. Buturugi au rămas in cauza combinatului. Când bate vântul de acolo și au dat drumul la gaze, s-a terminat cu flori, cu ghivece. În fiecare an trebuie să le schimb pământul ca să le mențin”, se plânge Mihai Goaliţă.

Aerul este poluat peste tot în zonă, în special noaptea. Noi vedem când ne sculăm cum pe horn iese fumul alb, dar cum nu se ia nicio masură”, spune Maria Maria Goaliţă.

Şi cei care locuiesc în blocurile de lângă rafinării se plâng de poluare. Oamenii au migrene şi stări de greaţă mai tot timpul, însă spun că s-au obişnuit cu "răul" din aer. N-au unde să se mute în altă parte.

Mulţi dintre cei care simt constant miros de produs petrolier ajung pe paturile de spital. Medicii însă nu pot decât să-i trateze şi să tragă un semnal de alarmă.

Reclamații la Primărie

În ultimii doi ani, peste 300 de locuitori ai cartierului Mihai Bravu din Ploiesti au reclamat la dispeceratul primăriei că aerul a devenit irespirabil. Controlul facut de autorităţile de mediu a înregistrat de mai multe ori valori crescute ale noxelor, dar care nu au depăşit concentraţia legală, spun responsabilii.

În continuare se monitorizează acei parametri de calitate a aerului. Din toate măsurătorile, dânșii se încadrează în acești indicatori”, spune Marius Sersea, prefectul de Prahova.

Încercam că, în toamnă acestui an, să achiziţionăm un laborator mobil de măsurare a cantităţilor de noxe şi a modului în care acţionează asupra populaţiei”, explică Iulian Theodorescu, viceprimarul Ploieșţiului.

Efectele secundare ale poluării se resimţ și economic: prețul apartamentelor din cartierele situate în apropierea rafinăriilor este în cădere liberă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...