RAPORT DE ȚARĂ. Industria de armament din Dâmbovița se luptă pentru supraviețuire

Data publicării:
10042013 20arme-59926

Perioada dintre anii 1970 şi până la Revoluţie a fost pentru industria românească de armament o adevărată epocă de aur. Garnituri întregi de tren erau încărcate în fiecare noapte cu bombe de aviaţie, transportoare blindate, grenade şi încărcătoare pentru mitraliere şi duse la export. Mare parte a muniţiei din România ajungea în Africa şi în ţările din Orient. Sute de milioane de dolari intrau în ţară în fiecare an. De altfel, specialiştii din industrie îşi aduc aminte că producţia de armament a acoperit în bună măsură datoriile ţării din acea vreme.

Începutul anilor 90 însă a fost şi debutul picajului pentru colosul industrial. Comenzile au încetat să vină, cererea externă s-a diminuat la minimum şi autorităţile parcă au uitat cu desăvârşire de una dintre cele mai puternice ramuri industriale româneşti. Uzina Automecanica Moreni a fost înfiinţată în 1968 pentru producţia de vehicule blindate pe roţi. 70 de transportoare blindate erau fabricate în fiecare lună. Acum, deşi încă mai avem tehnologia necesară, există doar trei modele de transportoare aflate la faza de prototip şi testare. Dar de la prototip şi până la producţie e cale lungă.

„În momentul de faţă nu avem niciun contract, intern sau extern. Problemele sunt la finanţare, care anul ăsta s-ar putea debloca, spre sfârşitul anului”, a spus Ioan Manu, director general Uzina Automecanica Moreni.

Datoriile se adună de la an la an

Automecanica Moreni adună datorii de la an la an. Ultimele date financiare arată că anul 2011 l-a încheiat cu o cifră de afaceri de 1,3 milioane de euro şi pierderi de aproape un milion. De altfel, dintre cei 6.000 de salariaţi din anii 70, acum au mai rămas doar 330, iar din 2009 salariile le-au fost tăiate cu un sfert din cauza lipsei de contracte.

Un alt gigant al acestei industrii este Uzina Mecanică Mija. Cea mai veche dintre toate, înfiinţată încă din anii 1930, Mija a susţinut economia naţională prin producţia de bombe de aviaţie şi încărcătoare pentru mitraliere de avion. Acum este cea mai profitabilă dintre cele trei uzine dâmboviţene de armament, iar 90% din producţie o trimite la export. Şi aici însă lucrurile se mişcă greu.

„Prețurile, ca în toate domeniile, au crescut, au crescut costurile cu materialele, costurile cu forța de muncă. Prețurile pe piața externă sunt aceleași, deci avem urgent nevoie de susținere financiară, de alocații bugetare, de fonduri atrase pentru retehnologizare”, a subliniat Gheorghe Băleanu, director general Uzina Mecanică Mija.

Uzina Mecanică de la Mija se întinde pe 34 de hectare şi are peste 90 de clădiri. Există o zonă de securitate naţională, unde se află fabricile de producere a muniţiei, atelierele, depozitele şi locurile unde se distruge armament.

După Revoluţie, toate fabricile de armament din ţară au trecut la distrugerea stocurilor de arme acumulate între anii 70 şi 90. Distrugerile şi delaborările, adică extragerea explozibilului, reprezintă ocupaţia principală a uzinelor. Contractele bune se prind greu, mai ales că 85% din materia primă este importată.

Cu anii, Mija a început să fabrice şi produse civile, adică tractoare şi unelte pentru agricultură. Înseamnă un venit suplimentar, chiar dacă nu unul constant, pentru că vânzarea merge bine doar în apropierea sezonului agricol.

De la 600, la 170 de salariați

La câţiva kilometri de Târgivoşte se află cea de-a treia uzină de armament a judeţului: Uzina de Produse Speciale Dragomireşti. A fost construită pentru fabricarea explozibililor. La început a avut 600 de salariaţi, dar în ultimii 10 ani a rămas cu 170. Chiar dacă nu mai are gloria anilor trecuţi, uzina trăieşte din producţia de export şi reuşeşte să iasă pe profit în fiecare an. Livrează în Franţa, Turcia sau Spania, dar şi pentru Ministerul Apărării Naţionale.

Toate cele trei uzine sunt filiale ale Romarm-ului, companie de stat care se află în subordinea Ministerului Economiei. Se finanţează şi se gospodăresc singure, dar suportul statului ar fi vital pentru reluarea producţiei la o capacitate care să le readucă pe linia de plutire şi să poată redeveni profitabile.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campaniaRAPORT DE ŢARĂface radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră peraportdeţară.digi24.roşi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri