RAPORT DE ȚARĂ. Industria auto creează mii de locuri de muncă în județul Timiș

Data publicării:
27032013 20timis-57269

Dacă ar lucra pentru acelaşi tip de autoturism, companiile stabilite în Timiș ar putea produce peste 60% din componentele unei maşini, de la cabluri, frâne şi volane, până la chei şi senzori inteligenţi. Pentru toate acestea e nevoie în permanenţă de angajaţi. Așa se face că şomajul din zonă a scăzut simţitor odată cu dezvoltarea firmelor de profil, ajungând chiar la zero, în oraşul Sânnicolau Mare.

Drumul lui Victor Tomescu în domeniul automotive a început în urmă cu nouă ani. Este responsabil de aplicaţii orientate către maşinile care se vor conduce singure, aplicaţii solicitate deja de nume precum Mercedes sau BMW.

Dacă cel din faţă va frâna, şi maşina noastră va frâna şi astfel evităm un accident, dacă cel din faţă reaccelerează, şi maşina noastră reaccelerează şi avem o maşină care aproape că se conduce singură. Cel de-al doilea sistem este bazat pe camere video. Camera noastră video va detecta liniile albe de pe şosea şi ne va anunţa când încălcăm liniile albe, va detecta maşinile şi le va clasifica. Dacă am trece pe sistem de noapte ar detecta farurile şi aş stinge faza lungă în fază scurtă”, explică inginerul.

Forța de muncă bine pregătită, dar şi poziţionarea geografică i-au atras pe germanii de la Continental în capitala Banatului. Până la finalul lui 2012, au investit în România 700 de milioane de euro, cea mai mare parte în judeţul Timiş, unde lucrează 7.000 dintre cei 12.000 de angajaţi ai companiei.

Un alt nume care creşte de la un an la altul în judeţul Timiş este cel al producătorului de componente electronice Hella. Compania care are şase locaţii în România şi peste 1.400 de angajaţi a inaugurat, de curând, un nou sediu şi a anunţat crearea a 500 de locuri de muncă.

Sânnicolau Mare, oraşul cu şomaj zero

Cu mii de posturi create, industria automotive a făcut ca localitatea Sânnicolau Mare să fie cunoscută în toată ţara drept oraşul cu şomaj zero. La o populaţie de 11.500 de locuitori, aici există aproape 10.000 de locuri de muncă. Unul dintre marii investitori din cel mai vestic oraş al ţării este Delphi Packard. 4.000 de oameni lucrează aici, în trei schimburi.

Jimbolia, Cenad, Tomnatic sau Gottlob sunt doar câteva dintre localităţile din care provin angajaţii fabricii.

Venită în Sânnicolau Mare din 1997, compania a investit până acum aproape 150 de milioane de euro în fabrica ce a ajuns la 24.000 de metri pătraţi.

Oraşe de genul asta, oraşe mici, au un farmec aparte, atât din punct de vedere al mediului de afaceri, cât şi cultural. Când vii în oraşe de genul asta, poţi real să devii un partener social, poţi să te implici şi poţi să faci diferenţa”, a declarat Paul Pătraşcu, managerul de resurse umane.

Ca să facă față cererii mari, autorităţile locale din Sânnicolau au căutat forţă de muncă şi la vecinii sârbi. Şi chiar dacă rata şomajului tinde spre zero, continuă să caute noi investitori.

Companiile stabilite în Timiș ar putea produce peste 60% din componentele unei maşini

La Contitech se produc curele de transmisie, la Raal Vest, radiatoare, iar la Hella, Luxten, Elba şi Valeo, lămpi.C

Mahle şi Auto Mec produc componente de motor, în timp ce Autoliv şi TRW, centuri de siguranţă. Şi tot în Timiş, Eybl produce huse şi volane.

Structuri metalice pentru scaune se fac la CRH România, iar soluţii software pentru industria auto dezvoltă Continental şi SSI Schaefer.

Chei se fac la Huf, componente electrice la Vogt, Dura, Hella şi Electric Life, iar sisteme de siguranţă, la Dura şi TRW. Cablajele auto ocupă şi ele un rol important. Delphi Packard, Lisa Draxlmaier şi Kromberg&Schubert sunt principalii jucători ai acestei nişe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...