Cu greu îți poți imagina ființe mai frumoase născute din generozitatea și priceperea naturii. De la sfârşitul secolului al XIX-lea, herghelia de la Cislău produce şi creşte cai de prăsilă. Din 1945, scoate zeci, sute de exemplare Pursânge englez, superlativul absolut în lumea raselor cabaline. Creat de natură pentru viteză, rege incontestabil al hipodromurilor, numeroase exemplare crescute la Cislău au cucerit de-a lungul vremii titluri internaționale.
În lunca Cislăului, liniştea este spartă când şi când doar de nechezatul armăsarilor dornici să alerge liberi. Pusângele de la Cislău este uşor de călărit dacă cel care urcă în şa știe să-l stăpânească. Un antrenament scurt, explicaţiile îngrijitorilor, echipamentul de echitaţie adecvat şi gata! Cal și călăreţ devin o echipă.
Zestrea de aici este unică si extrem de valoroasă. În total, la Cislău se găsesc acum aproximativ 200 de cai care abia așteaptă să fie vizitați.
Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24
Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.