RAPORT DE ȚARĂ. Cea mai mare fermă de struți din țară se află în Giurgiu

Data publicării:
struti

În comuna Răsuceni, nu departe de Dunăre, se află cea mai mare fermă de struţi din ţară. Ferma se întinde pe aproximativ 300 de hectare, iar aici îşi duc traiul 250 de struţi. Ferma este specializată în creşterea şi abatorizarea struţilor pentru consum, dar şi în producerea de piei de struţ pentru industria auto sau marochinărie.

„Nu este pretenţios deloc, mănâncă furaje, grâu, porumb, lucernă. Avem un incubator aici, care este cel mai mare din Europa, cu o capacitate de 10.000 de ouă pe ciclu. Clocitul ouălelor durează aproximativ 45 de zile. O femelă, într-un an de zile, face în jur de 70-80 de ouă. Un pui când iese din ou are 200 de grame şi la maturitate ajunge la 100 de kilograme”, a explicat Mihai Ristea, medic veterinar.

Este singurul abator autorizat din Europa pentru procesarea cărnii de struţi. Carnea acestor animale este una dintre cele mai sănătoase, conţine foarte puţin colesterol, aproximativ 48 % comparativ cu cea obișnuită, de pasăre.

„Noi avem şi un abator, avem şi tranşare şi carmangerie. Luăm struţii, mergem cu ei în abator şI din carnea care rezultă facem mici, cârnaţi, produse crud uscate, salam, prosciuto. Avem contracte cu majoritatea lanţurilor de magazine mari, cu hipermarketuri”, a adăugat medicul.

Un ou de struţ poate ajunge până la aproape două kilograme. Face cât un cofrag normal de ouă. Practic, o omletă dintr-un singur ou e destul pentru zece persoane. La Răsuceni nu rămâne nimic nevalorificat. De la struţi se poate comercializa aproape orice. Penele sunt folosite pentru decorarea hainelor, pielea pentru confecţionarea poşetelor de lux, iar grăsimea pentru produse cosmetice. În magazine, carnea de struţ se vinde cu 20 de euro pe kilogram. Aproape un milion de euro este profitul acestei firme într-un singur an.

Creșterea bivolițelor

Un alt brand local îl reprezintă creşterea de bivoliţe. Călugăreni este singurul sat din Giurgiu unde se mai păstrează, chiar şi în ziua de azi, tradiţia creşterii acestor animale. Carnea de bivoliţe este mai gustoasă, laptele nu are colesterol, este dietetic şi bun pentru afecţiuni interne, osoase şi recomandat pentru copii. 

De când se ştie, doamna Flori creşte bivoliţe, tradiţia a preluat-o din familie. Acum are 20 de animale, dar numărul lor a fost şi mai mare. Bivoliţa nu este pretenţioasă la mâncare, mânâncă furaje, grâu, porumb, este rezistentă la boli, pentru că este un animal semisălbatic, şi trăieşte mai mult decât vaca.

Cei mai mulţi dintre copiii din sat au crescut cu lapte de bivoliţă. Având atâtea bivoliţe, familia Bercu a încercat să mai scoată şi bani din afacere. La sfărşit de săptămână se duc la târgul din inima satului.

În urmă cu 20 de ani, România era una dintre ţările cu cele mai mari efective de bivoliţe din Europa. Creşterea bivoliţelor a intrat în regres în special după 1989, când laptele de bivoliţă s-a colectat împreună cu cel de vacă, deoarece fabricile nu mai procesau laptele separat.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...