PSD, așteptat să decidă lista miniștrilor din Guvernul Tudose

Data actualizării: Data publicării:
dragnea parlament fb psd

Liderii PSD se reunesc, miercuri, de la ora 12.30, într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional, pentru a decide asupra structurii noului Guvern şi asupra listei de miniştri, după ce marţi a avut loc o şedinţă de opt ore la Vila Lac în care s-au discutat propunerile social-democraţilor din teritoriu.

Marţi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul desemnat, Mihai Tudose, au discutat aproximativ opt ore, la Vila Lac, cu liderii partidului din teritoriu asupra listei de miniştri. Dragnea a avut discuţii şi în particular cu liderii de organizaţii, în special cu cei care au avut nemulţumiri, atât legate de desemnarea lui Mihai Tudose, cât şi legat de reprezentarea filialelor lor la vârful Guvernului.

Spre finalul reuniunii, la Vila Lac a venit şi liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, care a transmis propunerile formaţiunii sale şi care a discutat cu Dragnea despre variantele de miniştri.

ALDE doreşte păstrarea celor patru portofolii deţinute şi în Guvernul Grindeanu: Graţiela Gavrilescu, vicepremier şi ministru al Mediului, Teodor Meleşcanu, ministru de Externe, Tomac Petcu, ministru al Energiei, şi Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

Discuţii ample au avut loc şi pe tema portofoliului Justiţiei. Ministerul Justiţiei este asumat de PSD, însă propunerea în acest caz, Tudorel Toader, a fost făcută de ALDE. Discuţiile iniţiale presupuneau ca ALDE să îşi asume acest minister, dar să rămână la un total de 4, astfel încât ar fi trebuit să renunţe la un alt portofoliu deţinut oficial. Călin Popescu Tăriceanu ar fi refuzat această propunere. Soluţia agreată la acest moment este ca Tudorel Toader să îşi continue mandatul tot ca independent, pe un post al PSD.

Conform unor surse din partid, din viitorul Cabinet Tudose ar urma să facă parte: Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale – Sevil Shhaideh Viceprim-ministru, Ministrul Mediului – Graţiela Gavrilescu, Ministrul Afacerilor Interne – Carmen Dan, Ministrul Afacerilor Externe – Teodor Meleşcanu, Ministrul Apărării Naţionale – Dorel Căprar, Ministrul Finanţelor Publice – Eugen Teodorovici sau Viorel Arcaş, Ministrul Agriculturii – Petre Daea, Ministrul Muncii – Lia Olguţa Vasilescu, Ministrul Economiei – Gheorghe Şimon, Ministrul Energiei – Toma Petcu, Ministrul Transporturilor – Alexandru Cuc, Ministrul Sănătăţii – Sorina Pintea, Ministrul Apelor şi Pădurilor – Doina Pană, Ministrul Tineretului şi Sportului – Gabriel Petrea, Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni – Andreea Păstîrnac, Ministrul Consultării Publice şi Dialog Social – Liviu Pop, Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul – Viorel Ilie, Ministrul pentru Fondurile Europene – Rovana Plumb, Ministrul delegat pentru Afaceri Europene – Ana Birchall şi Ministrul Turismului – Mircea Dobre.

Discuţii au loc în continuare şi asupra portofoliului Educaţiei. Mihnea Costoiou, propus iniţial, a refuzat nominalizarea.

Totodată, structura noului cabinet ar urma să fie schimbată, în condiţiile în care Ministerul Fondurilor Europene va deveni portofoliu de sine stătător, iar Ministerul Educaţiei se va comasa cu cel al Cercetării şi Inovării.

Negocierile privind lista finală a Cabinetului vor continua şi miercuri dimineaţă şi este posibil să sufere modificări şi în cadrul discuţiilor din CExN.

După prezentarea şi aprobarea listei, conducerea Parlamentului va decide calendarul de audieri, care, cel mai probabil, vor începe joi dimineaţa.Tot joi ar putea avea loc şi votul în plenul reunit al celor două Camere, iar joi seara să aibă loc şi depunerea jurământului.

News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...