Cei 10 candidaţi sunt Răzvan Sava - PNL, Daniel Băluţă - PSD+UNPR, Ştefănel-Dan Marin - PMP, Ştefan Spiridon - ALDE, Constantin-Titian Filip - PSRO, Virgil Nicorescu - PDS, Dumitru Dobrev - USB, Paul-Constantin Marinescu - PSRO, Ovidiu-Dumitru Zară - PML şi Radu Răzvan Bratu-Iorga - PRU.
În studioul Digi24 sunt în această seară Ştefănel-Dan Marin - Partidul Mişcarea Populară, Virgil Nicorescu - Partidul Dreptăţii Sociale, Dumitru Dobrev - Uniunea Salvaţi Bucureştiul, Ovidiu-Dumitru Zară - Partidul Mişcarea Liberală şi Radu Răzvan Bratu-Iorga - Partidul România Unită.
Principalele probleme ale Sectorului 4
Cea mai acută problemă din Sectorul 4 este pasajul de la Piaţa Sudului. Construcţia este în sarcina Primăriei Capitalei, dar cei mai afectaţi sunt locuitorii Sectorului 4.
Lucrările pasajului de la Piața Sudului reprezintă coșmarul locuitorilor din Sectorul 4. Proiectul trebuia terminat la sfârşitul lui 2015, iar din cauza întârzierilor s-au pierdut deja 90 de milioane de lei, bani europeni.
Oamenii sunt revoltaţi. Cer ca pasajul de 356 de metri pe direcția calea Văcărești - Nițu Vasile să fie terminat cât mai repede.
Şofer: „Infernal, infernal, abia aştept să termine odată cu lucrările acestea că ne-a zăpăcit. E infernal, pe cuvânt, se stă în coadă câte 40 - 50 de minute, în fiecare zi, în fiecare zi, fac tronsonul ăsta zilnic, mi-a mâncat sufletul şi benzina”
Cristian Zărescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 4: „În condițiile în care stai o oră la coadă, nu putem să spunem că traficul e un pic îngreunat, este un coșmar”.
Răzvan Sava, primarul interimar al Primăriei Capitalei: „Pasajul este un coșmar pentru locuitorii sectorului 4 și inclusiv pentru cei care tranzitează această zonă”.
Cristian Zărescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 4: „Da, e greu de contorizat numărul sesizărilor și asta pentru că zilnic sunt sute de plângeri, sute de sesizări, sute de oameni nemulțumiți care ne cer ajutorul”.
Primarul interimar al Capitalei, care vizează postul de primar al Sectorului 4, este optimist. Spune că în scurt timp calvarul şoferilor se va încheia.
Răzvan Sava: „În acest moment s-au atins 70% din lucrări. Deci, la 30 iunie se va circula în zonă, traficul va fi reluat și se va circula în condiții normale”.
Primăria de sector crede în schimb că termenul final va fi iar amânat.
Cristian Zărescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 4: „Inspectorii noștri de specialitate ne spun că este imposibil ca această lucrare să fie finalizată la 30 iunie”.
Viitorul primar va trebui să gestioneze și alte proiecte importante, precum reabilitarea termică a blocurilor sau problema parcărilor.
Sondaj IRES: „Cu cine veți vota pentru funcția de primar?”
Alegătorii din Sectorul 4 au răspuns:
Daniel Băluţă, PSD+UNPR - 19%
Răzvan Sava, PNL - 13%
Ovidiu-Dumitru Zară, PML - 7%
Ştefănel-Dan Marin, PMP - 3%
Dumitru Dobrev, USB - 3%
Virgil Nicorescu, PDS - 2%
Ştefan Spiridon, ALDE - 2%
Radu-Răzvan Bratu-Iorga, PRU - 1%
Indecişi - 30%
Nu votează - 15%
Nu răspund - 5%
În ceea ce priveşte prezenţa la scrutinul din 5 iunie, 61 la sută din locuitorii din Sectorul 4 sunt siguri că vor merge la urne, iar 8 la sută declară că nu vor vota.
Sondajul IRES a vizat şi principalele probleme ale Sectorului 4, pe care viitorul primar ar trebui să le rezolve. Au fost menţionate aglomeraţia din trafic, mizeria de pe stradă, reabilitarea blocurilor, lipsa locurilor de parcare şi starea precară a drumurilor.
Care e prima problemă de care ar trebui să se ocupe următorul primar?
„În zonele aglomerate, zona Piaţa Sudului, este pericol să parchezi acolo, n-ai unde, pur şi simplu”.
„Apă caldă, da. La mine este o problemă cu apa caldă, că vine foarte greu”.
„Reabilitatea termică, la blocul care e la faţadă, aici, ar trebui să fie ceva frumos făcut”.
„Sunt multe de făcut, multe. În primul rând, copiii să aibă locuri de joacă, să nu se mai joace prin parcări, mi-e milă de ei. Sunt, dar nu sunt suficiente”.
„Uite asta de aici (pasajul) să termine cu asta mai repede”
„Ar mai fi transportul în comun. Transportul în comun nu merge încet, merge rar”.
„Ne-am dori un primar care să nu fie implicat în scandaluri şi care să nu fie condamnat.”
ÎNREGISTRAREA INTEGRALA A EMISIUNII: