„Nu am încasat această primă. O voi încasa, la fel cum vor încasa și colegii mei. Și de ce vă spun acest lucru? Fiindcă, în primul rând, salariile pe care le plătim la nivel de Federație, de cele mai multe ori, nu sunt salarii competitive cu piața. Avem mari dificultăți de a aduce oameni bine pregătiți în interiorul Federației. Și atunci, practic, singura posibilitatea pe care o ai este să îi motivezi pe acești oameni cu îndeplinirea unui obiectiv”, a spus Răzvan Burleanu, în emisiunea „În fața ta”.
„Obiectivul pe care l-am avut a fost calificarea la Campionatul European. Nu o să vedeți prime pentru organizare de meciuri sau prime pentru că nu am ieșit din faza grupelor. Salariul pe care îl câștig eu ca președinte de Federație nu depășește 4.400 de euro, în contextul în care am responsabilitatea financiară a unui buget de peste 20 de milioane”, e adăugat președintele FRF.
Întrebat dacă nu s-a gândt să doneze prima de calificare unui centru pentru copii și juniori, Răzvan Burleanu a răspuns: „Aceste gesturi mi s-ar părea extrem de populiste. De ce? Fiindcă rolul tău ca președinte de Federație, rolul tău ca administrație este să gândești un sistem care să funcționeze, să gândești resurse financiare și să faci tot ceea ce este posibil să ai resursele financiare la dispoziție pentru a investi. De aceea, practic, n-am vrut să mă aflu în această zonă populistă”.