Precizările Poștei Române cu privire la voturile prin corespondență care nu au fost înregistrate

Data actualizării: Data publicării:
sediu al postei romane
Poștei Române a venit cu precizări cu privire la voturile prin corespondență care nu au fost înregistrate

Sunt probleme cu votul prin corespondență la alegerile parlamentare. Mai mulți telespectatori din diaspora ne-au semnalat în ultimele ore pe adresa redacției Dig24 că plicurile lor nu au ajuns la București. Biroul Electoral Central a solicitat Companiei Naţionale Poşta Română SA mai multe informaţii referitoare la votul exprimat prin corespondenţă la alegerile parlamentare de către românii aflaţi în diaspora. Instituția a venit cu precizări pe care vi le prezentăm mai jos.

Precizările Companiei Naționale Poșta Română:

Compania Națională Poșta Română, în calitate de funizor național de servicii poștale, a realizat în parteneriat cu Autoritatea Electorală Permanentă, serviciile de expediere a documentelor electorale către cetățenii români din diaspora care și-au exprimat intenția de a vota prin corespondență. De asemenea, Poșta Română, în baza angajamentului asumat în parteneriatul cu AEP, realizeaza și serviciul de predare a plicurilor, conținând buletinele de vot recepționate din străinătate, până în data de 3 decembrie, ora 23:59.

Activitatea de distribuire efectivă a plicurilor electorale expediate de Poșta Română se realizează de către fiecare operator poștal național, din țara în care românii din diaspora au rezidența. Cu toate acestea, pentru a avea suficient timp la dispoziție și în acord cu dispozițiile legale în vigoare, Poșta Română a expediat, prin punerea la dispoziția tuturor administrațiilor poștale străine, plicurile electorale în intervalul 2 - 13 noiembrie. Algoritmul de distribuire a plicurilor electorale a avut în vedere acoperirea cu prioritate a țărilor mai îndepărtate și unde expedierea s-a realizat pe cale aeriană, tocmai pentru ca cetățenii din aceste țări să aibă la dispoziție suficient timp pentru a își exercita votul.

Aceste plicuri de retur sunt transmise de către administrațiile poștale străine (în mod gratuit) sau de operatori privați de servicii poștale (contra cost) opțiunea privind returnarea plicurilor electorale către România aparținând exclusiv votanților.

Având în vedere contextul pandemic, Poșta Română, pentru turul de scrutin vizând alegerile parlamentare, a venit în sprijinul votanților din diaspora și a pus la dispoziție atât pentru procesul de expediere, cât și de recepționare al plicurilor electorale, curse rutiere dedicate, preântâminând în acest fel eventualele perturbări ale traficului aerian internațional, generate de suspendarea anumitor curse.

De la momentul recepționării de către administrațiile poștale străine a plicurilor electorale, intervine procesul de distribuire în țara de destinație prin intermediul rețelei poștale din țările respective. După recepționarea plicurilor electorale și exprimarea votului de către cetățenii români din diaspora, aceștia au avut la dispoziție următoarele variante de transmitere a votului:

- Expedierea sau predarea plicului cuprinzând buletinele de vot către ambasadele din țara de rezidență;

- Expedierea plicului cuprinzând buletinele de vot, în mod gratuit prin intermediul plicului autoadresat către România. Menționăm că acest tip de trimiteri retur au statut de trimitere simplă, dacă expeditorul nu a plătit un serviciu suplimentar, în consecință, aceste expediții nu pot fi monitorizate pe traseu prin sistemul track & trace.

- Expedierea plicului cuprinzând buletinele de vot, contra cost prin intermediul unui furnizor privat de servicii poștale. Procesul de colectare și expediere către România a plicurilor conținând buletinele de vot se realizează de administrațile poștale din țările de rezidență.

Cu toate acestea, Poșta Română fiind parte din Uniunea Poștală Universală a menținut un dialog constat cu toate administrațiile poștale străine pentru a trata cu prioritate toate timiterile poștale electorale (atât în cadrul procesului de expediere cât și de returnare) astfel încât procesul de prelucrare al trimiterilor poștale să fie accelerat.

Mai mult decât atât, pentru a elimina impredictibilitatea curselor aeriene, Poșta Română a utilizat cursele auto proprii pentru serviciul de returnare a plicurilor electorale, predate de administrațiile poștale străine din Marea Britanie, Germania, Italia, Moldova, Serbia, Bulgaria și Ungaria, din celelalte țări plicurile electorale fiind expediate direct de catre autoritățile poștale străine.

Totodată, fiind în contact permanent atât cu administrațiile poștale străine dar și cu cetățenii români din diaspora, Poșta Română a răspuns tuturor solicitărilor particulare primite din partea cetățenilor români care nu recepționaseră plicurile expediate de Poștă.

În baza prevederilor legale, Poșta Română a predat către AEP un număr total de 18.421 plicuri electorale, plicuri care au ajuns în România până joi, 3 decembrie ora 23:59 – data limită de primire a voturilor prin corespondență.

După expirarea termenului limita prevăzut de legislația electorală în vigoare s-au întors în România 1.092 de plicuri. În acest sens apreciem ca un progres laudabil faptul că AEP a introdus sistemul de informare al cetățenilor români din diaspora ale căror plicuri nu au fost recepționate până la data de 3 decembrie, facilitând astfel tuturor românilor posibilitatea exercitării alternative a votului fizic în secția de votare.

Poșta Română susține întregul proces de votarare și încurajează utilizarea votului prin corespondența ca mijloc de exercitare a drepturilor democratice fundamentale.

Cu toate acestea Poșta Română nu poate furniza informații cu privire la exprimarea efectivă a dreptului de vot de către fiecare cetățean care și-a exprimat această intenție, românii din diaspora având inclusiv posibilitatea ca și în ipoteza în care au optat pentru votul prin corespondență totuși să fi ales să voteze în secțiile de votare fizice sau sa nu își mai exprime votul.

În mod particular referitor la solicitările de informații publice vă comunicăm faptul că:

1. Poșta Română a pregătit și expediat, în perioada 2-13.11.2020, un număr total de 35.808 plicuri pentru Votul prin Corespondență conform bazei de date primită de la Autoritatea Electotrală Permanentă. De asemenea, au părăsit România pe data de 24 noiembrie, 158 de plicuri destinate militarilor Români din Afganistan. Livrarea acestora a fost efectuată cu o aeronavă aparținând MAPN.

2. În ceea ce privește confirmările de primire se impune diferențierea acestora între: a. trimiteri cu formular standard de confirmare de primire (pentru trimiteri recomandate – țări cu care România nu are relații EMS, un număr 172 de trimiteri de acest tip) și b. trimiteri EMS pentru care confirmarea de primire este electronică și se obține doar în urma unei solicitări formulate în mod expres către operatorii de destinație.

3. Numărul plicurilor sosite în România până la dat de 3 decembrie 2020 și predate către cele 3 birouri electorale de circumscripție este – 18.421 de plicuri.

4. În data de 03 decembrie – au fost predate biroului 1 – 5.414 plicuri, biroului 2- 5.283 de plicuri respectiv 5.344 biroului numarul 3. Rezultă un total de 15.941 de plicuri predate în data de 2 decembrie. În data de 4 decembrie au fost predate briourilor urmatoarele cantități de plicuri – biroul 1 – 785 de plicuri , biroul 2. 837 si biroul 3, 858 de plicuri. Rezultă un total de 2.480 de plicuri predate în data de 3 decembrie.

Menționăm și faptul că pe tot parcursul procesului electoral Poșta Română a colaborat în permanență cu operatorii poștali din tările de destinație, astfel încât procesul de distribuire a plicurilor cu documente să fie finalizat în cel mai scurt timp cu putință. Cea mai frecventă solicitare primită de la partenerii noștri a fost cea legată de numerele de telefon ale destinatarilor, în vederea contactării acestora, informație la care Poșta Română nu a avut acces. Am înregistrat un număr de aproximativ 250 de reclamații cu diverse subiecte. Dintre acestea aproximativ 60 se refereau la faptul că trimiterile erau blocate din motive necunoscute de operatorii poștali. Am avut astfel de situații în Ungaria, Franța sau Elveția.

După intervențiile Poștei Române aceste trimiteri au fost deblocate și livrate către destinatari. Un alt aspect întâlnit a fost cel referitor la refuzul primirii plicului la poștă pe motiv că acesta nu este plătit. Precizăm că toate administrațiile poștale din țările unde au fost trimise pachetele de vot au fost informate despre faptul că plicurile de întoarcere sunt preplătite. Aceste informații au fost sesizate AEP, Poșta Română contactând administrațiile poștale din țările respective, iar problemele au fost rezolvate (în Statele Unite, unui cetățean i s-au cerut bani pentru expedierea plicului cu buletinul de vot în România, iar după intervenția companiei a primit banii înapoi de la poșta americană).

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri