Poveștile Credinței. Preotul Marin Bica, îngerul păzitor a sute de persoane cu dizabilităţi
Când eram copil a fost puțin mai dificil, pentru că nu eram alături de familie. Tatăl meu a decedat când eu aveam doar șase ani și împreună cu fratele cel mare, care este tot preot lângă Pitești, am fost dați la o casă de copii. Într-adevăr, erau zile frumoase, dar totuși triste pentru că eram departe de cei dragi, respectiv de cei care mai rămăseseră, mama și fratele cel mic.
Aşa îşi aminteşte acum preotul Marin Bica despre sărbătorile de iarnă, din vremea copilăriei. Primea puţine cadouri şi fiecare era preţios, dar tot timpul a dus dorul familiei. Iar greutăţile vieţii au continuat, pentru el, şi mai târziu. S-a căsătorit iar soţia lui a născut un băieţel cu dizabilităţi. A recunoscut că acest fapt l-a făcut să vadă cu alţi ochi viaţa. Şi a decis că trebuie să-i ajute pe mulţi alţi copii cu probleme asemănătoare. Aşa a ajuns să înfiinţeze, de-a lungul ultimilor aproape 20 de ani, nu mai puţin de trei centre pentru recuperarea şi reintegrarea în societate a persoanelor cu handicap fizic şi psihic.
Preotul Marin Bica, fondatorul unor centre de recuperare pentru copii şi tineri cu nevoi speciale
Acesta este lucrul cel mai important. Vreau tot timpul să fiu alături de familia mea și mai ales alături de copii, de cei care au nevoie de mine. Am găsit grupul acesta de copii cu dizabilități și lucrul acesta m-a făcut să fiu mai aproape de ei, de cei care sunt în necaz, nevoie și strâmtorare.
Eu cred că asta este menirea noastră pe acest pământ. Trebuie să căutăm să ne ajutăm pentru că omul este ființa rațională, cea care gândește. Trebuie să ne gândim că am putea să fim și noi în situația celui pe care îl ajutăm. Suntem foarte vulnerabili. Astăzi putem să ne folosim mâinile, picioarele, mâine... se pot întâmpla atâtea...
Zilnic, în fiecare din cele trei centre, copii învaţă să scrie, să numere, să facă obiecte decorative, să meargă pe propriile picioare şi să danseze. Unii dintre cei recuperaţi aici învaţă acum la şcoli alături de copiii fără handicap. Iar alţii nu mai sunt priviţi ca o povară de propriile familii.
V-ar fi greu acum fără acești copii?
Nu m-am gândit niciodată că o să fiu fără ei. M-am obișnuit, a intrat în rutină, acum ei sunt în vacanță, eu mă ocup de parohie, dar după vacanță de abia așteptăm să ne întâlnim, să-i aud ce povestesc și ce spun. Ei fac parte din viața mea și eu din viața lor.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Iar în fiecare an, de Crăciun, preotul încearcă să le ofere copiilor măcar puţin din magia sărbătorilor. De fiecare dată organizează serbări în care îl aduce pe Moş Crăciun şi le oferă cadouri. Şi spune că, în ochii lui Dumenzeu şi ai oamenilor aflaţi în nevoie, o faptă bună este nepreţuită.
Ne aduce Craciunul mai aproape? Este aceasta latura cea mai importanta a sarbatorii?
Da, Crăciunul unește. De fapt la noi la români sărbătorile arată dărnicia. Tot timpul când cineva vrea să facem o faptă bună se gândește la bani și spune că nu are bani. Dar sunt alte modalități prin care poti să faci o faptă bună. Eu am fost la multe seminarii și interne și internaționale. Am văzut în străinătate că ei ajutau persoane care erau în vârstă, prin cumpărături, prin gătit, tăiau lemnele sau mergeau să le plătească facturile. Deci putem găsi o modalitate, nu trebuie neapărat să ajutăm pe cineva cu bani.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
