Povestea orfelinatului Davila de lângă Cotroceni
În urmă cu 159 de ani, românii din Ţara Românească şi Moldova îşi alegeau pentru prima dată domnitorii sub garanţia colectivă a Marilor Puteri.
Pentru ca aceste adunări elective să existe, foşti domnitori, boieri şi intelectuali paşoptişti şi-au asumat riscuri imense şi au cheltuit sume mari din averea proprie făcând lobby la Paris şi Londra. Victoria a venit pe 24 ianuarie 1859. Candidaţii munteni au decis să se retragă, iar în fruntea Ţării Româneşti a fost ales domnitorul Moldovei. În ciuda opoziţiei a trei imperii, românii au hotărât Unirea Principatelor alegând un singur domn: Alexandru Ioan Cuza. Digi24 deschide seria Coroana de Oţel din anul Centenarului, cu povestea Micii Uniri.
Alături de figura atât de cunoscută a lui Alexandru Ioan Cuza apare deseori portretul soţiei, Elena Doamna, născută Rosetti. Discretă şi eficientă, cu o bună educaţie, Elena Cuza împărtăşea în aceeaşi măsură tradiţiile caritabile ale marilor familii boiereşti şi ideile democratice ale vremii. Printre operele ei de binefacere se numără „azilul” pentru orfani din imediata apropiere a Palatului Cotroceni, devenit apoi Institut Pedagogic.
În imediata apropiere a Palatului şi Muzeului Naţional Cotroceni, în spatele unor clădiri prăfuite, se află o biserică ortodoxă de o formă neobişnuită. Turla înaltă şi de forma pătrată amintesc de bisericile florentine sau veneţiene ale Renaşterii. Biserica se află în curtea interioară a Aşezământului Elena Doamna. Internat şi şcoală pentru fetele orfane, instituţia se numea în 1862, anul în care i s-a pus piatra de temelie, Azilul Elena Doamna.
Acum locul este împărţit între Biserica Ortodoxă Română, Universitatea Bucureşti şi câteva firme private. Lângă biserică se află o statuie delicată: Ana Davila.
Povestea Aşezământului Elena Doamna este legată de prietenia dintre Elena Cuza şi Ana Davila, născută Golescu.
Medicul Carol Davila îşi pierduse prima soţie, Maria Marsille, la naşterea copilului. Afectat, cu gândul la micul orfan, a adus în casa soacrei sale, boieroaica Sultana Marsille, 40 de copii orfani adunaţi de prin mahalalele Bucureştiului. Între timp, se căsătoreşte cu descendenta Goleştilor, Ana, care îi aduce drept zestre un petec de pâmânt şi o casă chiar în acest loc. Orfanii sunt mutaţi aici. Iar Ana Davila o ţine la curent pe Elena Cuza, prietena ei de la Iaşi, despre cum merg lucrurile cu hrana și întreţinerea copiilor.
Elena Cuza – bogată, eficientă, generoasă
Născută la Iaşi în 1825, crescută în conacul familiei din apropiere de oraşul Vaslui, educată la un pension cu discipină strictă, Elena Rosetti s-a căsătorit cu ofiţerul Alexandru Ioan Cuza în 1844. Dota ei l-a scăpat de datorii pe viitorul domnitor al Principatelor. Cât timp Alexandru Ioan Cuza s-a aflat la putere, Elena Doamna şi-a împărţit timpul între Iaşi, Bucureşti şi moşia de la Ruginoasa a soţului ei. Peste tot dăruia sume generoase şi oferea sprijin celor săraci sau loviţi de soartă.
Elena Cuza a vizitat aşezământul ridicat de soţii Davila şi le-a dăruit o mie de galbeni ca să ridice o altă clădire. Şi în 1862, la 18 iulie, l-a convins pe soţul său, pe domnitorul Al. Ioan Cuza, să emită un decret prin care să se ridice un aşezământ special pentru fetele orfane mult mai mare decât cel pe care îl ridicaseră soţii Davila.
Datorită intervenţiei Elenei Cuza, premierul Nicolae Creţulescu trece azilul soţilor Davila în proprietatea statului, cu un teren la schimb, iar la 29 iulie 1862 are loc ceremonia de aşezare a pietrei de temelie pentru ceea ce va deveni un adevărat colegiu de elită.
La ceremonia care a avut loc la 6:00 seara, a luat parte domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cei şase membri ai guvernului, membrii nou înfiinţatei Curţi de Casaţie. Seara, a fost sărbătoare populară cu foc de artificii.
Trimisul Mitropolitului filantrop Filaret al II -lea, preotul Calist, s-a adresat astfel şefului statului: „Măria Ta! Iniţiativa ce aţi luat de a crea un stabiliment de orfani sub înaltul patronagiu al Măriei Voastre este una dintre cele mai frumoase probe a simţămintelor de umanitate ce vă caracterizează şi a pătrunderii de poveţele evanghelice pe care le practicaţi cu atâta generozitate (...) Şi către Elena Doamna: „Această frumoasă şi umană faptă aminteşte vechile Doamne ilustre ale ţării noastre care nu simţiau mai dulce şi mai înaltă fericire decât a sacrifica cea mai mare parte din averile lor pentru binefaceri de care se bucurau toţi, de obşte, şi pe care le vedem până în zilele noastre, precum posteritatea va vedea şi se va bucura şi de binefacerile acestui stabiliment cu numele de Elena Doamna”.
Peste trei ani, Aşezământul Elena Doamna a trecut în subordinea Eforiei Spitalelor Civile, conduse chiar de Carol Davila. Omul care a organizat sistemul medical românesc şi a asigurat serviciul sanitar pe front în Războiul de Independenţă vizita cât de des putea orfelinatul, cu buzunarele pline de dulciuri pentru copii.
În 1865, şcoala-internat a revenit exclusiv fetelor, băieţii au fost transferaţi la noul aşezământ Sfântul Pantelimon, care avea şi o secţie pentru surdo-muţi.
Elena Doamna nu s-a mai putut ocupa îndeaproape de şcoala-internat de la Bucureşti. După abdicarea din 1866, l-a urmat pe Alexandru Ioan Cuza în exilul de la Viena, iar când s-a întors în ţară a rămas la Ruginoasa. Acolo şi-a continuat activităţile caritabile. Din veniturile moşiilor sale de 120.000 de lei, folosea numai 20.000, restul mergea la săracii din întregul Regat.
A trăit semicentenarul Unirii Principatelor. În 1909, delegaţii din toată ţara au venit să o viziteze la Ruginoasa şi să îi mulţumească.
Elisabeta Doamna preia Azilul „Elena Cuza”
Între timp, în capitală, aşezământul Elena Doamna a intrat sub patronajul noii familii domnitoare. În 1870, tânăra principesă Elisabeta, soţia lui Carol I, a fost absolut impresionată de fetiţele de la orfelinat. La nici un an de la căsătorie, îi scrie premierului Dimitrie Ghica, cel cu ideea dublei alegeri a lui Cuza, că donează 12.000 de galbeni pentru ridicarea unei capele pentru folosinţa elevelor. Piatra de temelie este pusă la 24 aprilie 1870.
Regina şi-a asumat rolul de protectoare a acestui aşezământ, a luat şi iniţiativa construirii unei biserici care să deservească acest aşezământ, după model francez şi german, s-a ocupat îndeaoproape de educaţia pe care o primeau tinerele în această şcoală. O mică dovadă este că tot ce se întâmpla aici se întâmpla în colaborare cu familia regală. Dacă veneau din afara ţării în vizită la familia regală diferite delegaţii, erau aduse şi aici. Era aduse ca să vitziteaze aşezământul, ca să viziteze biserica, era o mică solemnitate şi primeau din partea fetelor mici daruri care de obicei însemna îmbrăcăminte tradiţională românească făcută chiar de ele.
„Ceea ce este foarte frumos, după părerea mea, este că o regină protestantă, regina Elisabeta respectiv, şi un rege catolic, regele Carol, nu trec peste religia poporului şi ridică o biserică, aceasta este ortodoxă, dar forma ei arhitecturală este în plan pătrat, în stilul florentin, în stil italian, dar totuşi în totalitate ortodoxă, cu sacerdot ortodox, deci totul se păstrează pentru cultura românească, pentru poporul român”, spune Ștefan Tigău, preot paroh la Capela Elisabeta.
Carol I donează un teren de 47.000 de lei
Peste trei ani, în 1873, domnitorul Carol I cumpără cu 47.000 de lei aproape 10 hectare de teren în imediata apropiere şi le donează Azilului „Elena Cuza”. Apar noi clădiri cu săli de clasă, o infirmierie. Grija reginei Elisabeta a făcut ca educaţia primită aici de orfane să fie excepţională. Familii cu stare din Bucureşti au început să plătească taxe ca să îşi trimită fiicele la acest internat. Instituţia primea frecvent delegaţii străine.
La moartea lui Carol Davila, în 1884, colegiul era compus dintr-o grădiniţă, o şcoală primară, gimnaziu de șase clase, trei clase pedagogice pentru formarea învăţătoarelor de la ţară, Ateneul Elisabeta unde elevele aveau profesori de desen, muzică şi modelaj şi o şcoală de ţesut. În perioada interbelică a devenit un adevărat Institut Pedagogic.
Istoria s-a rupt brusc la instaurarea comunismului.
„Am avut o doamnă în biserică care mi-a spus după slujba de duminică: Părinte, eu am fost martoră când s-a închis această biserică! Am spus: Cum? Şi dânsa mi-a mărturisit că urma cursurile Institutului Pedagogioc, a auzit oameni la 5 dimineţa care încărcau din Biserică în camion. Şi ea a strigat de la geam: Ce faceţi cu biserica noastră?! Şi i s-a răspuns: De azi înainte nu mai aveţi nevoie de Biserică. Era într-o dimineaţă a anului 1948”, relatează preotul Ștefan Tigău.
Biserica a stat închisă 63 de ani. S-a degradat. Şcoala a mai funcţionat o vreme, apoi şi clădirile ei şi ale internatului au căzut în paragină. În anii 70, apăruse chiar ideea ca tot aşezământul să fie demolat, iar zidul Cotrocenilor să fie mutat până la bulevardul Panduri.
După 1989, terenul a fost disputat o vreme între Universitatea Bucureşti şi Biserica Ortodoxă. În 1997 s-a ajuns la o înţelegere, Universitatea a luat clădirile Aşezământului Elena Cuza. Biserica a luat Capela Regina Elisabeta.
În timpul lucrărilor de refacere, în 2004, a izbucnit un incendiu, cupola s-a prăbuşit şi mijlocul edificiului şi toată fresca a fost distrusă.
Din nefericire, fresca originală nu mai poate fi refăcută. Pictura îi aparţinea marelui pictor Gheorghe Tăttărescu.
O eventuală colaborare între Biserica Ortodoxă Română şi Universitatea Bucureşti ar putea totuşi să redea acestui loc spiritul plin de compasiune şi adevărată cultură care l-a făcut în vremea Elenei Doamna şi a Coroanei de Oţel să strălucească.
Vechile clădiri ale şcolii-internat există încă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
