Povestea credinței unuia dintre cei mai talentați dirijori ai României, Tiberiu Soare, este compusă din două părți, așa cum a mărturisit, în direct, la Digi24: este, pe de o parte, povestea realizărilor sale, la care a ajuns din dorința de a face ce este cu adevărat, iar pe de altă parte, este „produsul” meseriei sale, în care pune atâta pasiune.
„Într-o primă fază am crezut, chiar am crezut, ese o poveste de credință, că voi afla cine sunt cu adevărat dacă fac această meserie, dirijatul de orchestră. Există și o a doua parte a acestei povești, care a început nu cu foarte multă vreme în urmă, dar mi-ar luat mult prea mult timp să explic circumstanțele, în care mi-am dat seama că de fapt fac meseria asta pentru a afla ceea ce pot deveni făcând-o. Abia aștept să văd, sunt pe drum încă”, a mărturisit Tiberiu Soare.
„Tot parcursul ăsta tot un drum e, nu cred că va exista un moment în care să tragem linie să spun: Până acum am învățat cutare lucru profund și foarte grav. Aflăm, pe măsură ce facem lucrul pentru care simțim o foarte puternică pasiune, aflăm, de fapt, ce devenim, suntem una cu drumul, ținta e una cu drumul”, a spus dirijorul Operei Române.
„Amintirile sunt ca un zăcământ cu foarte multe straturi și, pe măsură ce te întorci la ele, de fapt, se mai adaugă ceva”, spune Tiberiu Soare, rememorând momentele în care a pornit pe acest drum.
Dirijorul Tiberiu Soare a încercat să își imagineze ce ar fi putut fi, dacă nu ar fi ales cariera în muzică, iar concluzia sa a fost: probabil fizician, probabil pilot.
Revelația sa a venit însă la vârsta de 17 ani, când dorința de a deveni dirijor „a măturat ca un tsunami orice altă variantă”.
CiteșteAICIși alte povești ale credinței!