Povestea Crucii de pe masivul Caraiman
La 14 septembrie 1928, în anul în care se împlineau 10 ani de la Marea Unire, la Buşteni a fost inaugurat cel mai spectaculos monument în memoria eroilor români din primul război mondial: Crucea Caraiman. Regina Maria s-a interesat îndeaproape de mersul construcţiei. Aflată la 2291 de metri, Crucea de pe masivul Caraiman a intrat imediat în Cartea Recordurilor drept cel mai înalt monument aflat la cea mai mare altitudine din lume. În ultimii 90 de ani, înălţimea acestei lucrări a fost depăşită de multe altele, dar Crucea Caraiman a rămas în continuare în Guinness Book pentru altitudine. Ultima certificare datează din 14 august 2013.
Crucea Caraiman, construită sub patronajul Reginei
Crucea Caraiman a fost ridicată la iniţiativa Societăţii Cultul Eroilor, patronată de regina Maria încă de pe vremea când era prinţesă moştenitoare. Prestigiul reginei a adus proiectului o contribuţie majoră: implicarea arhitecţilor, inginerilor şi lucrătorilor de la Serviciul Poduri de la Calea Ferată.
Mircea Dorobanţu, directorul Muzeului CFR: „Cele mai dificile lucrări, au fost realizate de către Calea Ferată. Să nu uităm, până şi Serviciul Maritim Român, era tot în subordinea Căilor Ferate. Însăşi primele avioane româneşti - se numeau Hidroscala, erau pe malul lacului Taşaul şi erau tot un Departament al Căii Ferate. Iată deci Calea Ferata avea puterea, avea oamenii, avea specialiştii, avea determinarea de a face lucrări care nu se mai făcuseră până atunci.”
În baza proiectului întocmit de arhitecţii Georges Cristinel şi Constatin Procopiu, construcţia a început în 1926. Studiile de rezistenţă - esenţiale la altitudinea de aproape 2300 de metri, cu furtuni şi viscole puternice - au fost făcute de inginerii Alfred Pilder şi Teofil Revici, iar şefi de şantier au fost Nicolae Stănescu şi Vasile Bumbulescu. Crucea de pe Caraiman nu este aşezată însă pe cel mai înalt vârf al masivului, care se află la 2384 de metri, ci pe vârful secundar, de numai 2291 de metri, dar vizibil în întreaga zonă Sinaia-Azuga.
1926-1928| Ridicarea monumentului de 39 de metri
Mircea Dorobanţu, directorul Muzeului CFR: „Crucea de pe Caraiman a fost gândită să fie încastrată, băgată într-o groapă în beton, la numai 2 metri de marginea stâncii ca să fie vizibilă tot timpul. Ulterior, s-au gândit constructorii, pentru a rezista mai bine în timp şi pentru a nu fi necesare lucrările de întreţinere pentru că la asemenea înălţime şi la o asemenea distanţă erau foarte dificile, că ar fi bine ca ea să aibă şi un soclu de beton care să fie îmbrăcat în nişte moloane de piatră fasonată asemănătoare picioarelor de la poduri.”
Elemente transportate cu funicularul, apoi cu caii
Una dintre cele mai mari dificultăţi la construirea monumentului de 39 de metri a fost transportul modulelor de oţel în vârful muntelui. Cea mai mare contribuţie aici au avut-o fraţii Schiel, proprietarii fabricii de hârtie din Buşteni. Constructorii Crucii s-au folosit de funicularul cu care erau transportaţi buştenii de pe cealaltă coastă spre vârful muntelui şi apoi, în vale, la fabrica din oraş.
Mircea Dorobanţu, directorul Muzeului CFR: „Practic ce era: era un cablu care era montat pe nişte stâlpi, acţionat cu o maşină cu abur fixă, amplasată jos la Buşteni care acest cablu de el se agăţau nişte funii, de el agăţându-se buştenii. Buştenii urcau undeva sus, la cabana Piatra Arsă, apoi la cantonul Jepi sau cantonul Schiel cum se numea pe vremuri, apoi urmând un traseu pe Valea Jepii Mari - unde şi astăzi dacă mai călătorim pe poteca turistică între Buşteni şi cantonul Jepi şi Piatra Arsă putem să mai vedem rămăşiţele acestor stâlpi de la fostul funicular al lui Schel, niste construcţii metalice cu zăbrele - şi buştenii ajungeau pe platoul din localitatea Buşteni undeva cam în stanga telecabinei de astazi.”
Cum la întoarcere, cablurile erau libere, de ele au fost legate componentele unele lungi de 9 metri ale viitorului monumente. Muncitorii tăiau din mişcare frânghiile cu care erau legate segmentele Crucii, o operaţiune foarte periculoasă. A urmat o alta transportul acestor componente la locul amplăsării monumentului, cu caii localnicilor din Buşteni.
1927-'28 | Asamblarea Crucii Caraiman cu nituri
Aici segmentele Crucii au fost asamblate fără sudură, ci cu nituri. Ultima etapă a fost instalarea unui generator pentru ca monumentul să fie electricatic şi deci, vizibil şi noaptea.
Mircea Dorobanţu, directorul Muzeului CFR: „Fapt nu prea era cunoscută sudura. Aşa că şi încă un motiv pentru care a fost dată celor de la CFR Poduri. Toate aceste zăbrele de la aceste bare erau asamblate cu nituri. Deci era un cuptor unde se încălzeau foarte mult niturile la roşu, niturile erau montate cu cleştele în găurile date în bare de jos, în atelier, apoi erau bătute cu cleştele în găurile date jos în bare, apoi erau bătute cu căpuitorul, era o piesă care turtea niturile perfect, iar când se răcea el se strângea perfect, exact cum se făcea la podurile de la Calea Ferată, această cruce semănând foarte bine cu un pod de cale ferată.”
Crucea Caraiman | Eroilor militari şi ceferişti
Datorită implicării Căilor Ferate, Crucea de pe Caraiman a fost dedicată nu numai eroilor militari, ci şi feroviarilor care au luptat în timpul primului război mondial. Regina Maria a urmărit îndeaproape proiectul. La momentul inaugurării, era văduvă. Ferdinand I, regele Unirii, a murit de cancer pe 20 iulie 1927, înainte deci de celebrarea a 10 ani de la Marea Unire.
14 septembrie 1928 | Inaugurarea Crucii Caraiman
Crucea Caraiman a fost luminată pentru prima dată pe 14 septembrie 1928, în ziua de Înalţarea Sfintei Cruci. Sărbătoarea este legată de Împărăteasa Elena a Bizanţului, cea despre care tradiţia creştină spune că a descoperit Crucea Răstignirii la Ierusalim. Maria a fost fascinată tot timpul de tradiţia bizantină.
În interbelic, monumentul era luminat şi în noaptea de Sfântă Mărie, adică de 14-15 august, data intrării României în război şi ziua Reginei Maria, în 1916 cea mai hotărâtă susţinătoare a războiului pentru Transilvania. În vremea regimului comunist, aceste semnificaţii religioase au fost complet ocultate.
Anii '50 | Crucea Caraiman, la un pas de distrugere
În anii '50, Crucea Caraiman nu a mai fost iluminată şi a fost la un pas să fie distrusă. Localnicii povestesc că potentaţii comunişti locali au trimis câţiva muncitori să taie braţele Crucii aşa încât să rămână doar o coloană înaltă în vârful căreia să fie amplasată steaua roşie. Dar pe drum, unul dintre ei ar fi căzut într-o prăpastie, iar altul şi-a rupt piciorul şi că, înspăimântaţi, nici ceilalţi nu şi-au mai îndeplinit sarcina de partid. Legendă sau nu, Crucea Caraiman a supravieţuit.
Nouă certificare Guinness în 2013<
A urmat apoi scurta perioadă de deschidere din anii '60, când Crucea Caraiman a fost din nou luminată. Ba chiar a primit un generator nou pentru cele 120 de becuri.
Mircea Dorobanţu, directorul Muzeului CFR: „Îmi amintesc că tatăl meu când era în lotul naţional de atletism, odată, una din sarcinile pe care le-au avut în cadrul cantonamentului a fost să transporte pe un cadru de lemn un generatotr electric care trebuia să îl înlocuiească pe cel existent la Crucea Caraiman. Şi a fost destul de dificil şi pe Jepii Mari deşi nu este atât de abrupt ca pe Jepii Mici traseul, totuşi este un traseu destul de dificil, numai nişte sportivi de performanţă puteau face acest lucru.”
Nu a fost restaurată de aproape 100 de ani
Dan Manea, arhitect: „A existat o dată o reparaţie care a însemnat vopsirea monumentului. Dar nu poate fi numită reparaţie. Există obişnuiţa de a vedea tot timpul monumentul acolo, privindu-l te gândeşti că va fi etern, că va fi veşnic, că este indistructibil. Lucrurile nu sunt aşa. Transmitem acest semnal: acest monument nu va fi veşnic dacă nu vom avea grijă de el! Şi nu ştim dacă vom fi în stare să facem unul la fel.”
Abia în această vară, autorităţile au semnat un acord ca monumentul să fie consolidat cu fonduri europene de Ministerul Apărării Naţionale. Dar nu va fi gata de Centenar, ci în 2019.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
