PARASCHIVENIA SĂPTĂMÂNII. Propunere decentă, expunere indecentă

După ce Jean Th. Florescu este numit Trimis Extraordinar şi Ministru plenipotenţiar al României la Madrid (fără să ştie boabă de spaniolă), Păstorel Teodoreanu conchide: „Am trimis la mauri / Un ministru nou. / Printre-atâţia tauri / Să fie şi-un bou”. Epigrama rivalizează în duritate cu cea care, ieşită din acelaşi condei, îl vizează pe Romulus Zăroni: „Caligula imperator / A făcut din cal senátor. / Petru Groza, mai sinistru, / Şi-a făcut boul ministru.” Păcat, mare păcat că Păstorel a ratat contemporaneitatea cu distinsul guvern Dăncilă şi îndeosebi cu neconflictualul ei premier. Ar fi avut zilnic materie primă pentru cirezi de epigrame (sau pentru epigrame cu cirezi). Aproape că-mi vine să-i provoc pe cititorii care intră pe www. Digi24.ro la un concurs de miniaturi à la manière de Păstorel avându-l drept ţintă pe ministrul care li se pare cel mai nepotrivit pentru funcţia pe care-o deţine. Sigur, e greu să alegi dintr-o recoltă a imposturii atât de bogată. Dacă te opreşti asupra lui Carmen Dan, îl nedreptăţeşti pe Valentin Popa. Dacă-l alegi pe Bogdan Trif, se urzică Lia-Olguţa Vasilescu. Dacă optezi pentru Tudorel Toader, provoci revolta Rovanei Plumb. Singura metodă prin care poţi să eviţi sfâşierea lăuntrică şi mistuirea sub văpaia regretelor ar fi alegerea Vioricăi Vasilica Dăncilă ca ţintă a catrenelor satirice. Căci Viorica Vasilica Dăncilă întruchipează ceva ce nu s-a mai pomenit în politica românească de pe vremea lui Emil Bobu şi Tudor Postelnicu: apogeul inadecvării. Zenitul analfabetismului. Şi totodată ofensiva lipsei de şcoală, de stil şi de idei.

La Strasbourg sau la Bucureşti, în faţa unui reporter TV sau într-o discuţie neoficială, Viorica Vasilica Dăncilă scoate în evidenţă, printre multe alte lucruri, alonja intelectuală a predecesorilor. Pe lângă dumneaei, Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose fac figură de iluminişti. Parcă-i vezi la Paris, în cafeneaua Le Procope, aşteptându-i pe Montesquieu, Diderot şi Voltaire pentru o tacla subţire. Comparaţia cu Viorica Vasilica Dăncilă le avantajează, pe de altă parte, şi pe şefele de ministere sau prim-secretarele de judeţ din ceauşism, fie ele Suzana Gâdea, Ana Mureşan, Lina Ciobanu sau Alexandrina Găinuşă. Singurul element de recuzită care-i lipseşte este cocul de partid şi de stat, dar, aşa cum s-a observat, premierul arborează în locul lui o coafură concepută anume pentru a smulge comparaţii primato-simiene din gura presei, urmate de amenzi dinspre CNA. Cristian Tudor Popescu a plătit pentru „vina” unei imagini zoologice, scăpând, ce-i drept, de blam pentru că şi-a îngăduit jignirea pavianilor. Mai precaut, Andrei Pleşu a scris la un moment dat că s-ar lăsa invitat oricând la o porţie de sarmale pregătite de premier. Dacă nu şi-a dat seama, Viorica Vasilica Dăncilă trebuie încunoştinţată că emoţia convivială a domnului Pleşu a fost o ironie şi nimic altceva.

Războiul dintre picioarele premierului şi străchinile limbii române a făcut deja o mulţime de victime. E mult, e nepermis de mult, s-a depăşit pragul de acceptabilitate. Vrem pace, mai ales că premierul a fost recomandat drept o persoană neconflictuală. Or, cum poate un om fără înclinaţie spre conflict să provoace un asemenea măcel pe câmpul de luptă cu limba maternă? Cum poate un europarlamentar să-şi vorbească limba mai rău decât ar vorbi vreo limbă străină, în ipoteza greu plauzibilă că ar şti vreuna? Cum poate un şef de guvern să pice examenele elementare de comandă asupra propriei limbi şi să-şi piseze auditoriul cu „al doilea precedent”, „servici”, „Brixit”, „trebie” (sau, la alegere, „trebuieşte”), „imunoglobină” şi atâtea altele? Cum poate un om care te reprezintă în afara graniţelor să aibă dileme adânci în privinţa articolului genitival şi să nu nimerească mai mult de trei construcţii din zece? Cum poate un om care a stat atâţia ani în structurile organismelor europene să introducă pe furiş Iranul şi Pakistanul în UE?

Cu trei-patru zile în urmă, deputatul liberal Ovidiu Raeţchi i-a cerut preşedintelui PSD Liviu Dragnea să limiteze drastic apariţiile publice ale premierului Dăncilă, din cauză că distruge fibra intimă a limbii române. E destulă seriozitate în iniţiativa altminteri sarcastică a lui Ovidiu Raeţchi. Propunerea lui decentă încearcă să pună frâu unei expuneri care a devenit deja indecentă. Se vor fi lămurit de asta până şi acei colegi de partid ai doamnei Dăncilă care nu au candorile lexicale sau gramaticale ale premierului şi care pot fi vizitaţi, măcar din când în când, de sentimentul ruşinii. Sigur că Viorica Vasilica Dăncilă e un om de paie, o mogâldeaţă depersonalizată, al cărei rol e de paravan pentru manevrele şefului de partid. (În fond, nu degeaba i se spune Viorica Docilă.) Şi sigur că, pe lângă pagubele pe care le produce Liviu Dragnea, lufturile de exprimare ale premierului sunt simple chestiuni de coloratură. Numai că ele trebuie citite ca semnal dat străinătăţii şi povestite tuturor căpoşilor care se încăpăţânează să mai creadă în competenţă şi merit. S-o putea şi asta, nu contest: într-o editură, într-o bancă, într-o fabrică sau într-un local de prestigiu. Însă meritul la vârful politic a devenit, cu sprijinul Vioricăi Vasilica Dăncilă şi a celor care au propulsat-o acolo, o himeră. Şi o formă de calcul cinic. Mai rămâne să te întrebi cu cine ar putea s-o înlocuiască Liviu Dragnea pe doamna Dăncilă dacă ar decide la un moment dat s-o sacrifice şi pe dumneaei. Altfel spus, câte trepte există între Viorica Vasilica Dăncilă şi Bulă cel din bancuri.